Expoziţii temporare

VERNISAJUL EXPOZIȚIEI TEMPORARE ”PĂSĂRILE CERULUI”

afis final

Astăzi, 26 ianuarie 2019, la ora 13, a avut loc vernisajul expoziției temporare ”Păsările cerului”, curator Cristian Bîscă, expoziție realizată în memoria fotografiilor Marian Huc (1975 – 2018) și Mircea Radu Achim (1979 – 2018).

Curatorul Cristian Bîscă a vorbit cu emoție despre cei doi artiști și prieteni ai săi:

dsc_0574

Pe Marian Huc, biolog fiind, natura și viețuitoarele l-au entuziasmat în mod deosebit. De peste 10 ani în călătoriile lui prin țară, a început să observe natura în special păsările. De aici și până la a uita noțiunea timpului petrecut la pândă pentru un cadru reușit, a fost doar un pas. De-a lungul timpului a ajuns să captureze, într-o mulțime de cadre, numeroase specii de păsări. Pentru că este un limbaj universal care poate fi înțeles de oricine, fotografia l-a ajutat pe Marian să cunoască oameni și să descopere lucruri noi.
Mircea Radu Achim a simțit încă de mic pasiunea pentru animale și natură în atlasul de biologie, iar ulterior pasiunea pentru fotografia de păsări. Nu se rezuma doar la fotografierea lor, ci învăța și cum să le recunoască și ce comportament au pentru a se putea apropia cât mai mult de ele. A fotografiat peste 300 de specii de păsări din țara noastră, iar pasiunea s-a transformat în urmărirea celor mai rare dintre acestea sau a celor care erau în tranzit pe la noi. A fost cel care a pus bazele organizatiei SOR Sibiu, care este o parte din Societatea Ornitologică Română, și prin acest mod a reușit să unească iubitorii de natură și fotografie, întreprinzând diverse acțiuni împreună, în beneficiul păsărilor din zonă.

A fost un vernisaj prin intermediul căruia am comemorat oameni și am sărbătorit viața și pasiunea lor. Zâmbetele, lacrimile, emoția reîntâlnirii rudelor apropiate cu prietenii și colegii celor doi fotografi au făcut neîncăpătoare sala multimedia a Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu. Participanții au venit chiar și din județele învecinate din dorința de a cinsti memoria lor și să ne povestească despre ei: Fiecare fotografie expusă este rezultatul a ore de stat la pândă pentru a obține cadrul perfect al acestor păsări. Valoarea lor nu este doar artistică ci și științifică. 

Există un proverb popular care spune: pasărea după pene, omul după prieteni se cunoaşte. Numărul mare de participanți la vernisaj, ne confirmă încă o dată faptul că Marian Huc și Mircea Radu Achim vor rămâne în inimile familiei și prietenilor lor, iar fotografiile acestora, rezultatul pasiunii și a talentului, au devenit patrimoniu de istorie naturală.

Marele cercetător naturalist britanic David Attenborough consideră că toată lumea iubește păsările. Ce creatură sălbatică e mai accesibilă ochilor și urechilor noastre, atât de aproape de noi și de restul lumii, atât de universală ca o pasăre?

Cei doi fotografi naturaliști, ale căror lucrări sunt etalate în cadrul expoziției, au iubit și admirat păsările, au militat pentru conservarea lor, pentru ca și generațiile viitoare să se bucure de frumusețea penajului și a cântecului lor.

 

 

 

 

 

Expoziții anul 2018

Expoziţia: Orașul din adâncuri
Locul de desfăşurare: Muzeul de Istorie Naturală (Sibiu, str. Cetății nr.1)
Durata: 09.11. 2018 – 30.04.2019
Curatori: colectivul MIN coordonat de Ana-Maria Păpureanu
Afiș realizat de: Nicu Trif

Text oferit de curatorii expoziției:
În fiecare an, pe 8 noiembrie, este marcată Ziua Internațională a Zonelor Urbane. Această zi aniversară este sărbătorită din 1949, în peste 30 de țări, cu scopul de a veni în sprijinul specialiștilor interesați, dar și a publicului larg, cu soluții pentru organizarea orașelor fără a afecta mediul înconjurător. Omul, una dintre forțele naturii, construiește și transformă mediul înconjurător după placul său. Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu (secție a Muzeului Național Brukenthal), protectorul mediului înconjurător, prezintă, cu această ocazie, orașul sau urbea din adâncurile mărilor și oceanelor, cu care împărțim spațiul vital. ”Orașele” naturale ale Terrei sunt afectate direct sau indirect de zonele urbane antropice. Dezvoltarea sustenabilă a celor din urmă va asigura continuitatea mediului natural și a resurselor necesare generațiilor viitoare. Expoziția cuprinde peste 100 de locuitori ai mărilor și oceanelor și vă invităm să îi cunoașteți pentru a contribui pozitiv la viitorul casei noastre comune – Pământul. Această expoziție vine în completarea expoziției permanente generale a muzeului. Piesele expuse fac parte din colecțiile Societății Ardelene de Științele Naturii din Sibiu, care încă de la înființare în 1849, a avut ca obiectiv cunoașterea valorilor naturale ale lumii și captarea interesului a cât mai mulor iubitori ai naturii spre necesității protejării și conservării acestora.
Pe copil îl educă tot ce îl înconjoară: câmpul, pădurea, râul, marea, munţii, rândunelele, cucul. Faceţi tot posibilul ca şi copiii dumneavoastră să iubească tot ce-i înconjoară, pentru că fără dragostea faţă de natură şi animale, omul nu poate să simtă din plin, ceea ce numim, cu cel mai minunat dintre cuvinte – VIAŢA. (C. Mihăiescu)

/EN/
Exhibition: The City in the Deep
Location: Museum of Natural History (Sibiu, Cetăţii Street no.1)
Duration: 09.11. 2018 – 30.04.2019
Curators: MNH team coordinated by Ana-Maria Păpureanu

Text from the curators:
Every year, on November 8, we celebrate the International Day of Urban Areas. This anniversary is held since 1949 in more than 30 countries in order to help specialists and a broad audience with solutions for organizing cities without harming the environment. Man, one of the forces of nature, builds and transforms the environment according to his pleasure. The Museum of Natural History in Sibiu (section of the Brukenthal National Museum) as a protector of the environment, presents, on this occasion, the city from the depths of the seas and oceans, with which we share the vital space. The natural „cities” of the Earth are directly or indirectly affected by urban anthropic areas. Sustainable development of the latter will ensure the continuity of the natural environment and the resources needed for future generations. In every city we live, nature and its inhabitants are always present. The exhibition includes more than 100 inhabitants of the seas and oceans and we invite you to know them and contribute positively to the future of our common home – the Earth. This exhibition complements the permanent exhibition of the museum. The animals are part of the collections of the Transylvanian Society of Natural Sciences in Sibiu, which, since the foundation in 1849, had the objective of knowing the natural world and promoting the need to protect and preserve it.
A child is educated by all that surrounds him: the field, the forest, the river, the sea, the mountains, the sparrow, the cuckoo. Do everything possible for children to love everything that surrounds them, for without love for nature and animals, man cannot feel entirely, what we call, with the most wonderful of all the words – LIFE. (C. Mihăiescu)

Expoziţia: Fluturi exotici din colecțiile Muzeului de Istorie Naturală

Locul de desfăşurare: Muzeul de Istorie Naturală (Sibiu, str. Cetății nr.1)

Durata: 26.10 – 31.12.2018

Curatori: Gabriela Cuzepan-Bebeșelea, Nicolae Trif

Colaborator: Iulia Muntean

 

Text oferit de curatorii expoziției:

Expoziția temporară prezintă 94 de specii exotice de fluturi și molii din colecția entomologică a Muzeului de Istorie Naturală Sibiu, departament al Muzeului Național Brukenthal. Aceste specii provin din America de Sud (Peru, Brazilia, Argentina, Columbia, regiunea Amazonului), Mexic, Cuba, America de Nord, Africa, Madagascar, Australia, Japonia, India, Indonezia, Taiwan, China, Thailanda, Insulele Solomon, Malaysia, etc.

În cadrul expoziției se remarcă o serie de specii datorită particularitățile acestora, respectiv cea mai mare specie de molie asiatică – fluturele Molia Atlas a lui Edward (Archaeoattacus edwardsii), cea mai mare molie din America de Nord – molia de mătase Cecropia (Hyalophora cecropia), cel mai mare fluture al genului Morpho – fluturele Morpho al apusului (Morpho hecuba), cel mai mare fluture din America de Nord – fluturele coadă de rândunică gigant (Papilio cresphontes), specia de fluture cu cea mai mare anvergură a aripilor – fluturele molie Vrăjitoarea alba (Thysania agrippina); specii endemice precum fluturele Parides grunlachianus care trăiește doar în Cuba, fluturele molie Rotschilda jacobaea răspândită doar în Argentina; fluturii din genul Ornithoptera denumiți fluturi-păsări și care sunt considerați superlativul frumuseții din lumea fluturilor, celebrii fluturi albaștri din genul Morpho sau fluturii de azur etc. De asemenea sunt menționate diferite aspecte caracteristice speciilor cu privire la comportament, morfologie, distribuție.

Piesele etalate fac parte din colecția Wilhelm Weber, materialul fiind achiziționat de la acesta de către muzeu în anul 1971. Weber era recunoscut pentru faptul că acorda o deosebită răbdare în creșterea speciilor de fluturi exotici. Acesta a reușit să realizeze o deosebită colecție de fluturi exotici atât prin creșteri proprii cât și prin schimburi și colectări. Colecția acestuia se remarcă printr-o varietate mare a speciilor, rezultat al preocupării colecționarului de a avea câți mai mulți reprezentanți din cele mai atractive familii de fluturi.

Expoziția Fluturi exotici din colecțiile Muzeului de Istorie Naturală oferă ocazia de a admira unii dintre cei mai frumoși fluturi și molii într-o varietate de forme și culori, și de a remarca marea diversitate a acestora în lume.

Expoziția: Plantele anti-cancer

Locul de desfășurare: Muzeul de Istorie Naturală , strada Cetății nr.1

Durata: 26.09 – 31.10.2018
Vernisaj: Miercuri, 26 Septembrie, orele 15:00
Curator: Ghizela Vonica

Colaboratori: Farmacist dr. Ladislau Rosenberg- Facultatea de Medicină, Medic oncolog dr. Văleanu Valeria- Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu,  bucătar Ioan Bebeșelea- Restaurant SyndicatGourmet.

Text oferit de curator:

Nenumărate studii şi cercetări ştiinţifice au încercat să afle ce determină apariţia cancerului şi modalitatea în care acesta se răspândeşte dar s-a dovedit că maladia este foarte complexă și cauzele sunt numeroase. Să nu uităm însă că alimentația joacă un rol important în prevenția și aparația acestei boli. Cel puțin 30 % dintre formele de cancer sunt legate de o alimentație vicioasă iar organizațiile de profil au arătat că la unele organe, alimentația defectuoasă este vinovată pentru apariția cancerului chiar și în proporție  de 60 %. Să nu uităm că formele de cancer sunt maladii  multifactoriale extrem de complexe și nu se pune problema să fie tratate doar prin alimentație. Înainte de toate trebuie să privim această boală ca pe o maladie degenerativă legată de comportamentul nostru.

Totuși foarte multe persoane încă nu știu că alimentația poate influența cancerul și că obezitatea poate să-l favorizeze. O dietă anti-cancer este o strategie importantă care se poate folosi pentru a reduce riscul de cancer. Instituțiile de tratarea cancerului recomandă, de exemplu, a se consuma zilnic cel puțin cinci porții de fructe și legume și cel mai important a se consuma cantitatea potrivită de alimente pentru a rămâne la o greutate sănătoasă. În plus, cercetătorii au descoperit că anumite alimente care previn cancerul pot fi o parte importantă a unei diete anti-cancer.

Expoziția temporară Plantele anti-cancer reprezintă o selecție de plante foarte cunoscute și recomandate în dieta oricărei persoane, în special a bolnavilor de cancer. Deși sunt la îndemâna oricărei persoane, efectul terapeutic și modul de acționare asupra tumorilor este un aspect mai puțin cunoscut de publicul vizitator. Despre modul de întrebuințare sau preparare a plantelor selectate în cadrul expoziției se pot afla informații în cadrul vernisajului, de la invitații speciali ai muzeului. Tot în cadrul vernisajului, publicul poate descoperi noțiuni noi despre această boală sau pot degusta din preparatele pregătite de specialiști.

Expoziţia: 2 Muzee 2 Obiecte (2M2O)

Locul de desfăşurare: Muzeul Cinegetic ”August von Spiess” Sibiu

Durata: 30.04 – 31.12. 2018

Curatori: Aurelian Bordei, Ana-Maria Păpureanu

Colaboratori: Gabriela Cuzepan-Bebeșelea

 

Text oferit de curatorul expoziţiei:

Expoziţia temporară 2 Muzee 2 Obiecte (2M2O) este o invitație deschisă către publicul vizitator să descopere legături interdisciplinare între obiecte muzeale ce aparţin unor domenii şi colecţii muzeale, aparent, separate și diferite, precum colecția Muzeului Cinegetic ”August von Spiess” și colecția Muzeului de Istoria Farmaciei din Sibiu. 2M2O relatează povestea din spatele trofeului, biologia și ecologia animalului sacrificat, simbolistica, legende și mituri asociate, precizând și aspecte legate de folosirea acestora în prepararea remediilor farmaceutice. Pentru a veni în întâmpinarea cerințelor actuale și pentru a facilita accesul la informații, vizitatorului îi sunt puse la dispoziție sisteme de afișaj roll-up și coduri QR.

 

Exhibition: 2 Museums 2 Objects (2M2O)

Location: Cinegetic Museum „August von Spiess” Sibiu

Duration: 30.04 – 31.12. 2018

Curators: Aurelian Bordei, Ana-Maria Păpeureanu

Collaborators: Gabriela Cuzepan-Bebeşelea

 

Text provided by the curators:

The temporary exhibition 2 Museums 2 Objects (2M2O) is an open invitation to the visitor to discover interdisciplinary links between museum objects belonging to seemingly separate and diverse museum collections, such as the ”August von Spiess” Cinegetic Collection and the History of Pharmacy Museum Collection. 2M2O tells the story behind the trophy, the biology and ecology of the sacrificed animal, the symbolism, the legends and the associated myths, and also details of their use in the preparation of pharmaceutical remedies. To meet current advances and to facilitate access to information, roll-up display systems and QR codes are provided to the visitor.

Expoziţia: Moluștele – Martorii istoriei
Locul de desfăşurare: Muzeul de Istorie Naturală, Sala Multimedia
Durata: 25.04 – 21.09.2018
Vernisaj: Miercuri, 25 aprilie, orele 13:00
Curatori: Ana-Maria Păpureanu, Raluca Bugneriu
Moluștele (melcii, scoicile, caracatițele, chitonii etc.) sunt aici pe Pământ de aproximativ 540 de milioane de ani. Cochiliile colorate ale melcilor şi formele elegante ale scoicilor au captat atenţia omului încă din cele mai vechi timpuri. În primul rând, ele au fost hrană ca apoi să devină unelte, obiecte religioase, sursă de inspirație artistică iar, în prezent, medicamente, materie primă în diferite domenii științifice și tehnice.
În cadrul expoziției vizitatorul poate admira moluște ale genului Nassa, melc marin, pe care, acum 110.000 de ani, strămoșul omului îl folosea pentru confecționarea primelor podoabe, sau ale genului Pseudodon, scoică pe care acesta scrijelea. Melcii Patella au fost hrană pentru oameni încă din Mezolitic (10.000/8.000 – 5.500 î.e.n.). Cu ghiocul monedă erau cumpărați oameni – un sclav, în Africa, valora 25.000 de astfel de „monede”. Din expoziție nu lipsește podoaba lumii antice europene sau midia cu țepi, Spondylus.
Piesele etalate fac parte din colecţiile malacologice ale Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu, care numără 515.220 piese. Timp de peste 160 ani, aceste colecţii au cunoscut o creştere continuă, pe de o parte, ca rezultat al muncii de colecţionare şi cercetare depusă de către membrii de frunte ai Societăţii Ardelene de Ştiinţe Naturale din Sibiu (Siebenbürgischer Verein für Naturwissenschaften zu Hermannstadt), societatea fondatoare a acestui muzeu, pe de altă parte, prin donarea sau achiziţionarea unor colecţii particulare cu o valoare ştiinţifică deosebită.

Exhibition: Molluscs – the Witnesses of History
Location: Museum of Natural History, Multimedia Hall
Duration: 25.04 – 21.09.2018
Opening: Wednesday, April 25, 1:00 pm
Curators: Ana-Maria Păpureanu, Raluca Bugneriu
Molluscs (snails, shells, octopuses, chitons, etc.) are here on Earth for about 540 million years. The colorful shells of snails and the elegant shells have captured man’s attention since ancient times. First of all, they were food and then they become tools, religious objects, source of artistic inspiration and, at present, medicines and raw material in various scientific and technical fields.
In the exhibition, the visitor can admire Nassa, the sea snail, which, 110,000 years ago, the humans used to make the first adornments or the Pseudodon, a clam used for scratching. The Patella snails were food for humans from the Mesolithic (10,000 / 8,000-5,500). With the money cowry, people were bought – a slave in Africa, worth 25,000 such „coins.” The exhibition does not lack the ornament of the ancient European world or spiny oyster, Spondylus.
The pieces are part of the malacological collections of the Museum of Natural History in Sibiu, which counts 515,220 items. For over 160 years, these collections have been on the increase, on the one hand, as a result of the collection and research work of the Siebenbürgischer Verein für Naturwissenschaften zu Hermannstadt, the founding society of the museum, on the other, by receiving donations or purchasing private collections of particular scientific value.

Expoziția: „Prădători ai Mării Eocene”
Locul desfășurării: Muzeul de Istorie Naturală
Durata: 27.03-30.09.2018
Curator: Nicolae Trif

Expoziția “Prădători ai mării Eocene” propune vizitatorului o călătorie în lumea vertebratelor marine (rechini și pești osoși) din epoca geologică numită Eocen (56-33 mil. ani). Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu este cunoscut ca având una dintre cele mai bogate colecții de dinți fosili de pești de o valoare ștințifică deosebită și care este permanent în atenția cercetătorilor.

În expoziţie sunt etalate piese fosile – dinți, care au aparținut prădătorilor marini din toate nișele ecologice ale acestei mări străvechi, de la peștii arici, la pisici de mare și rechini de mari dimensiuni dar și material comparativ recent. Publicul este introdus și în istoria cercetării acestor organisme fosile, care au atras atenția cercetătorilor încă din 1850 precum și în metodele de colectare ale acestora. Ludwig Johann Neugeboren (1806-1886), membru al Societatii ce a fondat muzeul, a fost unul dintre primii intelectuali din Romania care a studiat dinţii de rechini fosili de la Turnu Roşu. Piesele expuse fac parte din colecţiile Brekner, Trif și colecția zoologică a Muzeului de Istorie Naturală.

Expoziţia: Tradiții farmaceutice sibiene

Locul de desfăşurare: Muzeul de Istoria Farmaciei din Sibiu

Durata: 26.01 – 31.12.2018

Vernisaj: Vineri, 26 ianuarie, ora 12.

Organizator: Societatea Română de Istoria Farmaciei (SRIF) secția Sibiu

Parteneri: Muzeul Național Brukenthal (MNB)

Curatori: Farmacist Silvia Ionescu; Președinte SRIF secția Sibiu, Conferențiar dr. farmacist Ladislau Rosenberg; Ana-Maria Păpureanu (MNB).

Expoziția face parte din proiectul cultural – educațional Tradiții farmaceutice sibiene, coordonator Societatea Română de Istoria Farmaciei (SRIF) secția Sibiu, partener Muzeul Național Brukenthal Sibiu.

Text oferit de curatorii expoziției:

Societatea Română de Istoria Farmaciei (SRIF), secția Sibiu și Muzeul Național Brukenthal prin compartimentul Muzeul de Istoria Farmaciei din Sibiu, vă prezintă, pentru prima dată la nivel național, colecția completă de farmacopei (1862 – 1993) a regretatului farmacist primar Marin Vasile (1947-2015), o personalitate reprezentativă în domeniul farmaciei. Este cunoscut, în special, pentru activitatea depusă în cadrul Ministerului Sănătații – Direcția generală farmaceutică, unde a ocupat funcțiile de: farmacist inspector (1978-1984), inspector principal de specialitate ( 1985-1986), inspector general (1985-1990), director general adjunct (1990-1992; 2002-2003), director general (1992-1993).

De asemenea, domnul farmacist a fost un colecționar de obiecte și cărți farmaceutice de o mare valoare istorică și profesională. Doamna farmacist Anca Marin, parteneră în viață, în pasiune și carieră a dorit să împartă cu toți cei care iubesc și profesează această meserie nobilă o parte din colecția personală a domnului Marin prin intermediul acestei expoziții. Cele zece volume etalate marchează dezvoltarea științelor farmaceutice din țara noastră, comemorând cei 155 de ani de la intrarea în vigoare a Primei Farmacopei Române începând cu ianuarie 1863. Valoarea exponatelor este potențată de spațiul ales pentru a le găzdui și anume Muzeul de Istoria Farmaciei din Sibiu, unde a funcționat una dintre cele mai vechi farmacii din Sibiu, ”La Ursu Negru”, înființată în jurul anului 1600.

 

Exhibition: Pharmaceutical traditions from Sibiu

Location: Museum of Pharmacy History in Sibiu

Duration: 26.01 – 31.12.2018

Opening: Friday, 26th of January, 12 noon.

Organized by: The Romanian Pharmacy History Society (SRIF), Sibiu branch

Partners: Brukenthal National Museum (MNB)

Curators: Pharmacist Silvia Ionescu; President of the History of Romanian Pharmacy Society Sibiu branch,  Conf. PhD. pharmacist Ladislau Rosenberg, Ana-Maria Păpureanu (MNB).

The exhibition is included in the cultural – educational project Pharmaceutical traditions from Sibiu, coodinated by the Romanian Pharmacy History Society, Sibiu branch, in partnership with Brukenthal National Museum Sibiu.

Text provided by the curators:

The Romanian Pharmacy History Society, Sibiu branch, in partnership with Brukenthal National Museum, through its department the Museum of Pharmacy History in Sibiu, presents, for the first time at national level, the complete Romanian pharmacopoeia collection (1862 – 1993) of the late pharmacist Marin Vasile (1947-2015), a personality in the field, due to its exceptional professional activity. He is well remembered for its work in the Romanian Health Ministry – General Pharmaceutical Directorate, where he served as: Inspector Pharmacist (1978-1984), Head Inspector (1985-1986), General Inspector (1985-1990), Deputy General Director (1990-1992; 2002-2003), General Manager (1992-1993).

Also, the pharmacist was a collector of pharmaceutical objects and books of great historical and professional value. The pharmacist Mrs. Anca Marin, his partner in life, passion and career, wanted to share with all of those who love and practice this noble profession, a part of his collection through this exhibition.

The ten exhibited volumes mark the development of the pharmaceutical sciences in our country, commemorating 155 years since the First Romanian Pharmacopoeia was recognised as the only legal national pharmacopoeia in January 1863. The value of the exhibits is enhanced by the space chosen to accommodate them, namely the Museum of Pharmacy History in Sibiu, where the pharmacy ”At the Black Bear”, one of the oldest pharmacies in town, was founded around 1600.

Expoziții anul 2017

Expoziția: Grădina secretă: tapetul oriental din Palatul Brukenthal
Locul de desfășurare: Muzeul de Istorie Naturală, Sala Multimedia
Durata: 16.08 – 31.12.2017
Curatori: phD student Liviu Răzvan Pripon (UBB Cluj, Facultatea de Istorie și Filozofie), Gabriela Cuzepan-Bebeșelea (MNBrukenthal, Muzeul de Istorie Naturală)

Text oferit de curatori:
Palatul Brukenthal păstrează la primul etaj în cele cinci saloane de recepție de pe latura sa estică, interiorul decorat cu tapet. Dintre acestea cel mai cunoscut salon, respectiv salonul central sau salonul de muzică păstrează tapet imprimat pe pânză de in de origine orientală (denumit și chintz sau hinds), două saloane sunt decorate cu tapet de mătase vișine, iar două salonașe mai mici sau cabinete sunt decorate cu tapet din hârtie chinezească cu influențe orientale. Decorul interioarelor datează din secolul al XVIII-lea, perioada în care a avut loc construcția și amenajarea palatului, și relevă preocuparea baronului Samuel von Brukenthal pentru gustul/stilul chinoseriei. Acest stil s-a dezvoltat în întreaga Europă în perioada când palatul a fost construit (1777-1788). Stilul presupunea reprezentări prin imitații într-o manieră stilizată a naturii și subiectelor dintr-un peisaj chinezesc/asiatic, cu rolul de a crea și de a da o notă exotică într-un interior european.
Expoziția și-a propus identificarea și corelarea reprezentărilor de specii care apar pe tapetul de hârtie chinezească din cele două salonașe, precum și prezentarea acestora într-o dimensiune mărită spre a descoperi cu ușurință speciile ce formează peisajul exotic reprezentat pe tapet. Această expoziție relevă detalii ale tapetului cu trimitere la diferitele specii reprezentate precum păsări exotice. Sunt etalate și pene ale unor specii de păsări ca cele ale păunului verde, raței mandarin, ce vin să completeze și accentuează frumusețea reprezentărilor.
Expoziția face parte din Agenda Culturală Bicentenar Brukenthal 2017 a Muzeului Național Brukenthal.

Expoziţia: De la mineral la remediu homeopat. Hahnemann în Sibiu – 240 de ani (1777 – 1779)
Locul de desfăşurare: Muzeul de Istoria Farmaciei din Sibiu
Durata: 26.05 – 31.12.2017
Vernisaj: Vineri, 26 Mai, ora 10.
Curator: Ana-Maria Păpureanu
Colaborator: Conf. univ. dr. farmacist Ladislau Rosenberg, Societatea Română de Istoria Farmaciei (SRIF) secţia Sibiu.

Text oferit de curatorul expoziţiei:În 2017 sărbătorim 200 de ani de la inaugurarea Muzeului Naţional Brukenthal şi 240 de ani de la vizita în Sibiu a lui Christian Friedrich Samuel Hahnemann (1755 – 1843), părintele Homeopatiei.

Între 1777 şi 1779, timp de doi ani, Hahnemann a fost protejatul şi bibliotecarul oficial al Baronului Samuel von Brukenthal. Pentru a comemora aceste două mari evenimente sunt expuse în incinta Muzeului de Istoria Farmaciei remedii homeopate de origine minerală din colecţia muzeului alături de sursele lor minerale aparţinând Colecţiei Petrografice şi Mineralogice a Baronului Samuel von Brukenthal.

Expoziţia este parte din simpozionul ştiinţific: Samuel von Brukenthal – promotor al cercetărilor în domeniul ştiinţelor naturii, organizat de Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu (22-26.05.2017), inclus în Muzeul Național Brukenthal: Bicentenar 2017 Agenda culturală.

Expoziţia: Guşteriţa prin ochii paleontologului
Locul de desfăşurare: Muzeul de Istorie Naturală
Durata: 25.04 – 31.12.2017
Curatori: dr. Rodica Ciobanu, Raluca Stoica, Nicolae Trif

Text oferit de curator dr.Rodica Ciobanu:
Aşa cum este cunoscut arealul în literatura de specialitate, Dealul Guşteriţa este important din punct de vedere ştiinţific sub mai multe aspecte. Importanţa geologicã – pentru reconstituirea evoluţiei zonei sudice a Bazinului Transilvaniei, pentru corelaţii stratigrafice la nivelul Ponţianului şi Pleistocenului, pentru studiul unor taxoni din grupe fosile diverse (plante, moluşte, vertebrate etc.). Aflorimentul „Dealul Guşteriţa” a devenit cunoscut datorită studiilor şi colectărilor făcute de preotul, paleontologul și istoricul Johann Michael Ackner (1782- 1862).
Ponţianul din Dealul Guşteriţa este renumit nu numai prin fosilele colectate, mai ales în rândul moluştelor, peştilor şi vertebratelor dar şi prin potenţialul economic al argilelor ponţiene din acest areal, exploatate pentru confecţionarea de cărămizi şi ţigle.
Colecţiile aflate la Muzeul de Istorie Naturalã din Sibiu dar şi colecţii recente sunt dovezi ale importanţei şi bogãţiei ariei iar studiile de specialitate, în care este amintitã aria fosiliferã, au extins aria cunoaşterii în rândul paleontologilor şi nu numai.
Expoziţia prezintă vizitatorilor, fosile colectate din Dealul Guşteriţa din colecţia paleontologică J.M.Ackner. 

 

 

 

 

 

 

 

 

Expoziția: Călătorii mineralogice în Transilvania. Colecția de minerale Samuel von Brukenthal

Locul de desfăşurare: Muzeul de Istorie Naturală

Vernisaj: Miercuri, 5 aprilie, orele 10:00

Durata: 5.04 – 31.12.2017

Curator: dr. Rodica Ciobanu, Raluca Stoica, Nicolae Trif

Partener: Direcţia Judeţeană Sibiu a Arhivelor Naţionale

Text oferit de curatori:

Activitatea de colecţionar de tablouri, monede, medalii, piese de artă decorativă a lui samuel von Brukenthal este bine cunoscută. În schimb, mai puţin cunoscut este interesul baronului pentru adunarea unor mostre valoroase de minerale. Rodul activităţii de colecţionar de minerale şi pasiunea acestuia pentru mineralogie constituie tema acestei expoziţii în care sunt etalate 153 de eşantioane din colecţia baronului Samuel von Brukenthal.

Colecţia de minerale Brukenthal constituie şi ea o dovadă elocventă a multilateralităţii uimitoare a fondatorului muzeului care, pe lângă predilecţiile sale estetice şi spirituale, a consacrat o atenţie deosebită şi mineralogiei.

Originar unită cu celelalte colecţii ale Muzeului Brukenthal, colecţia de minerale Brukenthal a fost predată în anul 1923 de către conducerea de atunci a muzeului – cu menţinerea dreptului de proprietate – fostei „Societăţi Ardelene de Ştiinţele Naturii din Sibiu”. Cu ocazia fuzionării Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu cu Muzeul Brukenthal în 1957, colecţia a ajuns din nou la sânul instituţiei-mamă.

În calitate de guvernator şi de acţionar în domeniul mineritului, von Brukenthal a avut posibilitatea de a ajunge în posesia unor eşantioane valoroase din punct de vedere mineralogic. Astfel, colecţia sa de minerale poate constitui, prin locul de colectare, varietate și diversitate o „călătorie mineralogică” în Transilvania.

Colecţia de minerale a baronului, extinsă după moartea fondatorului, are astăzi importanţă ştiinţifică, istorică şi muzeală. Ea este o dovadă palpabilă a preocupărilor şi cunoştinţelor despre natură, a generozităţii acestui precursor al cunoaşterii sistematice a mediului înconjurător ca premiză a protejării lui. Dacă Sibiul devine la sfârşitul secolului al XVIII-lea centrul ştiinţific al mişcării naturaliste ardelene, căpătând o notorietate internaţională ca centru cultural-ştiinţific, aceasta s-a datorat, în primul rând, baronului Samuel von Brukenthal, un mecena al ştiinţelor şi al artelor.

Expoziția: 2M2O – 2 Muzee 2 Obiecte

Locul de desfășurare: Blogul Muzeului de Istorie Naturală

Durata: Ianuarie – Decembrie 2017

Curatori:  Aurel Bordei, Ana-Maria Păpureanu

Expoziția online 2 Muzee 2 Obiecte, pe scurt 2M2O, este invitația deschisă către toți cei care doresc să participe alături de noi în descoperirea și trasarea unor legături științifice, coerente și bine definite între obiecte muzeale aparținând unor domenii și colecții diferite.

Pentru început am ales MUZEUL DE VÂNĂTOARE „AUGUST VON SPIESS” și MUZEUL DE ISTORIA FARMACIEI, ambele secții ale Muzeului Național Brukenthal din Sibiu.

MUZEUL DE VÂNĂTOARE „AUGUST VON SPIESS”

Vânătoarea, una din cele mai vechi activități ale omului, a avut un rol determinant in evoluția acestuia. Practicând-o, el a obținut o bază nutrițională consistentă, piese de îmbrăcăminte, în acest fel asigurând continuitatea speciei.

O dată cu trecerea timpului se îmblânzesc unele animale, se cultivă pământul și omul devine mai puțin dependent de vânătoare. Conceptul de protecție a speciilor sălbatice, (pe lângă o legislație specifică) a determinat și el, o detașare a indivizilor de această îndeletnicire. Dar o parte dintre membrii comunității, obișnuindu-se cu acest mod auster de viață, au continuat să vâneze, mai ales din dorința de a se impune în fața semenilor prin forța, curajul și îndemânarea de care dădeau dovadă în luptele riscante cu animalele sălbatice.

Contemporan, vânătoarea a devenit o știință, vânătorului modern fiindu-i necesare minime cunoștințe legate de morfologia, biologia precum și ecologia faunei de interes cinegetic.

Muzeul de Vânătoare poartă numele uneia dintre personalităţile importante ale oraşului Sibiu la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea: colonelului August von Spiess, vânător al Casei Regale a României în timpul regelui Ferdinand I.

Deschis în anul 1966, muzeul a fost primul cu acest profil la nivel naţional, fiind găzduit în reşedinţa Von Spiess, donată de fiicele colonelului în acest scop.

Colecţia cuprinde un număr de aproximativ 1600 piese.

VĂ INVITĂM SĂ ÎL VIZITAȚI!

home_1

Foto Brukenthalmuseum.ro

MUZEUL DE VÂNĂTOARE „AUGUST VON SPIESS”

Adresa: Str. Şcoala de Înot, Nr. 4, Sibiu

Tel. 0269/250402

 

MUZEUL DE ISTORIA FARMACIEI

Muzeul de Istoria Farmaciei din Sibiu face parte din Muzeul Naţional Brukenthal încă de la iniţierea colecţiei în 1949.

Premisele constituirii acestui muzeu au fost declanşate de naţionalizarea farmaciilor ca efect al Legii 352 din 2 aprilie 1949, unităţile fiind împărţite în două categorii: cele care au trecut în proprietatea statului şi au continuat să funcţioneze astfel şi cele care au fost închise după naţionalizare.

Inventarul farmaciilor naţionalizate cuprindea numeroase vestigii, care prin vechimea şi importanţa lor ştiinţifico-tehnică trasau linia evolutivă a dezvoltării acestei profesii nobile în România. Ca urmare, a fost eliberat, în 1949, un Decret al Ministerului Sănătăţii care prevedea depozitarea la Muzeul Brukenthal din Sibiu a tuturor vestigiilor din domeniul istoriei farmaciei, existente la unităţile farmaceutice din ţară.

Însărcinat din partea Muzeului Brukenthal cu organizarea Secţiei de istoria farmaciei a fost Dr. Bielz Julius, fiul lui E.A.Bielz şi nepotul lui Michael Bielz. Bielz primea din partea Centrofarm Sibiu adeverinţe prin care era autorizat să meargă în ţară la puncte farmaceutice pentru a culege obiectele de interes muzeal. Colecţia astfel constituită s-a aflat în regim de depozitare timp de peste 20 de ani până la încheierea inventarului şi amenajarea sediului.

Muzeul a fost inaugurat pentru public în anul 1972.

După inaugurare, colecţia muzeului s-a diversificat şi mărit, cuprinzând astăzi 6624 piese, structurate potrivit următoarelor categorii generale: mobilier şi accesorii specifice; recipiente farmaceutice (flacoane, borcane); instrumente de laborator, maşini şi aparatură caracteristică domeniului; instrumente şi accesorii medicale; cărţi, docu-mente; inventarul homeopatic (flacoane şi truse). Sursele de provenienţă ale acestor preparate medicamentoase, ustensile, recipiente, cărţi şi documente istorice sunt centre renu-mite ale Europei precum: Viena, Dresden, Leipzig, Berlin, Stuttgart, Budapesta, Londra, Paris, de unde au fost achiziţionate de către farmaciştii care profesau în România, constituindu-se astfel un patrimoniu internaţional.

Muzeul este organizat după modelul unei farmacii clasice. Vizitatorul pătrunde, de îndată ce deschide uşa muzeului, în oficină, element tradiţional în configuraţia farmaciilor, având funcţia de prezentare, preparare şi vindere a produselor medicamentoase.

Trecerea din oficină spre laborator se face printr-un hol, unde sunt expuse diferite obiecte utilizate în tehnica farmaceutică dar şi în cea medicală.

Spaţiul unde a fost reconstituit laboratorul farmaceutic al secolelor XVIII – XIX ilustrează complexitatea proceselor de elaborare a medicamentelor şi evoluţia acestora.

Ultima sală a expoziţiei este rezervată homeopatiei, ilustrând interesul de care s-a bucurat această doctrină terapeutică la Sibiu.

VĂ INVITĂM SĂ ÎL VIZITAȚI!

dsc_0005

MUZEUL DE ISTORIE A FARMACIEI

Adresa: Piața Mica Nr. 26, Sibiu

Tel. +40 269 218191

CE ANALIZĂM?

ce-analizam

Expoziția presupune studiul interdisciplinar și intercultural a obiectelor.

Posibilitățile sunt nelimitate!

În fiecare lună a anului 2017 pe blogul Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu vom afișa două obiecte aparținând celor două instituții.

 VĂ INVITĂM SĂ PARTICIPAȚI LA ÎMBOGĂȚIREA MATERIALULUI PREZENTAT ȘI SĂ NE AJUTAȚI LA STABILIREA UNOR NOI LEGĂTURI!

 

Luna ianuarie 2017 – OBIECT: CORNUL DE CERB 

TROFEUL

p1110051

Nr. inv. – Vt 3

Data și locul capturării – 2.10.1935 – Fondul Regal Gurghiu, m-ții Gurghiului, MS

Colectorul – August von Spiess

Locul depozitării – Camera 4, perete C

Măsurători – lungime prăjină dreaptă – 114.5 cm

– lungime prăjină stângă – 116 cm

– lungimea medie a prăjinilor – 57,62 cm

– deschiderea coarnelor – 73,5 cm

– circumferință prăjini – 15,5 cm

– circumferință rozetă dreaptă – 23 cm

– circumferință rozetă stângă – 22,5 cm

Observații – trofeu de 14, impar – 1 medalie de argint, Bucureşti 1935

 

DESPRE CERB

Cerbul (Cervus elaphus) a rămas încă podoaba pădurilor de la munte. E o făptură mândră, elegantă și puternică.ˮ Doar masculii „poartă” coarne, care sunt caduce. Aceștia se mai numesc tauri iar femelele ciute. Ca şi în cazul cerbului lopătar şi a căpriorului, cerbul leapădă coarnele în fiecare an, în locul lor crescând altele. Unele exemplare prezintă anomalii sau deformații ale coarnelor, cauzate de lovirea lor în timpul creșterii, leziuni ale testiculelor, etc.

Coarnele cerbului sunt un caracter sexual secundar. Acestea se compun dintr-o substanță osoasă ce conține 8 % apă și restul de 92 % materie uscată (săruri de calciu), crescând pe proeminențe ale craniului numite cilindrii frontali.

În jurul vârstei de un an încep a crește primele coarne (fără rozete și ramificații) ce par a fi două sulițe, acestea căzând în luna mai a următorului an, adică la vârsta de 2 ani. Imediat începe a crește a doua pereche de coarne, care are între 3 și 4 ramificații, uneori și mai multe. O dată atinsă vârsta de 2 ani și jumătate, taurii leapădă coarnele anual, începând cu sfârșitul lunii februarie până la început de aprilie. Înmuierea stratului despărțitor al coarnelor de cilindrii frontali, determină căderea acestora.

Formarea coarnelor durează 120-130 de zile, ele crescând 1 cm pe zi. În timp ce se dezvoltă (cresc), sunt acoperite de o piele cu un păr fin de culoare cenușie-brună. Când cornul este complet dezvoltat, pielea se usucă și se crapă, fiind îndepărtată prin frecarea lor de arbori. Din cauze mai puțin cunoscute uneori se pot observa în procesul de creștere anomalii.

În trecut trăia la altitudini joase, însă a fost „împins” de către civilizaţie către zonele montane şi chiar subalpine. Astăzi s-a adaptat la zonele de munte cu păduri întinse ce cuprind şi izvoare de apă.

Ghinda şi jirul reprezintă hrana de bază, dar consumă şi lujeri, muguri, scoarţa copacilor, frunze verzi de sub zăpadă, ierburi uscate precum şi plantele verzi din câmpurile agricole.

“Mândra lui înfățișare se arată mai ales dimineața, când se întoarce de la păscut, venind agale, pășind rar, clătinând din cap de par coarnele lui ramificate că sunt crengi clătinate de vânt.ˮ

Din toamnă până în primăvară masculii se grupează în cârduri, conduse de un cerb tânăr, iar femelele în cârduri separate, conduse de ciuta cea mai în vârstă, aici fiind întâlnite și progeniturile. Cerbii bătrâni şi cei foarte puternici sunt solitari.

Sunetele emise diferă în funcție de situație. În perioada împerecherii (când cerbii puternici stăpânesc în urma unor lupte cu alți masculi haremuri de ciute) masculii mugesc sau boncănesc. Speriat, scoate un brăhnit nazal, ca de altfel şi femela.

Atunci când densitatea este mare, poate produce pagube în terenurile agricole dar și în regenerările forestiere.

“E drept, pe cât e de frumos pe atâta e de stricător pădurii. Hrănindu-se și cu muguri ori lăstare tinere, copacii cu greu se ridică în urma lor.ˮ

În mitologia română cerbul e considerat un înlocuitor a zeului patern al carpato- dunărenilor și un simbol al virilității. Caracteristici precum podoaba capului (coarnele), puterea dar și aspectul fizic, au făcut ca acest animal să fie considerat divin.

Din oasele și picioarele lui se făceau obiecte de cult, cuțite, ace, brăzdare de plug și pahare. “Sacrificiul ritual al cerbului, narat în colindele cert precreștine, poate fi interpretat ca inițiere a feciorului înainte de căsătorie sau ca jertfă divină făcută la moartea și renașterea simbolică a anului sau a anotimpului. Toamna, la Probejenie (6 august Sărbătoare religioasă ortodoxă. Schimbarea la Față a Domnului) când urinează în râu, cerbul dă semnalul răcirii timpului.ˮ

 Bibliografie:

Almășan Horia, Popescu C. Cornel, 1964 – Biologia şi gospodărirea vânatului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

Aurel Negruțiu, 1983 – Vânătoare și Salmonicultură, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Andrei Kiss, 2003 – Homo kinegeticos și trofeele de vânătoare, Editura Artpress, Timișoara.

Ion Simionescu, 1981 – Din fauna și flora României, Editura Ion Creangă, București.

Ion Ghinoiu, 2013 – Mitologie Română: dicționar, Editura Univers Enciclopedic Gold, București.

Vasile Cotta, Mihai Bodea, Ion Micu, 2008 – Vânatul și vânătoarea în România, Editura Ceres, București.

 

POVESTEA DIN SPATELE TROFEULUI

Boncănitul în Fondul Regal Gurghiu 1935

August Roland von Spiess (1864 – 1953)

“Vine toamna! Prima brumă s-a așternut peste haturi și câmpii și, în pofida cerului fără nori și albastru ca marea, pe înălțimi au și căzut primele frunze îngălbenite. Cârduri de gâște în șiruri lungi, gâgâind zgomotos, se îndreaptă spre sud, iar la urechile noastre ajunge acel gru-gru metalic din triunghiul cocorilor călători.

Calitatea mea de conducător al vânătorilor  Casei Regale, mi-a lăsat întotdeauna doar puțin timp la dispoziție după plecarea patronului domeniului de vânătoare regal și a înalților săi oaspeți, deoarece, ca de obicei, trebuia să fiu oricând la dispoziția Majestății  Sale în alt colț al țării. Dar, cu un efectiv atât de mare de vânat, nu m-am temut niciodată pentru cerbii care mi se cuveneau, chiar dacă, din lipsă de timp, deseori îmi era cu neputință să fac o selecție prea bună.

La munte, multă experiență, cunoașterea terenului, folosirea cu pricepere a chemătorii și, slavă Domnului, și ceva sprinteneală, îl ajută chiar și pe vânătorul albit de ani să se aleagă cu niște prăjini bune și dacă, întâmplător, mai prinde și o dimineață animată de boncănit, atunci totul merge strună, așa cum avut parte chiar astăzi, când zeița Diana mi-a făcut o favoare.

Amintitul fond de vânătoare Joseni (Bistrița Năsăud) se află la o depărtare de 8 km de castelul de vânătoare, așa că a trebuit să ies devreme din adăpostul cald. Sunetul hârâit al deșteptătorului a fost perceput cu neplăcere, dar nu am avut încotro, trebuia să ies în aerul răcoros al dimineții. Caii înșeuați erau nerăbdători să pornească. O iau pe drumul spre fondul de vânătoare vecin, în timp ce lanterna sare de la un trunchi de copac la altul.

Deodată, grăjdarul care mergea înaintea mea se oprește și trage cu urechea la zgomotele nopții. A-u! A-u! se auzea de pe un platou din terenul regal. Se pare că de la poalele munților ar fi venit alți cerbi spre locurile de boncănit de pe înălțimile alpine. Încă un cerb se alătură concertului, abandonez călăritul și îmi încerc aici norocul. O iau înapoi, cobor spre vale și apoi urc panta opusă a văii. Ajuns sus, descopăr că, în ciuda tropotului cailor și a luminii puternice a celor două lanterne, mugesc cinci cerbi.

De pe povârniș răzbat până la mine mugetele altor trei cerbi iar de mai sus și ale altora. Hotărăsc să călăresc mai departe fără a mă opri în noaptea neagră ca smoala. Dacă acolo jos cerbii sunt atât de vioi poate că și sus e la fel. Urcând călare mai aud patru glasuri. Ajuns pe înălțime aud în total unsprezece cerbi mugind în același timp. Ascuns în spatele unui molid gros , aștept nerăbdător prima rază de lumină a zilei.

Un singur lucru îmi mai poate fi de folos acum. Apuc scoica și chem. La început o liniște sfântă. La a cincea chemare, capul încoronat apare la orizont. Cu toate că cerul e luminos, nu reușesc să număr razele. Peste creasta dealului înspre pădure, se ivește capul lunguieț al unei ciute. Pășește nesigur încoace și în colo pe spinarea muntelui, până când prinde curaj și se îndreaptă către mine, presupusul cerb. Atunci și el, cerbul cu coarne bogate, renunță la orice prudență și pornește tropăind în urma ciutei. Acesta avea prăjini puternice, de culoare închisă și multe raze albite. La o distanță de 150 de pași în timp ce adulmeca atent și privea către lizieră este doborât de un glonț care-i trece prin omoplat. Încearcă să se ridice pentru a urma ciuta plecată în goană, dar atunci al doilea glonț pune capăt jocului și trupul puternic se prăbușește.

La ora 6:30 primul cerb iar la o jumătate de oră mai târziu cel de-al doilea au fost victimele gloanțelor mele. Băiatul de la cai, vânătorul și cu mine sărim peste vreascuri și înaintăm anevoios prin pufuliță și numărăm bucuroși 16 raze. Ne întoarcem la primul uriaș împușcat, ale cărui coarne cu deschidere mare vădesc 14 raze.

O splendidă zi însorită. Un cer de un albastru intens, o pădure multicoloră iar la picioarele mele două trofee puternice. Ce își mai poate dori inima mea? Îi mulțumesc Sfântului Hubertus pentru un asemenea succes.ˮ

             

DESPRE SFÂNTUL HUBERTUS

Încă din Antichitate, oamenii venerau diverse zeităţi, printre care şi Diana. Aceasta era responsabilă de rezultatele vânătorilor la partidele de vânătoare şi ocrotea speciile de interes cinegetic. Trecerea timpului a determinat dispariţia acestor zeităţi, în locul lor apărând patroni creştini ai vânătorii, printre ei numărându-se şi Sfântul Hubertus.

Sf. Hubertus, al cărui nume îl rostește Spiess în ale sale povești ce stau în spatele trofeelor dobândite, era un curtean ce trăia pe lângă curtea regelui Franţei. Făcea parte dintr-o familie de nobili iar printr-o conjunctură favorabilă ajunge să stăpânească ţinuturile Aquitaniei din S-V Franţei. Fiind un împătimit al vânătorii şi mereu dornic de aventură, neglijează treburile domniei, acest lucru ducând la decăderea ţinutului pe care-l patrona.

Aflându-se la o partidă de vânătoare, a observat în pădure un magnific cerb cu o cruce strălucitoare între coarne. Cerbul a grăit cu voce umană şi l-a certat pentru pasiunile sale care au condus la decăderea ţinutului. Această întâlnire are un efect profund asupra tânărului Hubertus, determinându-l să renunţe la plăcerile sale şi în cele din urmă să îmbrace haina monahală.

Considerat de vânători ca fiind cel care a iniţiat comportamentul etic al acestei activităţi, el este primul care a vorbit despre o exploatare raţională a fondurilor de vânătoare şi despre o atitudine de pietate la adresa animalelor. În viziunea acestuia, ar trebui să se tragă doar în cerbii bătrâni şi în nici un caz în femelele gestante sau cu pui.

Francois Spork, un vânător din Boemia, este cel care iniţiază şi promovează Ordinul Sf. Hubertus. El dorea ca prin acest ordin să facă cunoscut un alt înţeles al vânătorii, făcând o trecere de la uciderea sălbatică a animalelor, la o artă a vânătorii,  dedicată exclusiv nobilimii.

În secolele ce au urmat, au fost înfiinţate pe întreg bătrânul continent, numeroase ordine de vânătoare în onoarea Sf. Hubertus. Membrii în aceste ordine au fost reprezentanţi de seamă ai nobilimii şi aristocraţiei. Uneori, persoane precum Regele George I al Angliei sau ţarina Elisabeta, au fost nevoiţi să facă cereri pentru a fi primiţi în rândul Ordinului Sf. Hubertus.

 

Bibliografie – Resurse web:

http://www.dianavanatoare.ro/DIANA_PAGE/easter2012.html

http://www.efemeride.ro/misterul-enciclopediei-sfintilor-ciudati

http://transilvaniareporter.ro/cluj/carciumi-si-sfinti/

http://www.vinatorul.ro/public/ro/articole/detalii/126-Sfintii_patroni_ai_vanatoarei

https://en.wikipedia.org/wiki/Hubertus

 

CORNUL DE CERB CA REMEDIU 

612

Descrierea obiectului:

Flacon din sticlă, incoloră, de formă paralelipipedică, cu laturile curbate în partea superioară, gâtul scurt şi cilindric. Dopul este din sticlă. Signatura pictată are semn alchimic compus Spiritus Cornu Cervi Succinum cu majuscule negre, într-un cadru oval, pe fond alb, iar în partea superioară o coroană. Flaconul conţine medicamentul original.

Inscripția:

Ω (Omega – sImbol alchimic pentru Spiritus adică Spirt sau Alcool)

C: C: SUCC: (Cornus Cervi Succinum – denumirea în limba latină a remediului Corn de cerb în lichid/extract lichid/suc/ambră).

Dimensiuni:

Înălțime – 11,8 cm; Diametrul General -1,3 cm; Volum-150 ml.

Perioada:

Este datat secolul al XVIII-lea.

Proveniența:

Farmacia de Stat Nr. 1 din Vaşcău (județul Bihor), donație (conform registrului de inventar contabil)

CORNUL DE CERB ÎN FARMACII

Muzeul de Istorie a Farmaciei din Sibiu prezintă mai multe borcane și flacoane care au fost utilizate la păstrarea remediului precum:

Corn. Cerv. Ust. (nr. Inv. F963)f963

Corn C: Ust. (nr. Inv. F3124)

3124

Când a fost folosit pentru prima dată ca și remediu cornul de cerb nu se știe cu exactitate. Studiile arată că odată cu consumul cărnii de către omul preistoric, acesta a recurs și la utilizarea părților corpului animalelor sacrificate fie în ritualuri religioase, superstiții sau ca medicament (ALVES et al., 2013).

În istoria farmaciei, remediul Conus Cervi a fost cunoscut sub diverse nume, în funcție de modul de preparare, forma finală dar și utilizarea acestuia. Astfel în vechile lucrări de specialitate apare sub denumirea de: Cornu Cervi, Cornua, Cornu Cervi Calcinatum, Cornu Ustum, Cornu Cervi Preparati, Cervus Elaphus, Cornu Cervi Usti, Cronu Cervinum, Sebum Cervus, Cervi Elaphi Cornu (CASTLE, 1828), Spiritus Cornu Cervi sau Liquor volatilis cornu cervi, Medulla Cervina, Pulvis Cornu Cervi, Sal Cornu Cervi, Sevum cervinum, Oleum Cornu Cervi (GRAY, 1821; QUINCY, 1782), CORNE DE CERF (FERRAND, 1891).

Prima farmacopoee utilizată pe teritoriul țării noastre a fost Pharmacopoea Austriaco-Provincialis din 1774 unde este mentionat remediul CERVUS, Cervus Elaphus – Cornu, Sebum, adică erau folosite cornul și grăsimea animalului. Întâlnim acest compus și în prima farmacopee română din 1862 sub numele de CORNU CERVI – CORNU DE CERBU.

Modul de preparare a remediului era universal valabil.

Coarnele erau arse într-un cuptor de olar, până deveneau albe și apoi erau mărunțite, până deveneau praf sau în bucăți mai mari în funcție de ce remediu se dorea. De exemplu, pentru remediul utilizat ca tonic stomacal sau în cazuri de letargie, praful era fier în apă, apoi lichidul era strecurat și amestecat cu suc de portocale și băutura alcoolică Sherry, fiert din nou până se obținea o gelatină (GRAY, 1821).

Coarnele tăiate bucăți erau introduse într-o retortă și erau supuse procesului de distilare. Primul rezultat este gelatina din coarne de cerb care se depune pe fundul retortei. Dacă se dorea gelatina aceasta era separată de restul lichidului, iar din gelatină se extrăgea uleiul din coarne de cerb. Uleiul inițial este galben iar apoi roșu închis. Din gelatină prin sublimare se obținea sarea din corn de cerb. Toate aceste preparatele din corn de cerb au un miros acru, asemănător amoniacului, fiind întrebuințate și la prepararea pudrei antimoniale.

Utilizate direct pe piele sunt caustice, iar în cazul uzului intern pot provoca daune severe dacă nu sunt diluate corespunzător de către farmacist. Încă din 1782 (QUINCY) se recomanda ca farmacistul să supravegheze direct administrarea remediile extrase din corn de cerb.

Actual există numeroase medicamente utilizate în medicina/terapii alternative având în compoziție ”extract de corn de cerb”. Conform acestor terapii alternative ”extractul din Corn de Cerb reprezintă o biosursă de minerale (Ca, Mg, P, Na, K), cu rol important în metabolismul Ca-P, mentinând calciul în oase si dinţi. Fortifică şi tonifică muşchii, creşte performanţele fizice şi grăbeşte recuperarea musculară dupa un efort fizic prelungit. Este benefic în suferinţele articulare şi reface rapid tegumentul traumatizat. Crează vitalitate și bună dispoziţie. Catifeaua de corn de cerb (extract pulbere) ca şi celelalte substanţe naturale devine unul din cele mai eficiente produse terapeutice. În medicina orientală este considerat de peste 2000 de ani chintesenţa sănătăţii, energiei şi puterii sexuale. În zilele noastre câştigă teren şi în medicina occidentală naturistă” (sursa BioPlanet).

Studii recente arată că extractul de Cornus Cervii mai exact Colla Cornus Cervi, adică grăsimea/uleiul rezultat prin sublimarea gelatinei, combinat cu alte proteine morfogenetice contribuie la tratamentul osteoporozei, osteonecrozei și este indicat în tratamentul necrozei avasculare/aseptice de cap femural (a treia boală geriatrică la nivel mondial) (WENG et al., 2016).

 

CORNUL DE CERB ÎN HOMEOPATIE

Bibliografie:

ALVES, Rômulo Romeu Nóbrega; ROSA Ierecê Lucena (editori) (2013) Animals in Traditional Folk Medicine. Implications for conservation. Berlin-Heidelberg: Springer Verlag, 225 pag.

BIGELOW, Jacob (1822) A trataise on the Materia Medica intended as a sequal to the Pharmacopoeia of the United States being an account of the origine, qualities and medical uses of the articles and compounds which constitute that work, with their modes of prescription and administration. Boston: Published by Charles Ewer, 147 pag.

CASTLE, Thomas (1828) Lexicon Pharmaceuticum or a Pharmaceutical Dictionary comprehending The Pharmacopoeias of London, Edinburg and Dublin, with a variety of other useful information relative to Medicine and Pharmacy. Designed expressly for the use of students. London: Printed for E.Cox and Son. p. 54.

FERRAND, E. (1891) Aide-Mémoire de pharmacie, vade-mecum du pharmacien a l’officine et au laboratoire, Cinquième édition, Paris: Librarie J.-B. Boilliere et fils., pp. 244.

GRAY, Samuel Frederick (1821) A suplement tothe Pharmacopoeia being a treatise on Pharmacology in general; including only the drugs and compounds which are sold by chemists, druggists and herbalists for other purposes. London: Printed by thomas and George Underwood, pp. 225, 273, 293, 314, 407.

Pharmacopoea Austriaco-Provincialis din 1774 (Număr de inventar BBS 963)

Pharmacopea Română din 1862 (Nr. Inv. B.M.B.S. II18169)

QUINCY, John (1782) Pharmacopoeia Officinaliset Extemporanea: or a complete english Dispensatory in two parts, Theoretic and Practical. The Fifteenth Edition. London: Printed for T. Longman, pp. 271 – 272.

SCHWABE, W. (1934) Homöopathisches Arzeibuch, Leipzig (Colecţia Muzeului de Istorie a Farmaciei Sibiu)

WANG, PING; SHI, BIN; GAO, ZHI-HUI; SUN, TIE-FENG; YANG, WU-BIN; HAN, SHU-FANG; LIU, PENG; WANG, LEI-LEI; ZHAO, BO-NIAN; WANG, DAN-DAN (2016) Effect of COLLA CORNUS CERVI combined with LV-mediated BMP7 transfected BMSCs on ANFH in rats. – Acta Poloniae Pharmaceutica – Drug Research, Vol. 73 No. 6, pp. 1521-1530.

 

Luna februarie 2017: DRAGOBETELE SAU IUBEȘTE ROMÂNEȘTE

Dragobetele este varianta românească a Sf. Valentin sau Saint Valentine, sărbătoarea iubirii. Nu are o dată fixă de celebrare, ci în funcție de localitate, chiar regiune. Dar ce contează data când vorbim de dragoste, de armonia în cuplu și de iubire necondiționată sub toate formele ei. Dragobete se sărbătorește în 24 sau 28 februarie, la 1 sau 25 martie. Tot în funcție de regiune, sărbătoarea este cunoscută și sub numele de ”Cap de primăvară”, ”Sântion de primăvară”, ”Ioan Dragobete”, ”Drăgostițele”, ”Logodna sau însoțitul paserilor”, „Cap de vară”, „Logodnicul pasărilor”, „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”.

Etimologia cuvântului Dragobete

Cuvântul ”Dragobete” este folosit în limba română din 1774.

Există mai multe teorii cu privire la originea acestui cuvânt, toate datorându-se unor confuzii paronimice, etimologice, etnografice sau religioase. Iată câteva dintre ele:

  • de la cuvintele din slava veche „dragu” și „biti”, care s-ar traduce prin „a fi drag”;
  • „dragu-bete”, sufixul „-bete” fiind folosit în zonele din Oltenia, semnificând „adunare, mulțime”;
  • etnograful Marcel Lutic a prezentat etimologia acestei sărbători populare, considerând că majoritatea denumirilor ei provin de la sărbătoarea religioasă Aflarea Capului Sf. Ioan Botezătorul, celebrată pe 23 februarie care în slavă se numește Glavo-Obretenia. Românii au adaptat-o în Evul Mediu, astfel apărând sub diverse nume (Vobritenia, Rogobete, Bragobete, Bragovete), până când s-a impus în unele zone (sudul și sud-estul României) ca Dragobete;
  • Simeon Florea Marian, în Sărbătorile la români (1898-1901, reeditare din 1994), a scris că în mai multe comune din Muntenia și mai ales în Oltenia, sărbătoarea creștină Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul (din 24 februarie) se numește Dragobete. El a afirmat că după credința poporului, aceasta este ziua în care toate păsările și animalele se împerechează.

Legenda lui Dragobete – protectorul și aducătorul iubirii în casă și în suflet

Ion Ghinoiu, în Obiceiuri populare de peste an – Dicționar (1997), asociază numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în același sat, dar variabilă de la zonă la zonă (…), patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești”, „fiu al Babei Dochia”. Dragobete Iovan era fiul Babei Dochia. Autorul l-a descris ca fiind „o ființă, parte omenească și parte îngerească, un june frumos și nemuritor, care umblă în lume ca și Sântoaderii și Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme și fărădelegi”. A fost prezentat în aceeași lucrare și ca zeul dragostei la români și al bunei dispoziții, de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii.

Simbolul Dragobetelui – Nunta Naturii

dragobeteÎn data de 15 februarie 2016 a fost ales simbolul Dragobetelui (Fig. 1) cu titlul UNIUNEA (în urmă a peste 20.000 de voturi, printr-o campanie de promovare a valorilor românești, organizată de Petrom).

Etnograful Ovidiu Focșa a precizat că „Dragobete este un protector al păsărilor, fiind o sărbătoare strâns legată de fertilitate, fecunditate și de renașterea naturii”.

Simbolul Drogobetelui

MUZEUL DE ARME ȘI TROFEE DE VÂNĂTOARE ”AUGUST VON SPIESS” DIN SIBIU

Dintre păsările lui Dragobete am ales un monument al naturii și anume DROPIA, pe atât de rară și exotică precum este și dragostea adevărată.

Dropia (Otis tarda Linnaeus, 1758) numită în trecut struţ european, este o pasăre de talie mare ce se întâlneşte mai ales în zonele de stepă, păşuni şi terenuri intens cultivate, de regulă la o distanţă considerabilă faţă de localităţi. Masculul, singurul care prezintă mustăţi, poate ajunge la o greutate de până la 18 kg. Penajul acestuia e alb-cenuşiu pe cap şi gât iar penele de pe spate sunt ruginii gălbui. În schimb, femela are între 5 şi 7 kg iar culoarea penelor e închisă. La ambii indivizi picioarele sunt cenuşiu negricioase.

Regimul trofic în lunile calde este compus din insecte, melci, râme iar în lunile reci dropiile consumă diferite părţi ale plantelor de câmp.

Sunt animale tăcute. Masculul scoate nişte sunete ce se aseamănă cu un gâlgâit. Masculul este un adevărat ”artist” în perioada reproducerii, acesta își prezintă penajul în cadrul ritualului, femelei mai puțin colorate, care îl urmărește îndeaproape (foto 1, foto 2). Cele 2 ouă pe care le depune într-un cuib construit pe sol, sunt clocite timp de 23-28 de zile.

Evoluţia agriculturii, respectiv modernizarea ei (mecanizarea lucrărilor agricole, erbicidarea, combaterea dăunătorilor, etc.) dar şi braconajul, au condus la o reducere drastică a efectivului speciei pe teritoriul României.

Dacă în Transilvania dropiile au dispărut în perioada interbelică, în celelalte regiuni ele au pierit între anii ’40 şi ’90. Doar în Crişana (loc. Salonta, jud. Bihor) mai există un mic areal, unde specia, venită din Ungaria, apare aproape anual. În unele judeţe, întâmplător, au mai apărut lângă graniţa de vest şi în sudul ţării, indivizi solitari sau mici cârduri.

La începutul secolului trecut, penele dropiilor erau întrebuinţate pentru condei şi perne.

Este declarată monument al naturii, vânarea fiind interzisă prin lege.

TROFEUL:

 Nr. inv.: Vt 520

Colectorul: August von Spiess

Dimensiuni:

– lungime 117 cm;

– lungime maximă fir mustață 11,5 cm;

– lungimea medie a aripilor 90 cm.

dropie

POVESTEA DIN SPATELE TROFEULUI:

 

Primăvara lui 1903 la vânătoare de dropii

August von Spiess, 2015 – Vânători de odinioară. Poveştile din spatele trofeelor, Editura Honterus, Sibiu.

„Am primit cu cea mai mare încântare binevoitoarea invitație făcută de un tovarăș de vânătoare, ardelean stabilit în România, care mi-a promis succese la vânătoarea de dropii și cocori, și am hotărât ca, în cel mai scurt timp posibil, să dau curs acestei amabile chemări. În doar câteva zile, mi-am strâns lucrurile în raniță și, cu permisiunea de concediu în buzunar, am fost răpit din comoditatea casei mele de primul tren românesc posibil. La ora 11 noaptea eram așteptat de dragul meu tovarăș de vânătoare, fabricantul Thomas Herbert, în gara de la Craiova, de unde am și pornit a doua zi la prânz spre sud, spre câmpia Dunării.

Era 30 martie când, în zorii zilei, un atelaj din cele obișnuite pe aici ne-a dus la terenul aflat la o depărtare de trei ore. În fața noastră se desfășura vasta Câmpie Română, nesfârșit de întinsă, asemenea unui lac încremenit, din care ici și acolo, dune joase de nisip se înălțau pe suprafața plată ca o tăblie de masă. Drumurile prin câmpie erau destul de proaste, deseori chiar desfundate din cauza nisipului dus de vânt, așa încât călătoria era cu atât mai dificilă, cu cât drumurile care duceau prin câmp erau adeseori brăzdate de arături sau se pierdeau cu totul sub semănături.

Tocmai ajunsesem din nou în regiunea dunelor de nisip, când am observat în depărtare, pe cupola unei asemenea dune, un obiect mare și alb, care se tot mișca. Am scrutat depărtarea cu mare atenție, până când, în cele din urmă, însoțitorul meu a fost de părere că era vorba de o țărancă lucrând pe câmp și noi nu am mai dat nici o atenție faptului. Eu însă nu-mi găseam liniștea, și, când am fost mai aproape, mi-am scos binoclul și nu mică mi-a fost bucuria că aveam în față un cocoș de dropie foarte robust, care-și curăța nestânjenit penajul în lumina vie a soarelui de dimineață. Am pornit imediat într-acolo și am avut și norocul să ne putem apropia la vreo 170 de pași. Am sărit din căruță pe partea opusă vânatului, m-am aruncat la pământ și, când eram tocmai pe punctul de a ochi pasărea care se contura splendid pe linia orizontului, aceasta a zburat.

După trei ore de rătăciri, în care am mai văzut trecând prin fața noastră un stol de 150 până la 200 de gâște, am ajuns la domeniile Coroanei, unde am lăsat caii, destul de istoviți, să se mai odihnească, și în sfârșit am apucat și noi să luăm o mică gustare.

La ora 11 am pornit din nou și am luat-o spre răsărit, spre marile întinderi de grâne, unde, după spusele administratorului moșiei, s-ar fi aflat dropii. N-a trebuit să mergem prea mult, până când căruțașul nostru ne-a semnalat câteva dropii la dreapta, pe un întins câmp semănat. La început nu am putut repera decât vreo trei sau patru exemplare, dar când ne-am mai apropiat aveam în fața noastră vreo 15 până la 20 de păsări. Am încercat de două ori să mă apropii la mai mult de 200 de pași cu căruța, dar a fost zadarnic. De fiecare dată dropiile se ridicau, dar curând se lăsau iarăși jos, așa că am încercat și a treia oară să mă apropii de ele. Tocmai țintisem unul din exemplarele mari, dar, înainte să trag, tot cârdul al cărui număr se ridica acum la vreo 25 de bucăți, ne-a salutat de rămas bun. Cu acest prilej am putut să observ că păsările acestea puternice erau în plin rotit. Ca și curcanii, cocoșii de dropii își târăsc pe pământ aripile cu coada desfăcută în evantai și dau roată dansând și făcând curte numeroaselor găini. De data aceasta stolul temător, și-a luat zborul de la depărtare, încât ne-am hotărât să plecăm mai departe în căutarea altor dropii, ceea ce ne-a și reușit, căci am găsit un cocoș solitar, care însă a fost atât de sperios, încât, chiar înainte ca noi să fi fost pe punctul de a ne apropia de el, a și plecat deja de la vreo 300-400 de pași. O a doua încercare de a ajunge la șmecherul acesta n-a avut mai mult succes, așa încât perspectivele mele de atrage în ziua aceea un foc eficient au scăzut la zero. Amabilul meu însoțitor, dl. Tilman, s-a străduit din răsputeri să-mi ridice moralul, ceea ce a reușit doar cu mare greutate.

Tocmai eram pe punctul de a face o nouă încercare cu cocoșul atât de temător, când însoțitorul meu a strigat aproape speriat: „Acolo sunt doi!” și în același timp a făcut semn spre două dropii aflate la o depărtare de vreo 150 de pași, care au trecut în grabă prin fața noastră peste drumul din câmp.

Saltul din căruță și aruncatul la pământ în poziție de tragere au fost o singură mișcare, pe când căruța a întors imediat și a pornit repede înapoi. Dar fiind întins la pământ n-am văzut nimic. Dropiile stăteau într-o mică depresiune, ascunse privirilor mele. Am așteptat nemișcat. N-a trecut mult și le-au apărut mai întâi capetele cu privirile ațintite spre căruță, apoi păsările au mers mai departe, ieșind tot mai mult la iveală. Am ochit-o liniștit pe cea de la urmă și am tras. Slavă Domnului, am răpus-o. La aproximativ 170 de metri proiectilul de 8 mm cu cămașă de oțel i-a străpuns spatele și umerii, așa că a căzut pe loc.

Dragul meu tovarăș de vânătoare a venit în goană cu căruța, jubilând și felicitându-mă din toată inima încă de la distanță, pentru focul tras. În ce mă privește, mi s-a luat o piatră de pe inimă când m-am văzut în sfârșit, cu dropia în mâini căci astfel se spărsese gheaţa.”

MUZEUL DE ISTORIA FARMACIEI DIN SIBIU

Dragostea este pretutindeni. Necesitatea omului de a iubi și a fi iubit se regăsește și în remediile farmaceutice. Vă prezentăm un remediu afrodiziac controversat.

OBIECTUL MUZEAL

1432

Descrierea obiectului: Borcan din lemn, de formă cilindrică, vopsit în negru, cu capac. Baza şi capacul au profile inelare strunjite. Prezintă inscripţie cu majuscule negre pe etichetă de hârtie, cu fond galben şi contur negru CAN:THARIDES.

Dimensiuni:

– Înălțime18,7cm;

– Diametru general 7,5cm;

– Diametru bazal 9cm.

Proveniența: Farmacia „Vulturul Negru” Sibiu.

REMEDIUL ÎN FARMACIE

Praful de gândaci sau Cantaridina este o substanţă toxică extrasă din gândacul de frasin sau gândacul spaniol. Substanţa este găsită în mod natural la mulţi membri ai familiei de gândaci Meloidae. Gândacul de frasin conţine circa 5% cantaridină. Este o substanţă pe care insecta o degajă, în special atunci când se simte ameninţată. Cantaridina este produsă de mascul şi în timpul copulaţiei având un efect stimulator asupra femelei. Cantaridina a fost izolată pentru prima dată de chimistul francez Pierre Jean Robiquet în anul 1810. Substanţa are un miros penetrant, neplăcut care persistă chiar şi după uscarea insectei. La contactul cu pielea substanţa fiind caustică produce beşici. Ingerarea acestei substanţe nesupravegheat afectează în mod direct tractul urinar, produce arsuri şi vărsături.

În trecut, insectele erau scuturate prin baterea copacilor cu beţe lungi şi colectate pe nişte prelate întinse sub copaci, apoi vărsate într-un bazin cu apă şi oţet, pentru ca insectele să moară, după care erau uscate şi ambalate în cutiuţe închise etanş. Din cantaridele uscate şi măcinate, mai ales elitrele unde se concentra cea mai mare parte din cantaridină, era obţinută o pudră numită în farmacii praf de gândăcei.

Acest remediu a fost descris pentru prima oară de către Hipocrate. Plasturi făcuţi din aripile acestor insecte erau folosite pentru beşici.

În perioada Imperiului Roman, Livia soţia lui Augustus Cezar, la dinee punea extracte din insectă în hrana invitaţilor pentru a-i instiga la indiscreţii, substanţele fiind afrodiziace, pentru ca apoi să-i poată şantaja.

În sec. al XVIII-lea în Franţa, cantaridele puteau fi achiziţionate sub forma unor pastile numite Richelieu fiind folosite ca afrodiziac

Cantaridina este cea mai veche substanţă afrodiziacă europeană cunoscută, fiind citată sub diferite denumiri, cu multe secole înainte de cunoaşterea structurii sale chimice, în diferite tratate vechi de medicină. În prima farmacopee utilizată în România Pharmacopoea Austriaco-Provincialis din 1774, remediul este menționat CANTHARIS  officinarum, Meloe vesicatorius – Insectum integrum (insecta întreagă).

Tratatele de medicină tradiţională chineză, menţionează din vechime efectele afrodiziace asupra omului dar şi toxicitatea mare a acesteia.

Actual, cantaridina a fost interzisă, exceptând aplicarea de către medici în tratarea unor negi.

 

Luna martie 2017: LUNA FEMEILOR

MUZEUL DE ARME ȘI TROFEE DE VÂNĂTOARE ”AUGUST VON SPIESS” DIN SIBIU

Silvia Stein von Spiess (1901-1993), o pionieră a ornitologiei româneşti

August von Spiess, un pasionat vânător a avut o latură azi mai puţin cunoscută, aceea de activ ocrotitor al naturii. Pasiunea pentru colectarea de trofee a fost întregită şi de numeroase studii privind comportamentul animalelor sălbatice dar şi interacţiunile lor cu mediul în care trăiesc. Această pasiune este transmisă doar uneia (cea mai mare) din cele patru fiice ale sale, Silvia Spiess.

După o perioadă de instruire în particular, Silvia urmează Şcoala elementară luterană (1911-1912) şi apoi Şcoala civilă de fete de confesie luterană din Sibiu, pe care o absolvă în 1916, obţinând calificativul excelent. Dintre animalele crescute în curtea casei (pui de urs, bursuci, vulpi, mistreţi etc.) îi trezesc interesul în special păsările răpitoare (vulturi şi acvile) ţinute în volierele din grădina casei părinteşti.

În 1929, în calitate de membră a Societăţii Ornitologice Germane, susţine o comunicare la a 47-a sesiune a acestui for în Breslau (Germania), despre viaţa avifaunei din Delta Dunării. Participă la marele Congres internaţional de ornitologie din 1930 de la Amsterdam. Aici îl cunoaşte pe tânărul ornitolog Ion Cătuneanu, cel care va conduce Centrala Ornitologică Română şi cu care rămâne în cele mai bune relaţii pe durata întregii vieţi.

În primii ani ai activităţii sale, Silvia se bucură de sprijinul lui Andrei Popovici Bâznoşeanu iar în următorii ani colaborează cu renumiţi ornitologi precum Konrad Lorenz, Erwin Stressman, Oskar Heinroth, etc.

Deoarece România numai în anul 1936 pune bazele primei Centrale Ornitologice, până atunci, Direcţia Vânătorilor Regale înfiinţează o secţie ornitologică care o preia pe Silvia.

Învaţă metode de inelare a păsărilor la renumitele staţiuni ornitologice din Helgoland (Germania) şi Rossiten (azi Rybachy, districtul Kaliningrad Oblast, Rusia).

Principalele studii sunt îndreptate către zona inferioară a Dunării, a Deltei şi Insula Şerpilor, mai ales în timpul migraţiei şi a clocitului păsărilor iar lucrările rezultate în urma acestor cercetări apar în limbile germană şi română în revistele de specialitate.

Cu ocazia prezentării la Berlin, a unui scenariu de film documentar despre avifauna din România, îl cunoaşte pe Kurt Stein, care prezentase un film documentar nou despre animalele sălbatice. Se căsătoresc în 1934 în Germania şi pe baza intereselor comune se creează o strânsă legătură între cei doi, din care iau naştere filme ca “Din sălbăticiile Deltei Dunării. Imagini din viaţa păsărilor din Delta Dunării, Dobrogea şi Coasta Mării Negre” din 1935.

Deoarece tânăra ornitologă a devenit foarte cunoscută datorită numelui ei de fată, pe care îl păstrează pe lângă numele de căsătorie şi cel de naştere, publicaţiile sale vor apare sub numele de Silvia Stein von Spiess.

În 1937 se naşte unica fiică, Helga Stein, acest fapt determinând-o pe Silvia să se retragă de la cercetarea de teren.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial familia Stein este afectată profund de dificultăţile zilnice, pierzând casa şi toată averea. După moartea soţului la finele anului 1945, Silvia trece prin mai multe lagăre şi doar compunerea unor poezii îi mai alină durerea sufletească.

După terminarea războiului şi datorită faptului că şi-a păstrat cetăţenia română, Silvia revine în vara lui 1947 la locul natal, Sibiu.

Începând cu anul 1950 lucrează ca preparatoare la Muzeul Brukenthal iar cursurile de perfecţionare de la Timişoara şi Bucureşti o ajută să avanseze. Îşi reia studiile cercetând mai ales zonele din împrejurimile Sibiului. În acest timp determină şi sistematizează piesele din colecţiile ornitologice a Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu şi reconstituie importanta colecţiei a lui Adam de Buda. Activează ca şi custode onorific pentru Comisia Monumentelor Naturii.

Munca ei la muzeu a avut ca drept rezultat în anul 1958 catalogul colecţiei ornitologice a Secţiei de Istorie Naturală a Muzeului Brukenthal, care, abia în 2005 apare sub redacţia fiicei sale Dr. Helga Stein şi sub revizuirea fostei asistente a lui Konrad Lorenz, Dr. Irene Würdinger.

După pensionarea din 1961 şi întoarcerea în Germania, participă în mod regulat la conferinţele anuale a Societăţii Ornitologice din Germania fiind încântată de documentarele privind viaţa din sălbăticie.

Înaintarea în vârstă o determină să se mute la fiica ei Helga, muzeografă la muzeul Roemer din Hildesheim. Colinele din Weserbergland, care se văd de la geamul ei, îi trezesc amintiri despre regiunea de munte din jurul Sibiului.

Trece în nefiinţă în 1993 la Hildesheim, ultimul locaş regăsindu-se la Viena, la cimitirul central, în cavoul familial al surorii sale Trude von Kövess.

Foto: Silvia cu o acvilă imperială, în faţa unei voliere din grădina casei părinteşti, în jurul anului 1930. (Arhiva foto a Dr. Helga Stein, fiica Silviei)

Despre acvila imperială (Aquila heliaca, Savigny, 1809)

Fiind răspândită mai ales în Dobrogea, Muntenia, centrul Moldovei și sudul Banatului, acvila imperială (Aquila heliaca, Savigny, 1809), cunoscută și sub denumirea de acvilă de câmp, în prezent se poate observa doar în pădurea Babadag din Dobrogea și în estul Transilvaniei.

O pasăre de talie mare, cu un penaj maroniu închis, ce trăiește în zone de câmpie și deal cu păduri de mică întindere, de regulă lângă apă. Specie monogamă ce poate atinge vârsta de 55 de ani. Regimul trofic e alcătuit din mamifere mici (în special popândăi), păsări și la nevoie chiar leșuri. Își poate procura hrana și de la alte păsări răpitoare, determinându-le să renunțe la pradă.

Cuibul este construit în copaci, uneori la o înălțime de 30-40 m față de sol și poate avea o circumferință de 3 m. În cazul în care cantitatea de hrană e precară, va apărea o competiție între progenituri, care poate duce la moartea prin inaniție a puiului mai slab dezvoltat sau chiar uciderea acestuia de către fratele mai mare.

Pe teritoriul țării acvila de câmp este o specie critic periclitată, cu un efectiv incert de 20-40 perechi clocitoare.

Modificări ale populațiilor se datorează în general tăierii pădurilor de luncă, a arborilor solitari din câmpii, precum și a diminuării resurselor trofice ca urmare a modernizării agriculturii.

Menţinerea copacilor în care se regăsesc cuiburi, reducerea deranjului rezultat în urma activităților de vânătoare, dar și construirea de cuiburi artificiale, sunt unele din cele mai importante măsuri pentru conservarea acestei păsări.

Este protejată prin Legea 13 din 1993, prin care România ratifică Convenția de la Berna, Legea 462/2001 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice și Legea 406/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic.

Trofeul:

Nr. inv. – Vt 495

Data și locul capturării – 24.10.1903, loc. Oltina, jud. Constanţa

Colectorul – August von Spiess

Locul depozitării – Sala 2

Observații – bust montat pe suport din lemn sculptat şi lăcuit

MUZEUL DE ISTORIA FARMACIEI

Farmacista Maria Jantea căs. Simonetti (1908 – 1991)

Prima farmacistă româncă licențiată proprietara unei farmacii în județul Sibiu

Maria Jantea căs. Simonetii s-a născut în 10 martie 1908, Ocna Sibiului, județul Sibiu.

A absolvit cursurile Facultății de Farmacie din Cluj – Napoca în mai 1932, ca apoi în septembrie să primească dreptul de liberă practică.

Anunțul oficial nr. 51.927 din 11 august 1932 prin care este comunicată licențierea farmacistei Jantea Maria (Extras din Monitorul Oficial București nr. 209/07.09.1932, Anunțuri Ministeriale/Ministerul Muncii, Sănătății și Ocrotirilor Sociale, fila 8033) – sursa http://www.digibuc.ro.

Se angajează ca farmacistă în Ocna Sibiului, farmacia ”Minerva”. După trei ani lucrând aici, în 24 septembrie 1935 devine farmacist diriginte. Tot în anul 1935, farmacista susține examenul de capacitate necesar obținerii concesiei pentru înființarea unei farmacii particulare.  A absolvit cu brio acest examen, dar tumultul politic și interesele materiale au întârziat inaugurarea farmaciei.

În 26 octombrie 1937 a fost deschisă publicului farmacia ”Izvorul Tămăduirii”, localizată în Piața Mare numărul 13, numită și Casa Lutsch.

Farmacia ”Izvorul Tămăduirii” a fost prima farmacie din întreg județul Sibiu al cărei proprietar este o femeie româncă licențiată.

Locația centrală a farmaciei, faptul că aici se preparau medicamente în cantități mari, iar  cosmeticele după rețete proprii, a adus prestigiu farmacistei Jantea, având și o situație financiară bună.  Farmacista a ajutat și angajat numeroși farmaciști (Veronica Posticescu Bouranu, Puiu Traian, Postescu Atanase, Aurelia Drăgănescu).

Asemenea tuturor farmaciilor particulare din Sibiu, farmacia ”Izvorul Tămăduirii” a fost naționalizată în 1949, după 12 ani de activitate.

Maria Jantea a continuat să lucreze ca farmacistă în diferite farmacii de stat din Sibiu până la pensionare.

Farmacist M. Jantea rămâne în istoria farmaciei sibiene ca PRIMA FEMEIE LICENȚIATĂ PROPRIETARA UNEI FARMACII în județul Sibiu, iar prin munca ei un exemplu demn de urmat pentru generațiile viitoare.

Un buchet de flori în laboratorul Muzeului de Istoria Farmaciei – Filtrul Berkefeld

Ceramica acestui filtru era obţinută din diatomit. Diatomitul este o rocă sedimentară silicioasă, formată din roci stratiforme care au în constituție 50% resturi de diatomee (Clasă de alge microscopice monocelulare brune-gălbui, cu corpul închis între două valve silicioase, de forma unui capac de cutie) prinse într-o masă de opal, de culoare alb-gălbuie până la brună, friabile și aspre la pipăit, cu textură omogenă și porozitate ridicată. Rocile sunt ușoare și cu o densitate scăzută. Materialul din care este alcătuit diatomitul este oxidul de siliciu, neutru din punct de vedere chimic, care nu se dizolvă în apă și care privit la microscop are diferite forme de cristalizare. Diatomitul calcinat (tratat termic) este folosit pentru obținerea filtrelor.

Filtrul Berkefeld a fost inventat în 1891, Germania, ca apoi în 1922 datorită utilizării lor multiple să fie comercializat de către firma Berkefeld Filter Co. din Marea Britanie. Berkefeld era numele proprietarului minei de la Hanovra, Germania, de unde se obţinea materialul ceramic. Filtrul Berkefeld este un bun filtru bacterian pentru apă, utilizat în laboratoarele de microbiologie, în farmacii, locuinţe sau chiar pe teren.

Alcătuire: În interior, filtrul este format din doi cilindrii de metal aşezaţi unul deasupra celuilalt.

Primul cilindru prezintă superior un capac, iar inferior este prevăzut cu găuri continuate cu coloane de filtrare din ceramică ce se deschid în cel de-al doilea cilindru.

Principiul funcţionării filtrului era simplu: cilindrul superior era umplut cu apă, apa forţată de gravitaţie se prelingea pe coloanele din ceramică şi ajungea în cilindrul inferior unde era depozitată şi evacuată în funcţie de necesitate. Unele filtre erau echipate cu un miez de carbon pentru a acţiona ca un absorbant de dezodorizare a apei. Cilindrii puteau fi impregnaţi cu argint pentru a inhiba dezvoltarea bacteriilor. Anumite filtre, în funcţie de gradul de porozitate a ceramicii, elimină de asemenea anumite ciuperci microscopice şi pulberile în suspensie. Filtrele erau sterilizate prin autoclavare sau prin sterilizare cu vapori după curăţare.

 

LUNA APRILIE

Luna aprilie în folclorul românesc este numită în unele zone ”Prier” de la verbul ”a prii” (lună ”prielnică” agriculturii datorită vremii în încălzire), în alte zone ”Florariu” deoarece în această lună înfloresc primii copaci.

Dar pentru anul 2017 vom folosi denumirea populară de ”Traista – n băț” având în vedere fenomenele meteorologice resimțite în această lună. Sătenii numeau luna aprilie ”Traista – n băț” pentru că vremea în această lună este înșelătoare, zilele frumoase și călduroase alternează cu cele geroase, dăunând plantelor și mai ales mugurilor copacilor.

De asemenea luna debutează cu ziua internațională a păcălelilor – 1 aprilie – sărbătorită în întreaga lume. Ziua păcălelilor își are originea în Anglia. Prima referire oficială a evenimentului datează din 1686, când John Aubrey (1626 – 1697, scriitor și filozof englez) a numit ziua de 1 aprilie „Fooles holy day”.

Chiar și în legenda populară a lunii Prier, culeasă de către marele etnograf S.Fl. Marian (1890), aprilie, personificat, le joacă farse celor care sunt nepoliticoși,  invidioși și avari:

Erau odată doi fraţi: unul bogat, iar altul sărac. Celui bogat îi mergea foarte bine (…) Cel sărac, însă, o ducea de pe o zi pe alta ca vai de dânsul. Într-un an, şi anume în revărsatul zilei de Paşti, s-a sculat cel sărac şi a ieşit afară ca să-şi caute câteva vreascuri spre a-şi atâţa focul. Odată întors acasă cu vreascurile, dă peste altă nevoie: n-avea cu ce să le aprindă (…). Pe când stătea el aşa dus pe gânduri, zăreşte deodată pe fereastră un foc mare arzând pe vârful dealului. Porneşte degrabă spre dânsul şi ajuns acolo, dă peste 12 oameni care se încălzeau la foc.

– Buna dimineaţa şi Hristos a Înviat, oameni buni!

– Mulţămim d-tale! – răspunseră aceștia. Da ce vânt te-a abătut pe la noi aşa de dimineaţă şi tocmai în ziua de Paşti?

– D-apoi am venit să-mi daţi un pic de foc.

– Ţi-om da, dragul meu, dar spune-ne mai întâi, care luna-i cea mai rea peste an?

– Apoi de, – răspunse săracul – unii oameni zic că luna lui Prier ar fi cea mai rea, dar mie toate mi-s totuna de bune!

Atunci îi zise omul:

– Ţine poala cămeşii să-ţi dau foc!

Săracul, auzind cuvintele acestea, începu a tremura de frică, temându-se că-i va arde şi cămeşa şi va rămâne gol ca napul. Dar nu se puse de pricină, ţinu cămeşa şi omul îi puse o lopată de jăratic în poală, zicându-i că, după ce va ajunge acasă, să-l împrăştie prin ograda şi prin grădină.

Ajuns acasă, săracul făcu așa, după cum i se spuse (…) Nu mult după aceasta, iată că una din fete strigă plină de bucurie:

– Tată, tată! Vai, ce de vite mai avem noi! …Ieșind omul afară, văzu și el minunăția: ograda era plina de boi, vaci, cai, oi și tot felul de animale.

Văzând toate astea și o copilă de-a frăține-său, merse în casă și zise:

– Tata, oare de unde are uncheşul meu atâtea vite, că e plină ograda și gradina?

Ieşind cel bogat afară îl întrebă pe frate-său de unde are atâtea vite. Săracul îi spune toată povestea și bogatul își ia degrabă o manta mare pe spate și se duce și el la focul de pe deal. Când ajunge acolo, fără a da „bună dimineața”, zice:

– Oameni buni, dați-mi o țâră de foc, că mi s-a stins!

– Ți-om da, dar mai întâi să ne spui care lună-i cea mai rea de peste an!

– Apoi de, toate lunile peste an îs bune, dar luna lui Prier, vai Doamne, că scârnavă-i, amu plouă, amu e pâclă, amu ninge, și mai toate oile pier. Nu degeaba a zis cine a zis că: „Prier priește / Da’ și jupește”.

Atunci se sculă Prier mânios, căci oamenii aceia erau cele 12 luni de peste an, și-i zise răstit:

– Ține poala de la manta!

Bogatul întinse poala și Prier îi puse două lopeți de foc într-însa.

– Mai pune una, zise bogatul.

Prier îi mai puse o lopată.

Bucuros, bogatul se întoarse cu focul acasă, îl turnă prin gradină, ogradă, grajd, șură, apoi se băgă în casă în bună nădejde că și el va căpăta, dacă nu mai multe, apoi măcar tot atâtea vite ca și frate-său. Iată însa că nu mult după aceasta, intrând copila sa în casă, îi spuse că șura, grajdul și toate celelalte acareturi de pe lângă casă, ard. Aşa a păţit bogatul cel lacom şi mândru!

În aprilie, vă propunem să analizăm, în cadrul expoziției online 2M2O, două obiecte muzeale care pot fi considerate înșelătoare ca vremea în aprilie, păcăleli cum sunt cele din 1 aprilie sau fantastice așa cum este Legenda lui Prier. Vă lăsăm pe dumneavoastră să decideți.

MUZEUL DE ARME ȘI TROFEE DE VÂNĂTOARE ”AUGUST VON SPIESS”

ȚAPUL DE CAPRĂ NEAGRĂ ALBINOS

Există o legendă ce provine din zona muntelui Triglav (regiunea Carinthia, Slovenia), care spune că omorârea unei capre negre de culoare albă, atrage după sine moartea în decurs de un an a celui care îi pune viaţa în pericol. Ţapul de capră neagră albinos, aşa numitul Zlatorog, adică cel care are coarnele de aur, se naşte o dată la o sută de ani. El paşte floarea de Triglav (Potentilla nitida) din care obține puteri supranaturale. Acesta nu ezită în a-l izbi și arunca pe vânător în cele mai adânci prăpăstii. Dar oare să fie adevărat? Chiar a existat această creatură?

Deşi cunoştea această legendă, inginerul silvic Emil Witting se pare că nu a reuşit să o înlăture din subconştientul său când, în toamna lui 1934, vede această minune în munţii Făgăraş. A rămas fără cuvinte şi după ce şi-a revenit a încercat să se apropie, dar ţapul alb era deja departe. În anul următor îl zăreşte din nou.

Timp de 6 ani, pe arşiţă şi viscol, pe lângă stâncării, îl urmăreşte fără astâmpăr, dar fără nici un rezultat. Îşi alina durerea de unul singur, gândindu-se că, dacă nu a omorât această făptură,  avea să mai trăiască. Ştiri mărunte, cum că un cioban a văzut la mari înălţimi un ţap alb ajung la urechile lui Witting. Un alt cioban din altă parte a munţilor, spunea acelaşi lucru şi Witting realizează că teritoriul în care a fost observat ţapul alb s-a mărit atât de mult, încât, căutarea acestuia ar fi devenit o povară.

”Într-o zi paznicul meu mi-a adus o ţigancă, care nu era nici bătrână nici tineră, nici frumoasă şi nici urâtă, – ultima mea nădejde, ca să găsesc sfârşitul căutării ţapului alb…Era în anul 1939, toamna târziu. Mie mi-a prorocit, că voi dobândi bani mulţi – paznicului i-a prorocit că va găsi o nevastă isteaţă. La întrebarea mea insistentă, mi-a prezis fără nici o ocolire, ca voi învinge, voi ucide ţapul alb.”

Prevestirile ţigăncii s-au adeverit, mai puţin capturarea ţapului alb.

În 23 septembrie a anului 1940, campează aproape de crestele munţilor Făgăraş. Părăsind cortul, liniştea îi este tulburată de rostogolirea grohotişurilor. Brusc, în faţa ochilor i se arată o albeaţă neobişnuită, una pe care o văzuse în urmă cu şase ani. Da, era ţapul alb! Îl recunoaşte imediat şi repede acesta dispare după un jgheab. După acel jgheab apare un ţap negru iar după el şi ţapul alb. Witting înaintează, se pune la pământ şi se târăşte ca un şarpe spre culmea după care au dispărut ţapii. De la o distanţă de 50 de paşi vânătorul trage şi loveşte piciorul albinosului, care dispare. Pornind  în căutarea lui, îl vede şi trage, nimerind celălalt picior. Ţapul cade la pământ iar drumul spre curmarea suferinţei e liber.

Dar Witting!? A murit!? Nu. Doar sufletul caprei negre-albe a trecut în lumea de dincolo; a rămas doar un schelet cu piele albă. Prezicerile ghicitorii au fost juste iar Witting a combătut această legendă.

Chiar dacă poartă numele de capră neagră, de fapt, acest animal nu are culoarea neagră. Vara culoarea părului e cenușie-gălbuie iar în perioada rece e brună închis spre negru doar la masculi. Văzută de la depărtare, pe fondul alb al zăpezii îți dă impresia că e neagră. Foarte rar pot fi întâlniți indivizi albinoși, o anomalie ce constă în absenţa parţială sau totală a pigmenţilor tegumentului, părului sau a ochilor.

BLANĂ DE CAPRĂ NEAGRĂ CU FENOMEN DE ALBINISM

Nr. inv. – W 186

Colectorul – Emil Witting

Locul depozitării – Sala 4 a expoziției generale a muzeului, unde o puteți admira începând de marți până duminică în intervalul orar 10 – 18.

MUZEUL DE ISTORIA FARMACIEI

PRAFUL DE MUMIE CA REMEDIU

Mumia (Pulvis mumiae, Mumia vera aegyptiaca) a fost o pulbere obţinută prin măcinarea mumiilor umane. Mumiile tradiţionale egiptene erau sursa principală pentru remediul mumia.

De ce era folosit praful de mumie ca remediu? De la o confuzie.

În perioada Cruciadelor, europenii au ajuns în zona Orientului.

Din Marea Moartă se extrăgea bitum natural. Bitumul natural se găsește asociat cu diferite substanțe minerale și, în acest caz, se numește rocă asfaltică (asfalt natural sau nisip bituminos). Din această rocă asfaltică se obținea, prin mărunțire, un remediu local important pentru combaterea bolilor arteriale și mai ales era folosit sub formă de dezinfectant la vindecare rănilor și fracturilor. Praful era folosit și ca insecticid. Numele acestui remediu era mumyia.

Același cuvânt mumyia era folosit pentru o substanță bituminoasă similară ca aspect, o rășină ce conținea bitumen, folosită la îmbălsămarea cadavrelor. De aici a început confuzia. De asemenea, traducătorii europeni din perioada Medievală au tradus și interpretat greșit termenul, iar întreg cadavrul îmbălsămat și exudatul rășinos negru răzuit din acesta au primit numele de mumia. MUMIA a devenit un panaceu, greu de obținut și valoros.

Astfel a început o perioadă de comerț lucrativ între Egipt și Europa, iar furnizorii au înlocuit exudatul rășinos al mumiei rare cu mumii întregi, fie îmbălsămate proaspăt sau fie vechi, de culoare neagră asemănătoare bitumului, fiind cele mai costisitoare.

După ce Egiptul a interzis expedierea mumiei în secolul al XVI-lea, europeni fără scrupule au început să vândă mumia fraudulos pregătită prin îmbălsămarea și deshidratarea cadavrelor proaspete.

În timpul Renașterii, cercetătorii au demonstrat că traducerea mumiei bituminoase ca mumie a fost o greșeală, iar medicii au oprit prescrierea medicamentului ineficient.

Praful de mumie a fost folosit în secolele XVII – XVIII pentru o vopsea populară de ulei numită maro mumie. Artiștii,mulți dintre ei, nu știau compoziția pigmentului. Se spune că artistul Sir Edward Coley Burne-Jones (1833 – 1898) când a aflat compoziția pigmentului și-a îngropat ceremonios tuburile în grădina sa. O lucrare realizată de către Martin Drölling în 1815 intitulată L’intérieur d’une cuisine a fost pictată folosind maro mumie (http://www.louvre.fr/mediaimages/l-interieur-d-une-cuisine). Un alt artist care a folosit pigmentul a fost Eugene Delacroix (http://news.nationalgeographic.com/2016/09/mummy-art-painting-delacroix-pigment-ancient-Egypt/).

CUTIE DIN LEMN CONŢINÂND PRAF DE MUMIE

Secolul al XVIII-lea

Provenienţa: donaţia Dr. Viktor Weindel (1887 – 1966)

BORCAN FARMACEUTIC DIN LEMN (nr. inv. F2099)

Prima jumătate a secolului al XIX-lea

Provenienţa: donaţie Muzeul de Artă Bucureşti (29.06.1953)

LUNA MAI

MUZEUL DE ARME ȘI TROFEE DE VÂNĂTOARE ”AUGUST VON SPIESS”

BIVOLUL AFRICAN

“Ceea ce mi-a fost refuzat în tinereţe din lipsa resurselor financiare şi a relaţiilor, voiam să recuperez acum rapid, la bătrâneţe, după o viaţă de economii, înainte ca nemiloasele parce să taie firul – Slavă Domnului! – destul de lung al vieţii mele. Susţinut de bunăvoinţa plină de înţelegere a Majestăţii Sale, regele României, care, pe lângă un concediu de trei luni, a completat şi mijloacele financiare pentru această lungă călătorie…”

La o vârstă înaintată, 72 şi 74 de ani, August von Spiess participă la două expediţii de vânătoare în Estul Africii şi astfel visul său de a explora şi colecta trofee de pe continentul negru devine realitate.

În prima expediţie din anul 1936 ajunge până la muntele Kilimandjaro şi în zona vulcanului Meru. A doua expediţie din anul 1938 a avut loc pe traseul Tanga – râul Wami, până la lacul Maniara. Precum un adevărat scriitor, Spiess descrie amănunţit locurile în care poposeşte, peisajele, vieţuitoarele, masaii, precum şi aspecte legate de partidele de vânătoare, în cartea sa Din Ardeal la Kilimandjaro. Vânători în Africa, apărută în 1942, ca semn de omagiu către Fundaţia Regală care a finanţat cele două călătorii.

“Bineînţeles, s-au găsit destui binevoitori care să spună că, la vârsta mea înaintată, acolo îmi voi afla sfârşitul. Călcat în picioare de elefanţi şi rinoceri, sfâşiat de lei, luat în coarne de bivoli…”

Impunătorul şi puternicul bivol african (Syncerrus caffer, Sparrman 1779) este unul din cele cinci mamifere mari din Africa ce erau odinioară renumite printre vânători.

Culoarea corpului variază de la maroniu spre negru. Talia e mare, la fel ca şi botul; coarnele sunt arcuite în jos şi curbate în sus. Poate cântări până la 900 kg.

Populează savanele cu ierburi abundente şi surse de apă, zone montane cu lunci, pajişti dar şi pădurile tropicale.

Lăstarii, frunzele şi ierburile alcătuiesc spectrul trofic al aceste specii. Apa este foarte importantă, motiv pentru care nu se îndepărtează la mai mult de 15 km de sursele de apă. În timpul zilei stă ascuns în frunzişuri iar seara iese pentru a paşte şi a bea apă.

Deşi poate trăi şi solitar, de regulă formează turme alcătuite din femele şi puii lor precum şi unul sau mai mulţi masculi. Animale sociabile, cooperează pentru a se apăra de prădători. Ca urmare a abundenţei resurselor trofice turmele se compun din 2000 de indivizi sau chiar mai mulţi.

La această specie apare fenomenul numit “mobbing”, ca urmare a celei mai vechi şi frecvent întâlnită formă de socializare, ceata anonimă. Aceasta se întâlneşte la multe grupe de nevertebrate (insecte, caracatiţe, etc.) dar şi la vertebrate inclusiv la om în perioade de panică, stres, pericol şi război. Termenul mobbing se referă la prada care e vulnerabilă la nivel de individ şi care devine foarte puternică în cadrul grupului, alungând sau chiar eliminând prădătorul. Dar acest fenomen apare şi la animalele domestice, etologul Konrad Lorenz, dă exemplu de un caz în care un câine de vânătoare, a fost perceput drept prădător de către un grup de porci domestici, la care s-a declanşat o astfel de reacţie, având ca urmare căţărarea stăpânului în copac având câinele sub braţ.

Chiar dacă este considerat cel mai agresiv bovid sălbatic din lume, bivolul african nu atacă fără motiv. Printre duşmani se numără oamenii, hienele şi leii. Aceştia din urmă în zadar încearcă să-i prindă deoarece bivolii nu fug, ci formează un cerc în jurul indivizilor mai tineri, opunând rezistenţă împotriva atacului. Adesea, leii sunt răniţi serios sau chiar ucişi de bivoli cu ajutorul coarnelor, dar pot fi şi călcaţi în picioare cu copitele.

Să vânezi bivoli africani!? E o adevărată provocare, din simplul motiv că vânătorul poate lua cu uşurinţă locul vânatului şi invers. Există multe poveşti care spun că bivolii răniţi încep să ia urmele vânătorilor, să-i pândească şi în cele din urmă să încerce să-i omoare.

Datorită păşunatului, bivolii africani au un rol benefic asupra habitatelor pe care le ocupă. După o anumită perioadă de timp, aceştia se reîntorc la aceleaşi păşuni, atunci când plantele sunt suficient de dezvoltate pentru a fi din nou consumate. În acest fel consumă responsabil resursele trofice din locul de trai dar oferă şi altor animale accesul la hrană. Antilopele gnu dungate şi zebrele însoţesc marile turme de bivoli, însă, în cazul în care hrana e puţină, aceste specii pot intra în concurenţă cu bivolii africani. Alte ungulate profită de protecţia turmelor împotriva prădătorilor.

O mare varietate de paraziţi (căpuşe, cestode, trematode, etc.) folosesc drept gazdă aceste animale. Le dau mari bătăi de cap fermierilor datorită transmiterii unor boli animalelor domestice, în special bovinelor.

Printr-o relaţie de mutualism cu 2 specii de păsări, Buphagus erythrorhynchus Stanley, 1814 şi Buphagus africanus Linnaeus, 1766, bivolii sunt “curăţaţi” de căpuşe şi alţi paraziţi. De asemenea, o altă pasăre care are de câştigat de pe urma bivolilor este stârcul de cireadă (Bubulcus ibis (Linnaeus, 1758)), care se hrăneşte cu insectele deranjate de aceştia în timpul păscutului.

Deşi prezintă o importanţă economică atât pentru industria cinegetică cât şi pentru ecoturism, bivolii africani încă sunt braconaţi pentru carnea lor care, prin consum reprezintă un alt risc de îmbolnăvire.

Nr. inv. – Vt 665

Data și locul capturării – Africa de S-E

Colectorul – August von Spiess (1864 – 1953)

Locul depozitării – Sala 5

MUZEUL DE ISTORIA FARMACIEI

FELLIS TAURUS – FIERE DE BOU

Fierea de bou este un remediu folosit în România încă din 1774 (Pharmacopoea Austriaco-Provincialis), fiind cunoscut sub numele de TAURUS. Bos, Bos TaurusFel inspissatum.

Astăzi, îl cunoaștem sub numele de Colebil care conține printre alte substanțe și bilă de bovină pulbere.

Fierea/bila de bou pulbere, utilizată în farmacii, se obține prin uscarea bilei proaspete de bou comun (Bos taurus Linnaeus). Bila de bou este un lichid maro-verzui sau verde-închis, extrem de amar și puțin vâscos, cu un gust deosebit de neplăcut. Neutru sau ușor alcalin în reacție.

Constituenți principali: săruri ale acizilor biliari (glicocholați și taurocholați) și pigmenți biliari (bilirubină, biliverdin, bilifuscin etc.) și colesterină.

Remediul este folosit, încă din trecut, în tratamentul adjuvant în tulburări dispeptice atribuite deficitului de bilă și în cazuri de constipație cronică.

În Franța, în farmacii, din trigliceride se obţinea un săpun numit în limba franceză Cholate sau Choléat de soude. Era foarte apreciat datorită reacţiei sale alcaline şi având un pH apropiat de cel al pielii.

Borcan din porțelan, secolul al XIX – lea, a aparținut Farmaciei ”La Vulturul Negru” din Sibiu.

Dimensiuni: Înălțime -12cm; Diametrul General -6,7cm; Diametrul Bazal -7cm.

Borcan din lemn, secolil al XVIII – lea, a aparținut Farmaciei ”La Vulturul Negru” din Sibiu.

Dimensiuni: Înălțime – 18,7cm; Diametrul General – 7,8cm; Diametrul Bazal -9,5cm.

 

LUNA IUNIE – VORBEȘTI DE LUP ȘI LUPUL LA UȘĂ

 

Lupul este un animal totem, o ființă mitologică, un simbol al puterii, al transformării, iar în unele culturi al morții și forțelor întunecate. Toate aceste atribuții se datorează rezistenței, tenacității, comportamentului oportunist și adaptabil al acestui animal admirabil.

Așa cum spune prof. dr. Vaida M. lupul este un simbol românesc de la leagăn la mormânt și ocupă un loc aparte în spiritualitatea poporului român.

 

Lupul

Octavian Goga

 

Te-am auzit cum hăuleai departe,

Înfiorând pădurea-nzăpezită,

Bătrâne lup, cu gura istovită,

Etern pribeag al câmpurilor moarte,

Te-am auzit cum hăuleai departe.

 

Te-am auzit, şi-n ceasurile grele

Ce mă gonesc cu vifore turbate,

Am priceput chemarea ta de frate,

Şi-am priceput că-n noaptea fără stele

Tu eşti tovarăş visurilor mele…

 

Tu, numai tu, neîmblânzită fiară,

Ce-ţi strigi pustiei patima flămândă,

Şi-n prigonirea câinilor la pândă,

Îţi plimbi prin codri ura solitară –

Tu înţelegi un suflet fără ţară…

 

Părți din corpul acestui animal au fost folosite în medicina populară românească.

În județul Argeș, în cazul unui copil speriat, seara, înainte de a intra în pat, acesta se afuma cu păr de lup sau urs. După afumătură, se ocolea casa de trei ori și se rostea la fiecare colț: Fugi urât și sperietură de la copilul meu și de la mine din bătătură și du-te în pustiuri, pe lumea ailaltă, unde cocoșii nu cîntă și cîinii nu latră.

Tot pentru alungarea sperieturii se purta la gât ca talisman un dinte de lup sau de cerb de către ciobanii din această zonă.

Arderea și pisarea colților acestui animal precum și rostirea unui descântec, te vindeca de bubele apărute în urma consumului de carne de vită răpusă de acesta.

Dacă dinţii şi părul lupului se foloseau în medicina populară românească, în trecut existau şi o serie de superstiţii legate de acest animal. Astfel, dacă în calea ta îţi ieşeau lupi atunci era semn bun iar dacă din întâmplare intra un lup în curtea cuiva, atunci era un semn rău pentru întreaga familie din curtea respectivă. Persoana care vedea o urmă de lup, pentru a putea mânca cât acesta, adică mult, trebuia să mănânce pământul pe care a fost lăsată urma.

 

MUZEUL DE ARME ȘI TROFEE DE VÂNĂTOARE ”AUGUST VON SPIESS” vă prezintă:

 

Nr. inv. – Vt 584

Data și locul capturării – 19.1.1908, Piscul Vulturului, Munții Cindrel, județul Sibiu.

Colectorul – August von Spiess

Locul depozitării – Sala 2, expoziția generală a Muzeului de Arme și Trofee de Vânătoare ”August von Spiess” din Sibiu

  

Colonelul Spiess scria în revista Wild und Hund nr. 39 din 1931 :

Timpurile s-au schimbat. Departe este vremea aceea când Berger și cu mine, liberi ca lupii codrului, cutreieram munții și pădurile din jurul Sibiului. Frumoase timpuri care au dispărut. Lupii, urșii, râșii, vulturii, prietenul Berger, eu, noi toți, aveam acolo sus vânătoarea liberă. Peste tot se găsea vânat, pe vremea când dormeam sub brazii bătrâni.

 

Lupul face parte din familia Canidae, adică a câinilor, lupilor, coioților, șacalilor și vulpilor.

Deși evită apropierea de oameni, nu trăiește foarte departe de așezările omenești, datorită sursei de hrană reprezentate de animalele domestice.

Viteza mare de deplasare (50-60 km/oră) îi permite să captureze cele mai rapide specii de vânat.

Cele mai bine dezvoltate simţuri sunt văzul şi auzul iar în timpul somnului dorm încolăciţi precum câinii, trezindu-se din pricina celui mai mic zgomot.

Sociabilitatea acestei specii e evidentă în special toamna, când familia din anul respectiv se măreşte prin unirea la acesta a puilor din anul precedent, împreună alcătuind o haită ce cuprinde între 7 şi 16 indivizi. Se pare că acest fenomen e determinat de nevoia obţinerii hranei pe cale activă, adică prin urmărirea şi atacarea prăzii.

Înrudit cu cel mai bun prieten al omului, câinele, se deosebește de acesta prin: urechi mai mici și ascuțite, ochi aşezaţi mai lateral și coada mai stufoasă pe care o ține în jos și nu o îndoaie.

Chiar dacă rezistă fără hrană şi o săptămână, când reuşesc să doboare prada, aceştia consumă până la 15 kg de carne, hrana fiind înghiţită fără a fi mestecată.

Iarna, când resursele trofice sunt sărace, masculii şi femelele care nu sunt gestante parcurg câţiva zeci de kilometri în căutarea hranei. Lupii pot merge deasupra zăpezii înghețate pe când prada lor, cervidele, având o greutate mare se afundă în zăpadă, şi astfel lupii produc pagube însemnate asupra cervidelor.

De regulă, culcuşul pentru naşterea şi creşterea puilor îl face la distanţe mari (6-12 km) faţă de alte familii pentru a-şi asigura hrana, iar pentru a nu fi descoperit, femela nu atacă animalele din jurul acestuia.

Femelele fac de obicei între 4 și 6 pui care sunt orbi și surzi 9-16 zile. După alăptarea puilor timp de 6 săptămâni, aceștia primesc de la părinți carne vomitată care a fost pe jumătate digerată; probabil nu pot digera carnea crudă. Când puii sunt mai mari primesc animale vii și sunt lăsați să le devoreze.

Lupii ucid indivizii cei mai slabi, bolnavi sau bătrâni dintr-o turmă contribuind la selecția naturală, contribuind la fitness – ul populațional.

August von Spiess spunea: Răpitoarele îşi au menirea lor înaltă în gospodăria naturii, fără ele, pădurile noastre ar fi populate numai cu exemplare degenerate, slabe şi cu simţurile amorţite. În felul acesta însă, ele distrug ceea ce este slab, au grijă de raportul corect între sexe, împiedică suprapopularea şi molimele legate de aceasta. În sfârşit, urmărindu-şi permanent prada, ele se îngrijesc de întărirea speciei şi de ascuţirea simţurilor lor, iar prin specii ca acvila de munte şi vulturi care se hrănesc cu stârvuri servesc ca poliţie sanitară. Aşadar, răpitoarele trebuie să existe, iar pe pământ este loc pentru toţi.

Actual, lupul este protejat prin convenţii internaţionale, însă în România fiind bine reprezentat, acesta se vânează limitat în condiţiile impuse de autoritatea publică centrală care răspunde de protecţia mediului.

 

MUZEUL DE ISTORIA FARMACIEI – TURTA LUPULUI

 

Odinioară lupul cenușiu era cel mai răspândit carnivor de pe planetă, dar persecuțiile oamenilor și distrugerea habitatului au redus considerabil populația de lupi. În România, August von Spiess atenționa, în 1931, asupra efectelor nefaste ale stricninei folosite pentru reducerea populațiilor de lupi din Munții Carpați:

Stricnina este o otravă cumplită. Ne trec fiorii şi ne cutremurăm ori de câte ori ne gândim la acest odios, respingător mijloc prin care viaţa proaspătă şi forţa robustă sunt distruse deseori cu viteza fulgerului, dar în majoritatea cazurilor lent şi chinuitor. Trebuie să fi văzut efectul cumplit al acestei perfide otrăvi asupra corpului animalului, pentru a te dezgusta de-a binelea de ea.

… pentru ca apoi să piară jalnic, în cele din urmă, pe undeva, fără folos pentru nimeni, spre paguba naturii şi a dragostei pentru vânătoare.”

Stricnina, este un alcaloid foarte toxic care se extrage din semințele copacului tropical Strychnos nux-vomica L. sau copacul de stricnină. Copacul creşte spontan în Estul Indiei, Malaezia şi Australia. În România mai este cunoscut sub denumirea de Colubrina sau Turta Lupului. Stricnina, sub formă de cristale, incolore, este letală omului în cantitate foarte mică, doar 60 mg.

În trecut, Nux Vomica era folosit ca remediu în farmacii.

Borcan farmaceutic din lemn, secolul al XIX – lea, a aprținut Farmaciei de Stat numărul 32 din Târgoviște.

Actualmente se folosește stricnina ca rodenticid (uciderea rozătoarelor) și din ce în ce mai puțin în terapeutică. În farmacii se folosește sulfat de stricnină (aproximativ 0,001 g și diluat cu alte substanțe) cu acțiune asupra sistemului nervos și muscular în caz de alcoolism cronic, poliomielită, astenii nervoase, intoxicații cu barbiturice.

În Homeopatie, Nux Vomica ocupă unul dintre primele locuri de peste 200 de ani fiind printre cele mai prescrise remedii homeopatice.

 

LUNA IULIE – 1 iulie 1921 August von Spiess (1864 – 1953) devine Directorul Vânătorii Regale numit de către regele Ferdinand I al României  

În calitate de Director al Vânătorilor Regale, A. von Spiess a amenajat 21 de terenuri de vânătoare regală cu specific de munte, deal și câmpie populate cu specii de vânat caracteristice acestor habitate, cel mai mare era cel din Delta Dunării care se întindea pe 250.000 de hectare. De asemenea, el s-a dedicat și activităților de ocrotire a naturii:

  • a inițiat norme legale în vederea protejării vânatului împotriva braconajului;
  • a contribuit la creșterea numărului de parcuri naționale;
  • a fost un înverșunat oponent al celor care vânau/ucideau animalele sălbatice prin otrăvire (cianură);
  • a introdus personal de pază în zonele avizate pentru a combate braconajul;
  • a contribuit activ la cunoașterea faunei cinegetice conform dictonului care l-a ghidat toată viața ”Nu poți ocroti ceea ce nu cunoști”;
  • a susținut protecția habitatelor naturale ale țării, mai ales a pădurilor ”dacă se apără pădurea, vegetația de securea defrișărilor vânatul va avea ce mânca și unde se adăposti”;
  • a conlucrat la răspândirea tipului de vânat rațional, util: ”Cine urmărește prin vânătoare un păcătos de căștig fără milă, fără cunoștiință și fără discernământ toate vietățile cu blănuri sau gheare agere, acela nu e vânător, ci un păcătos bun a fi pus la stâlp de lumea onestă a vânătorilor”.

Spiess a ocupat funcția de Director al Vânătorii Regale timp de 18 ani, până în 1939 (la vârsta de 75 de ani).

Înainte de a renunța la această funcție, a participat în 1936 (Kilimandjaro, ținutul vulcanului Meru, zona Africii Ecuatoriale) și în 1938 (traseul Tanga – râul Wami până la lacul Maniara) la safarii în Africa, finanțat fiind de Fundația Regală.

“Doream cu patimă să ajung pe continentul negru, dar nu mă interesa să mă aleg cu o pradă bogată în stepele Africii interioare, în care vânatul mișuna cu miile. Doream mai degrabă ca, înainte de a părăsi această lume, să văd cum sunt acele locuri, să cunosc și să înțeleg variata viață a oamenilor și animalelor în deplina ei originalitate, pentru a face o comparație cu situația de pe continentul nostru, pe care o cunoșteam așa de bine.”

Cele două călătorii au fost relatate de către Spiess în lucrarea ”Din Ardeal la Kilimandjaro, vânători în Africa” apărută în 1942.

MUZEUL DE ARME ȘI TROFEE DE VÂNĂTOARE ”AUGUST VON SPIESS” DIN SIBIU vă prezintă porcul cu negi sau facocerul (Phacochoerus africanus, Gmelin 1788, numărul de inventar Vt 716) capturat de către Spiess în 20 februarie 1938, la vârsta de 74 de ani.

Povestea din spatele trofeului: Primul meu rinocer şi un facocer (Maji Moto, Kenya, 20.2.1938)

Timpul parcă zbura iar dorinţa mea de a împuşca un rinocer nu s-a îndeplinit. Ce era de făcut? Exista doar o singură modalitate, şi anume aceea de a merge la Maji Moto . Acolo am pus să se construiască un pod provizoriu peste fluviul Ţânţarilor. Această speranţă a fost sfărâmată de o altă expediţie care trecuse râul, deci am ratat orice şansă de a vâna acolo un rinocer. Mi-am amintit că, ieri, mi s-a povestit despre modalităţile de atac a rinocerilor, fapt care m-a făcut să ajung la concluzia că, era musai să plecăm în zori la Maji Moto.

            A doua zi, de cum s-a crăpat de ziuă, am părăsit tabăra. Nici bine nu am plecat de la tabără, căci mi-am adus aminte că am uitat să-mi închid cufărul. Ne-am întors pentru a-mi încuia cufărul. Un semn rău, desigur, pentru un vânător superstiţios, însă nu fac parte din această categorie şi deci, priveam viitorul plin de încredere.

             Părăsind drumul, întâlnim o vegetație foarte deasă iar automobilul condus de baronul von Trützschler aproape că dispărea în iarba înaltă. Locurile primejdioase erau acolo unde papura acoperea solul mlăștinos însă, deși baronul conducea cu prudență, ne-am înămolit de mai multe ori. În tip ce hamalii și baronul încercau să despotmolească mașina, eu am profitat de această ocazie și m-am îndreptat spre Lacul Maniara spre a studia păsările de acolo.

            Am remarcat două specii de pelicani ce aveau vârstă diferită: pelicanii roșii-trandafirii ce aveau un penaj cafeniu până la un roșu trandafiriu iar apoi pelicanul cu capul creț. Aceștia formau grupuri pentru a porni spre pădurile de stuf din Dunărea și din delta acesteia. Cârdurile dese de flamingo scurmau în apa de la mal. Berze, tot felul de bâtlani, ibisul sacru din Egipt cu penajul alb și negru, nagâți, gâște sălbatice de Nil, mândri cocori aduceau un nou suflu de viață în peisajul uimitor de variat.

            M-a impresionat o pereche de codalbi cu capul alb care se avântaseră în vârful unui salcâm înalt. Gândul că în desiș ar fi un rinocer în căutare de umbră care s-ar fi speriat de zgomotul produs de împușcătură, m-a făcut să renunț la faptul de a împușca unul din cei doi vulturi.

            Când mașina a fost scoasă din mocirlă ne-am îndreptat spre sud între lac și pădurea tropicală. După un colț de pădure am cotit și ca din pușcă o mașină venea către noi. Am oprit și ne-am salutat. Erau vânătorii care trecuseră cu o zi înainte peste podul construit de noi spre Maji Moto. Unul din aceștia era un australian care avea aceleași îndeletniciri ca și mine, venit de departe spre a cerceta și vâna. Aici, în raiul păsărilor de pe Lacul Maniara, un australian și un român s-au întâlnit. Am mai aflat câte ceva interesant despre vânatul din regiunea aceea, totodată stabilind și granițele ce nu trebuiau încălcate de nici unul din noi. Ne luăm rămas bun și pornim prin mâlul malului unde observasem niște zebre hipopotami și rinoceri.

            După ora prânzului căldura devenise de nesuportat, fapt care ne-a determinat să ne așezăm la umbra unor copaci de lângă lac și să mâncam din provizii. Obraznice, muștele tsetse, intrau pe sub pantaloni și chiar în mâneci, chinuindu-ne mai tot timpul. Așteptând camionul nostru, ca să ne așezăm corturile în locul ales, nu auzeam nici un zgomot, așa că ne-am întins pe scaunele pe care le-am scos din mașină și într-un final am adormit.

            O voce care spunea: ,,Sus, un rinocer!” mă trezește din poziția de somn ca a unui crocodil. Mă ridic clătinându-mă, până ce, în cele din urmă îmi găsesc echilibrul și pușca. În timp ce noi dormeam, Paulo, africanul creștin și călăuza noastră se strecurase sub o acacie și cercetase regiunea cu speranța de a zări vre-un animal care să se adape de la lac. Curând apăruse un rinocer din desiș; rămas la pândă, Paulo îl trimisese pe Cabadi după noi, în timp ce încerca să ia urma rinocerului. Dar, în iarba înaltă și printre tufele răzlețe, rinocerul nu se dădea găsit. Cu mare grijă și ținând seama de vânt ne îndreptam spre locul unde Paulo bănuia că se află rinocerul. Paulo îmi arată către dreapta sa un copac în umbra căruia niște păsări se roteau în jurul unei vietăți care nu îmi era cunoscută. Erau niște garuda ce căutau insecte pe capul acestui animal. Am tot înaintat în direcția rinocerului, însă, la un moment dat, am început să am emoții, căci pachidermul cu două coarne stătea la umbră ascuns de un trunchi gros. Între mine și rinocer erau 15 pași (sau poate mai puțin) iar când am ajuns la 6 pași, i-am deslușit gâtul și capul. Țintesc în spatele urechii vertebra cervicală. Glontele meu e urmat de un altul către membrul inferior spre abdomen, după care masivul animal se prăbușește ca lovit de trăsnet.

            Nici prin gând nu-mi trecea că totul se v-a întâmpla așa de repede. Când, după cele două lovituri, mi-am făcut curaj spre a mă apropia de uriașul prăbușit, am realizat cât de periculos era acest animal și mai ales ce forță de atac ascundea. Întotdeauna mi-am dorit să fiu atacat de elefanți sau rinoceri, însă acum, în stepa Umba, văzând că se îndrepta amenințător spre noi femela de elefant cu ale ei urechi mari, înaltă cât o casă și acum când zăcea la picioarele mele această namilă, abia acum conștientizez că omul e neputincios în fața unui asemenea animal din timpuri străvechi.

            Imediat după împușcături, ne-am adunat cu toții în jurul colosului mort. După părerea lui Basil Reel, era un mascul de vreo 18-20 de ani. Ca și greutate să fi avut 4 tone; numai capul avea între 120 și 150 kg, căci, fiind tăiat, abia a putut fi dus de trei bărbați până la automobil.

            Manipularea animalului nostru a durat până pe la ora patru. Camionul nu sosise, fapt ce ne-a făcut să credem că rămăsese blocat undeva pe drum. Pentru a nu fi nevoiți să ne petrecem noaptea fără cort în pădurea tropicală am pornit în ajutorul camionului nostru.

            În sfârșit am reușit să ieșim din tufișuri și din pădurea de iarbă și am ajuns pe malul lacului; deodată i-am auzit pe însoțitorii noștri strigând: ,,Kiboko, Kiboko!” , adică ,,hipopotam”, și într-adevăr, am văzut două corpuri maronii ce pășteau pe mal. Paulo, Reel și eu ne-am dus acolo, însă pe măsură ce ne apropiam, recunoașterea acestor animale devenea tot mai ambiguă; în cele din urmă acești hipopotami erau de fapt facoceri (porci cu negi). De unul singur am înaintat și tras un foc de la 150 de metri distanță, însă, din cauza căldurii mult prea puternice, glontele s-a dus în sus. Speriați de zgomot, ambii facoceri au pornit în goană spre mine, pentru ca, după o clipă, aceștia au început a adulmeca cu mișcări nesigure la 100 de metri în fața mea. Al doilea glonț a nimerit bine, căci individul mai puternic a rămas în bătaia focului iar celălalt a fugit spre pădure. Ajuns la animalul răpus, am remarcat colții săi puternici care reprezentau un  trofeu grandios. 

            Cum nu mai era timp de așteptat, trebuia să vedem ce era de făcut cu al nostru camion. Întorcându-ne la locul mlăștinos pe unde trecusem cu greu, constatăm că, camioneta noastră era adânc împotmolită și au trecut câteva ore până ce am reușit să o scoatem din mlaștină. Am ieșit din pădure înainte ca să se întunece și în cele din urmă am ajuns pe un drum destul de bun la vechiul loc de campare. Am ridicat corturile iar după o cină modestă, se făcuse 11:30 noaptea, moment în care s-a hotărât să facem un repaus până a doua zi la prânz, deoarece oamenii noștri erau osteniți. Doar urletele hienelor se mai auzeau în liniștea nopții, iar noi dormeam adânc, fiind osteniți.

 

Despre facocer (Phacochoerus africanus, Gmelin 1788)

            Specie endemică continentului Africa, populează zonele umede, savanele, tufărișurile dar și pădurile.

Denumirea de porc cu negi provine de la cele două perechi de negi de pe bot, care de fapt sunt doar niște excrescențe ale pielii. Negii masculilor pot avea chiar și 15 cm, aceștia având rol de protecție în timpul luptelor cu alți masculi din perioada împerecherii. Picioarele relativ lungi susțin corpul ce se aseamănă cu un butoi, care e acoperit de un păr maro-negricios. Alături de negi, botul are și două perechi de colți cu care sapă pentru a dezgropa rădăcinile plantelor şi din care scrâşnesc în timpul împerecherii.

Deși pare un animal feroce, el e un ierbivor. Paște diverse ierburi dar consumă și scoarțele copacilor tineri. De asemenea, îngenuchează și ciugulește cu buzele vârfurile ierbii nou crescute.

Organizarea socială se constituie din grupuri de masculi adulți solitari, masculi juvenili dar și grupuri de câte 4 până la 16 femele împreună cu progeniturile lor. Atât masculii cât și femelele au mai mulți parteneri, urinarea frecventă a femelelor fiind un semn al disponibilităţii  pentru împerechere.

Nu este o specie teritorială, mai multe grupuri putând coabita în aceeași zonă, împărțind hrana și adăposturile. Totuși, abundența scăzută a resurselor trofice poate determina apariția unei competiții. Dacă hrana este esenţială supravieţuirii, despre apă nu se poate spune acelaşi lucru, astfel că, pot trece peste perioadele de secetă fără a fi nevoiţi să consume apă.

Grohăie și guiță, comunicând cu ceilalți indivizi, aceleași semnale fiind folosite și în caz de pericol. Sesizarea prădătorilor are ca rezultat de cele mai multe ori fuga, care poate atinge și 48 km/h. Uneori decide să atace potențialii prădători, lovindu-i și mușcându-i folosind colții și dinții ascuțiți. Ca și ceilalți porci nu au glande sudoripare, motiv pentru care se bălăcesc în apă sau chiar în noroi pentru a se răcori şi pentru a scăpa de insecte.

Scormonitul pământului în căutarea hranei poate avea un rol benefic în ceea ce priveşte aerarea solului, astfel contribuind la dezvoltarea plantelor. O importantă resursă trofică pentru păsări o constituie insectele parazite de pe corpul acestor animale. Carnea care e apreciată pentru consumul local, poate face şi obiectul diverselor schimburi din pieţele urbane.

Dar acest porc cu negi produce şi pagube, în special culturilor de orez şi arahide. E susceptibil în ceea ce priveşte transmiterea unor boli porcilor domestici, precum cea a pestei porcine, totodată fiind şi gazda muştei ţeţe, responsabilă pentru transmiterea bolii somnului la om.

MUZEUL DE ISTORIA FARMACIEI DIN SIBIU vă prezintă remediul AXUNGIA sau ADEPS SUILLUS:

Axungia este grasime animală, obţinută în general din jurul rinichilor gâştelor sau a porcilor, utilizată în medicina empirică. Diferă de grăsimea obişnuită, aceasta este dură şi uscată. În antichitate romanii împărţeau grăsimea în pinguedo sau axungia şi adeps sau servum.

Pharmacopoea Austriaco-Provincialis din 1774 (nr. inv. BBS 963) enumeră la remedii de origine animală axungia obținută de la specia Sus scrofa Linnaeus, 1758, fiind vorba atât de porcul domestic cât și de porcul mistreț. Prima Farmacopee Română din 1862 (nr. inv. B.M.B.S. II18169) menționează axungia sau untura de porcu.

Remediul este prezentat și ulterior în lucrările de specialitate precum Aide-Mémoire de pharmacie, vade-mecum du pharmacien a l’officine et au laboratoire, ediția a V-a din 1891, scris de Eusèbe Ferrand, membrul Societăţii Farmaciştilor din Paris, redactorul revistei „L’Union pharmaceutique” (nr. inv. B.B.S. 620, pagina 364) care prezintă în detaliu graisse de porc – axonge.

Atât Codex Medicamentarius Pharmacopée Française, Paris din 1866 (nr. inv. II18480) cât și lucrarea de căpătâi în domeniu a lui Fischer. B. și Hartwich C. (1900) Hagers Handbuch der Pharmaceutischen Praxis für Apotheker, Ärzte, Drogisten und Medicinalbeamte, Erster Band, A – G, tipărită la Berlin (nr. inv. F3831) listează Adeps suillus (grăsimea de porc, fotografia alăturată Colecția Muzeului de Istoria Farmaciei din Sibiu, numărul de inventar 933, recipient din ceramică, secolul al XIX – lea). Ingredientul Adeps suillus este folosit și astăzi în prepararea cremelor, cosmeticelor și produselor de igienă precum șaponul și săpunul. Tradiționala cremă de gălbenele cu untură de porc este și azi pregătită de doamnele din România.

 

LUNA AUGUST – LUNA PĂDURII în onoarea lui August Roland von Spiess (6 august 1864 – 4 aprilie 1953)

Este luna lui Gustar. Departe de căldură și de agitația “junglei urbane”, dorim să mergem într-un loc liniștit, răcoros – în PĂDURE.

Pădurea este un spațiu de recreere şi procurare a hranei (fructe, ciuperci, vânat) dar și o sursă de materie primă pentru industria lemnului. În ciuda degradării actuale a mediului, pădurea este un sistem ecologic complex, care încă mai oferă servicii cu caracter social, economic și de mediu.

La începutul secolului al XX – lea pădurea era considerată „o asociație strânsă de plante lemnoase ale căror produse principale sunt lemnul și coaja”, iar contemporan, pădurea este “un element al landșaftului geografic, unitate funcțională a biosferei, compusă din comunitatea vegetației forestiere (în care domină arborii și arbuștii), a animalelor și microorganismelor care în dezvoltarea lor biologică sunt interdependente și acționează asupra habitatului lor”. De aici reiese faptul că principalul rol al pădurii nu doar cel de furnizare a resurselor lemnoase ci și de adăpost al biodiversității.

PĂDURILE VIRGINE ALE ROMÂNIEI – CEA MAI ÎNTINSĂ SUPRAFAȚĂ DE PĂDURI VIRGINE DIN EUROPA   (250. 000 ha.)

Când spunem că România este o țară frumoasă, ne referim la natura sa pură și sălbatică. Pădurile sale virgine (neafectate de intervenția omului) sunt printre ultimele rămase în Europa, dar, noi, posesorii lor, nu ne obosim să le recunoșteam valoarea și să le protejăm îndeajuns. Dacă unii se întreabă la ce e de folos să avem păduri virgine sau păduri (când de fapt avem nevoie de lemn, dezvoltare locală și în cele din urmă de beneficii pecuniare) atunci aceia fac parte din grupul unor minorități fără scrupule cărora nu le pasă de conceptul dezvoltării durabile.

Bihor, Maramureș, Caraș-Severin și Suceava sunt județele care se pot lăuda cu suprafețe însemnate de păduri virgine iar Joagăre-Dealul Dobrei, Conțu și Rindibou sunt doar câteva din pădurile virgine de pe teritoriul județului Sibiu.

 

PĂDURILE DE FAG ALE ROMÂNIEI – CEA MAI MARE SUPRAFAȚĂ DE PĂDURE CU ACEST ARBORE DIN AREALUL EURO – ASIATIC (aproximativ 2.000.000 ha., peste 30% din suprafața împădurită a țării)

Pădurile de fag din România adăpostesc peste 40 de specii de fauna și numeroase plante endemice țării noastre.

FUNCȚIILE PĂDURII 

Beneficiile directe (produsele pădurii), datorită regenerării lor în mod continuu, au o valoare foarte importantă pentru dezvoltarea societății. Dar furnizarea acestor resurse regenerabile depinde de recoltarea lor în mod echitabil și responsabil.

Cel mai important produs este lemnul, folosit la fabricarea mobilei, în construcții, în papetărie, la ambalarea produselor (cutii de carton), la fabricarea șervețelelor, etc. Alte bunuri pe care pădurile le oferă sunt produsele alimentare de natură vegetală și animală (ciuperci, fructe de pădure, melci, specii de vânat, etc.) precum și plantele medicinale.

Pădurea ne oferă și numeroase beneficii indirecte care nu pot fi sesizate imediat, ci în decursul unei perioade îndelungate de timp. În continuare dorim să enumerăm (poate) cele mai importante servicii furnizate de către ecosistemele forestiere.

Protejează solul împotriva eroziunii și degradării, contribuind la reducerea scurgerii de suprafață și prevenind eroziunea accelerată a solurilor, respectiv a reliefului. Protejează apele curgătoare precum și comunitățile ce trăiesc pe cursul acestora, prin stabilizarea debitelor și reducerea cantităților de aluviuni transportate. La nivelul coronamentului arborii rețin cu ajutorul frunzelor o parte din apa din precipitații, în acest sens scade volumul de apă care ajunge pe sol, care ar putea sa producă scurgeri pe versant. La nivelul solului, pădurea favorizează infiltrarea apelor din precipitații, reduce debitele râurilor și stabilizează malurile.

Sistemele radiculare ale arborilor stabilizează și versanții, în același timp protejând căile de acces, locuințele, împotriva alunecărilor de teren.

Moderează valorile ridicate ale temperaturii și umidității. Dacă există o pădure în vecinătatea locuinței noastre, atunci pădurea va diminua căldura excesivă din sezonul cald dar și din cel rece. Deci, reglează climatul.

Dacă perdele forestiere sunt așezate perpendicular pe direcția vântului, atunci ele vor fi un obstacol în calea acestuia, reducându-i viteza.

Protejează căile de transport și culturile agricole de înzăpeziri și viscole. În timpul iernii, perdelele forestiere contribuie la răspândirea uniformă a zăpezii, care nu e purtată de vânt ci e reținută pe câmp.

Purifică atmosfera, fixează carbonul și oferă oxigenul necesar viețuitoarelor; aerul pădurilor este curat iar noxele sunt în cantități mici.

Să nu uitam că pădurile promovează sănătatea prin intermediul resurselor sanogene pe care ni le pune la dispoziție: plante medicinale, fructe de pădure, ciuperci comestibile, etc.

Valorificarea arborilor uscați se face prin intermediul tăierilor de igienă, acestea având rol și de prevenire a extinderii unor dăunători. În realitate, lemnul mort poate fi un habitat, adăpost sau o sursă de hrană, pentru licheni, ciuperci, insecte, păsări și mamifere, aceste tăieri putând crea dezechilibre în ecosistemele forestiere.

Deși lemnul mort prezintă interes pentru localnici (fiind folosit ca lemn de foc), acesta a început să fie un indiciu al gradului de naturalețe a pădurilor. Recunoașterea importanței arborilor uscați în cadrul strategiilor de conservare a biodiversității forestiere, poate duce la schimbarea pozitivă a unor declinuri din cadrul acestor ecosisteme.

Pădurile sunt și  legate de identitatea culturală şi religioasă a unei comunități. Avem ca exemple pădurile evocate în operele literare sau în legende, păduri în care au loc obiceiuri tradiționale sau cele care se află în apropierea monumentelor istorice, a mănăstirilor, etc.

           “Îmi voi aduce aminte adesea de drumul spre mănăstirea Tudorei din ținutul Botoșani, cu văile largi, pline de cununile roșcate ale fagilor. Parcă erau niște nori împurpurați de asfințit și lăsați spre pămînt. Înainte de a cădea, frunzele iau nuanțele variate ale arămiului, când bătînd în roșu când în gălbui. Niciodată însă n-am pătruns frumusețea pădurilor de fag decît în drumul dintre Lotru și Rîul Sadului de lîngă Rășinari. Rămas singur, fără călăuză, trăgînd de frîu o mîrțoagă de cal care șchiopăta, a trebuit să scobor ceasuri întregi drumul șerpuit ce duce spre valea îngustă”, scria naturalistul Ion Simionescu în una din cărțile sale.

Dacă în Maramureș e bine să se mănânce primele frunze apărute de fag și neapărat cu mâna dreaptă pentru a fi peste vară mereu tânăr, atunci în Țara Făgărașului (Țara Oltului), de Armindeni sau Ziua Pelinului (1 mai), se pun ramuri verzi de fag la poarta gospodăriei, ca să nu intre strigoaicele la vite și să le ia laptele. Deci, din punct de vedere cultural, pădurea menține vie identitatea unei comunități sau a unei zone.

 

MUZEUL DE ARME ȘI TROFEE DE VÂNĂTOARE ”AUGUST VON SPIESS” comemorează în 6 august 2017, 153 de ani de la nașterea lui August Roman Roland von Spiess.

 Spiess avea de la o vârstă fragedă veleități spre cunoașterea naturii:

Nu prea mă împăcam cu cartea și învățam în silă, căci mă interesa mai degrabă lumea păsărilor și a insectelor, reptilele și peștii, decât latina sau matematica. La vârsta de 8 și 10 ani mă imboldea un dor nespus de libertate și mă simțeam foarte atras de natură și viețuitoarele ei”.

Toată viața, Spiess a fost un iubitor și ocrotitor al pădurilor țării noastre:

„Nu-mi pot imagina aceste păduri minunate, aceste stânci şi aceşti munţi fără neastâmpărul lupului, fără râsul cu blana pătată, fără mistreţul scurmător, mândrul cerb şi ursul voinic. Ei sunt viaţa şi poezia pădurilor străvechi, nestematele acestor păduri minunate ale Carpaţilor. Fie ca o soartă binevoitoare să ocrotească multe generații de-a rândul aceste creste înalte deasupra cărora doar zăganul cu pieptul auriu să descrie cercuri largi în marea azurie a eterului și cutezătoarea acvilă să mai poată scruta întinderile necuprinse în căutarea prăzii.

Dumnezeu să-i aibă în pază!”

Poate fi greu de crezut că, vânătorii, colecționari de trofee, vânează nu numai din pasiune dar și în vederea studierii speciilor de interes cinegetic și respectiv a naturii. Pe ei îi interesează aspecte legate de etologie și ecologie, iar acțiunea în sine de a vâna nu mai prezintă interes în comparație cu acumularea cunoștințelor în domeniile mai sus amintite.

August von Spiess a fost un “personaj emblematic în lumea vânătorilor din Transilvania de la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX – lea, care a întruchipat perfect bravura, devotamentul și pasiunea extremă pentru tot ce înseamnă vânătoare sălbatică, îndeletnicire ce în acele vremuri nu cunoștea bariere sau opreliști.”

Funcția de Director al Vânătorilor Regale i-a oferit și prilejul de a studia natura, o mare parte din studii fiind îndreptate spre fauna ornitologică, deoarece printre terenurile de vânătoare administrate de el se afla și o suprafață considerabilă din Delta Dunării. Cercetările sale s-au îndreptat și către alte specii: acvile, lupi, capre negre, mistreți, ursi, etc.

Număr de inventar 3205 – Portret August R. von Spiess, ulei pe carton, autor Helmut Konnerth, 1922.  

Spiess la vânătoare de cocoș de munte în Munții Cindrel – 1932.

Avertizări ale lui Spiess

           “Nu avem oare o dureroasă pildă în pustiirea celor circa două milioane de hectare pădure, căzută pradă lăcomiei omenești și exageratului spirit de comerciant prin care codrii mândri de odinioară s-au transformat în terene pustii. Huma ușoară a pădurei de odinioară e spălată, șoselele, arăturile, fânețele sunt umplute cu pietriș, cresc din pământ pereți de piatră stearpă, verdele codrului se transformă în carst pustiu și trist!

            Trezți-vă, voi, patrioți și cetățeni legați de această minunată Țară! Opriți-vă în devastarea minunaților voștri codrii și a celei mai frumoase podoabe a lor: vietățile! Gândiți la viitorul copiilor voștri și a generațiilor îndepărtate! Cupiditatea omenească și neînțelegerea nu rămâne multă vreme nepedepsită. Splendida înfățișare a țării și bogățiile ei se duc, se nimicesc sub ochii noștrii”!    

MUZEUL DE ISTORIA FARMACIEI DIN SIBIU vă prezintă remedii din ”pădure”:

Borcan farmaceutic din lemn, vopsit în negru, datat secolul al XVIII – lea. Prezintă inscripționat simbol alchimic pentru pulbere sau pulvis și denumirea remediului Viscus Quer. Este praful sau pulberea de vâsc comun (Viscum album subsp. album) care a parazitat un stejar (Quercus robur L.), utilizat în tratamentul epilepsiei şi a convulsiilor severe. A aparținut farmaciei ”La Coroana” din Sibiu.

UNG: JUNIPERI. unguent pe bază de Ienupăr (Juniperus communis L.), un conifer ale cărei proprietăţi terapeutice erau utilizate în tratarea multor afecţiuni şi boli. Unguentul era indicat în toate tipurile de reumatism, spondiloză, lumbago, spasm, picioare reci umflate, urticarie. Borcanul farmaceutic din porțelan (nr. inv. F 2848) a aparținut Farmaciei ”La Vulturul Negru” din Sibiu și este datat secolul al XIX-lea.

Borcanul farmacutic din lemn, vopsit în galben, datat secolul al XVIII – lea, a aparținut unei farmacii din Baia Mare. Pe etichetă este inscripționat BULB SCYLLAE. În interiorul borcanului se află o pungă din hârtie cu un bulb de viorea.

Vioreaua (Scilla bifolia L.)  crește în special în pădurile umbrite de foioase. Este o plantă toxică şi iritantă, conţinând scilitoxină, scilaina (glicozid), mucilagii şi saponine iritante. Doar trei grame administrate intern produc vomă, diaree, aritmii şi chiar stop cardiac. Remediile având la bază extracte din viorea puteau fi realizate numai după neutralizarea scilitoxinei şi a saponinelor iritante. Remediile obținute din bulbul plantei erau folosite în boli cardiace, pulmonare și renale.

CONCLUZII

Pădurile sunt un patrimoniu a cărui valoare nu se poate estima. Una din resursele cele mai valoroase ale omenirii dar și cele mai intens exploatate. Aceste ecosisteme adăpostesc aproximativ două treimi din speciile de uscat la nivel mondial, specii care sunt amenințate odată cu despăduririle masive. Pe teritoriul României încă mai sunt păduri sălbatice care reprezintă habitatul unei bogate biodiversități.

Însă, această biodiversitate este periclitată de către activitățile antropice: tăieri ilegale, braconaj, legislație precară și aplicată eronat, consecințe a unei administrări bazată mai mult pe exploatarea economică și mai (sau foarte) puțin pe cea durabilă. A privi pădurea doar ca pe un furnizor de lemn neținând cont de beneficiile indirecte pe care ni le oferă va conduce la un impact negativ asupra întregii omeniri.

“Schimbările climatice, fenomenele de eroziune și deșertificare, poluarea solului, apei și aerului, reducerea suprafețelor sistemelor forestiere și a zonelor umede, dispariția sau periclitarea existenței unui număr mare de specii de plante și animale terestre sau acvatice, epuizarea accelerată a resurselor naturale neregenerabile au început să aibă efecte negative, măsurabile, asupra dezvoltării socio-economice și calității vieții oamenilor în zone vaste ale planetei.”

Și în cele din urmă ce putem face?! O simplă apartenență la un ONG care protejează mediul și semnarea, respectiv, distribuirea pe rețelele sociale a unor petiții privind protecția pădurilor nu e suficientă.  Implicarea personală în ceea ce privește campaniile de plantare a acestor organizații este una din soluții. Iar dacă potecile din păduri sau munţi pe care le străbați, vor rămâne curate în urma ta, atunci acest fapt constituie un alt pas către o gestionare raţională a acestei resurse naturale extrem de valoroase.

Expoziția online 2M2O : LUNA OCTOMBRIE – DIN ARDEAL LA KILIMANDJARO

VĂ AȘTEPTĂM SĂ VIZITAȚI MUZEELE ȘI SĂ ADMIRAȚI OBIECTELE PREZENTATE!

Foto: Arhiva muzeului

Texte curatori: muzeograf Aurel Bordei, muzeograf Ana-Maria Păpureanu

 

 

Expoziții anul 2016

Expoziţia: Insecte exotice

Locul de desfăşurare: Muzeul de Istorie Naturală (Sibiu, str. Cetății nr.1)

Durata: 25.11.2016 – 20.03.2017

Curator: Gabriela Cuzepan-Bebeșelea

Expoziția “Insecte exotice” prezintă o serie de specii de gândaci și fluturi exotici păstrate în colecția entomologică a Muzeului de Istorie Naturală Sibiu, departament al Muzeului Național Brukenthal. O parte din speciile de insecte exotice etalate aparțin colecționarului Wilhelm Weber, material ce a fost achiziționat de la acesta în anul 1971 de către muzeu.  Deosebitul material este rezultatul muncii depuse timp de 20 de ani de W.Weber în obținerea lui fie prin schimburi, colectări în țările de origine ale speciilor, sau prin creșteri proprii. Acesta era recunoscut pentru răbdarea și meticulozitatea creșterii speciilor de fluturi exotici. În colecția sa se remarcă numeroase specii prin forma și culoarea lor, fiind un alt rezultat al colecționarului pentru cuprinderea a cât mai multor reprezentanți dintre cele mai atractive familii de fluturi.afis-insecte-exotice-1

În expoziție apar etalate 56 de specii de gândaci și fluturi care provin din America de Sud, America de Nord, Africa, Australia, Asia. De asemenea expoziția încearcă să surprindă și aspecte caracteristice speciilor cu privire la comportament, morfologie, răspândirea acestora în lume.  Se remarcă o serie de specii: gândacii Goliath – unii dintre cei mai mari gândaci din lume, gândacul Hercule – cel mai lung gândac din grupul gândacilor rinoceri, gândacul Macrodontia cervicornis și gândacul lui Darwin – specii vulnerabile la ora actuală, fluturele molie Vrăjitoarea albă – specia cu cea mai mare anvergură a aripilor, fluturele Molia Atlas a lui Edward – cea mai mare specie de molie asiatică, fluturele Ornithoptera priamus urvillianus – specie endemică, fluturii genului Morpho, printre care fluturele Morpho al apusului – cel mai mare fluture a genului.

Expoziţia: Plantele în etnografia săsească

Locul de desfăşurare: Muzeul de Istorie Naturală
Durata: 19.10-20.11.2016
Curatori: Dr. Ghizela Vonica (MNBrukenthal) și Camelia Ştefan (Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA)
Partener: Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”, prof. Bianke Grecu.
Expoziţia organizată la Muzeul de Istoria Naturală face parte din Proiectul educaţional Plantele în etnografia săsească. Acest proiect s-a realizat prin parteneriatul dintre trei instituţii de cultură şi educaţie: Muzeul Naţional Brukenthal, Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”. În cadrul proiectului a mai fost organizată o expoziţie temporară, la Casa Artelor cu titlul ”Dacă florile ar vorbi…” care s-a axat mai ales pe etalarea broderiilor cu motive florale din obiecte textile aflate în patrimoniul muzeului ASTRA. În prezenta expoziţie accentul se pune pe floare, pe motivul floral cu semnificaţiile legate de ciclul vieţii, de proprietăţile plantelor, de utilizarea acestora în viaţa de zi cu zi.

14716125_1102957426406479_7772965752736151501_n

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Expoziţia Lecţii despre armonia cu natura

Locul de desfăşurare: Muzeul de Istorie Naturală
Durata: 23.06 – 1.10.2016
Curator: Maria Sasu, Gabriela Cuzepan
Coordonator EMAS: Rodica Ciobanu
Parteneri media: Agerpress, Art Act Magazine

Expoziţia „Lecţii despre armonia cu natura” face parte din proiectul educaţional “Transformă deşeurile într-o resursă”. Proiectul a debutat odată cu sărbătorirea Orei Pământului, din 19 martie 2016, care s-a desfăşurat sub sloganul „Dăruieşte naturii din energia ta. Ce poţi tu să faci pentru a fi în armonie cu natura”.

Expoziţia cuprinde obiecte realizate de elevii  clasei a II-a, Şcoala Generală nr.2 „Avram Iancu”, coordonaţi de învăţătoarea Ramona Untch, în cadrul proiectului. Scopul proiectului a fost de responsabilizare a elevilor faţă de mediul înconjurător, dezvoltarea spiritului civic, cultivarea dorinţei de a trăi într-un mediu curat, mai puţin poluat şi implicarea elevilor în activităţi ecologice, constructive, plăcute.

Proiectului a avut în vedere şi educaţia privind economia resurselor energetice, conservarea resurselor naturale prin abordarea unui stil de viaţă ecologic, facilitarea accesului la informaţii ecologice. În acest sens elevii au transformat deşeurile, materiale care ar fi ajuns la gunoi, în obiecte utile, decorative. Prin această expoziţie am dorit să atragem atenţia asupra necesităţii reciclării deşeurilor din casă nu numai din raţiuni ecologice, de economisire a resurselor de mediu ci şi în ceea ce priveşte bugetului unei familii. Copii sunt invăţaţi să contribuie la aceste gen de economii, prin reciclare, economisirea apei, gazului şi curentului.

Atât expoziţia cât şi proiectul se pliaza dupa politica de mediu a Muzeului Naţional Brukenthal care cuprinde printre altele educaţia pentru o viaţă prietenoasă cu resursele de mediu. Muzeul Naţional Brukenthal este primul muzeu din România care a  obţinut înregistrarea EMAS, Sistem de Management de Mediu şi Audit. În cadrul procedurii de certificare EMAS, s-a obţinut şi certificarea ISO 14001:2004 — Sistem de Management de Mediu. Ceea ce înseamnă că toate activităţile desfăşurate în cadrul Muzeului sunt prietenoase cu mediul iar conceptul acestui sistem va fi transmis şi comunităţii. Certificarea EMAS s-a obţinut în cadrul Proiectului “Tichia Verde”. Proiectul a fost iniţiat de Parohia Evanghelică CA Sibiu împreună cu Muzeul Naţional Brukenthal şi APM Sibiu, fiind finanţat prin Fundaţia Germană de Mediu şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (DBU).

Afis Armonia cu Natura 2 - cu data vernisajului

Expoziția:  „Dacă florile ar vorbi… Motive florale şi vegetale în broderia săseasc”

Locul de desfășurare: Muzeul ASTRA Sibiu, Casa Artelor, Piaţa Mică, nr. 21

Curator: Camelia Ştefan (C.N.M.ASTRA)

Coordonator MNB: Ghizela Vonica

Durata: 18 mai – 23 octombrie 2016

Text oferit de curatorul expoziției:

Muzeul Naţional Brukenthal – Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu, Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA Sibiu şi Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” vă invită la expoziţia „Dacă florile ar vorbi… Motive florale şi vegetale în broderia săseasc”.

Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 18 mai 2016, ora 12.

Atunci când contempli arta broderiei, ai impresia de a te afla într-o grădină, admirând florile într-o zi senină de vară. Expoziţia Dacă florile ar vorbi… Motive florale şi vegetale în broderia săsească prezintă  o incursiune în lumea florilor brodate, prin intermediul a peste 200 de obiecte textile din secolele al XVIII – lea – al XX – lea, aparţinând patrimoniului generos al Muzeului ASTRA, Sibiu. Florile au impresionat întotdeauna prin formă, culoare şi parfum, inspirând creaţia majorităţii pieselor din categoria artei populare săseşti, cărora le-au imprimat din farmecul şi frumuseţea lor.

Femeile săsoaice şi-au împodobit casa si portul cu flori, fie întâlnite în vatra satului, pe câmpiile însorite sau în luminişul pădurii, fie cultivate cu drag, în grădinile lor. Motivele decorative preferate: lalele, garoafe, trandafiri, motivul rodiei şi alte motive vegetale abundă în felurite forme aranjate simetric, stilizat sau interpretate naturalist pe pânzele albe, panglici, căiţe, cravate, pieptare, şorţuri şi cămăşi, fapt care le conferă un plus de culoare şi vitalitate. Prin intermediul acestei expoziţíi, vizitatorul este invitat să descopere interpretări ale florilor, să afle contextul în care anumite motive florale au îmbogăţit arta populară şi, nu în ultimul rând, să pătrundă semnificaţia adâncă a pomului vieţii. Ierbarele vechi din flora Transilvaniei, aflate în patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal – Muzeul de Istorie Naturală, vor oferi un plus de explicaţii ştiinţifice legate de florile şi plantele care se regăsesc în registrul broderiei populare săseşti.

De asemenea, expoziţia va cuprinde şi un segment educaţional, reprezentat de activităţi desfăşurate în colaborare cu elevi ai Colegiului Naţional „Samuel von Brukenthal”, atelierele de brodat propuse urmând a se organiza pe întreaga durată a expoziţiei. Vă invităm aşadar să (re)descoperiţi povestea broderiei săseşti, în lectura florilor, dincolo de frumuseţea evidentă a patrimoniului expus, miercuri 18 mai 2016, ora 12 , în sala de expoziţie din Casa Artelor, Sibiu.

Expoziţia va fi deschisă până în data de 23 octombrie 2016.

 

Afis Daca florile ar vorbi... - Copy

Expoziția: Disecția Iubirii

Locul de desfășurare: holul Muzeului de Istorie Naturală Sibiu (Str. Cetății nr.1)

Curator: Liviu Pripon (Asociația pentru Știință, Educație și Mediu Merops)

Coordonator MNB: Gabriela Cuzepan  (Muzeul de Istorie Naturală Sibiu)

Durata: 17.02 – 31.03.2016

Program de vizitare:

  • miercuri – duminică, orele 10.00-18.00  (perioada 13.02 – 20.03)
  • marţi – duminică, orele 10.00-18.00 (perioada 22.03 – 30.09)

Parteneri media: Agerpress, Art Act Magazine

Text oferit de curatorul expoziției:

Expoziția propune o paralelă între relaţii de reproducere dintre animale şi iubirea dintre oameni prin evidenţierea substratului biologic al acesteia din urmă. S-a încercat delimitarea aspectului animalic, sexual al iubirii de cel ideal, spiritual prin demascarea ambiguităţii dintre cele două. Pe de o parte sunt prezentați hormonii implicați în procesele fiziologice asociate cu sentimentul de iubire, iar apoi s-au trasat câteva particularități din biologia unor specii de animale care dau o nouă perspectivă asupra monogamiei, fidelității sau altor aspecte ce țin de pasiunea dintre oameni. În vitrine sunt expuse 12 preparate cu inimi disecate, provenind de la vacă, porc și găină. Aceste preparate permit explorarea interiorului inimii fiind un bun prilej de a contempla organul despre care se spune că ar fi sălașul iubirii. Un alt exponat impresionant este organul reproducător al masculului de balenă ce măsoară peste un metru lungime.

Expoziția este însoțită de un ambient deosebit, dat de reproducerea sonoră a bătăilor de inimă, iar lângă vitrine este amplasat un panou unde vizitatorii pot contribui cu păreri personale legate de acest subiect.

afis disectia iubirii

Expoziţii anul 2015

Expoziţia: Vizitatori de iarnă în grădina Muzeului de Istorie Naturală

Locul de desfăşurare: Muzeul de Istorie Naturală

Vernisaj: 13 februarie 2015, ora 12

Durata: 13.02-30.09.2015

Program de vizitare:

  • miercuri – duminică, orele 10.00-18.00  (perioada 13.02 – 20.03)
  • marţi – duminică, orele 10.00-18.00 (perioada 21.03 – 30.09)

Curatori: Liviu Pripon, Gabriela Cuzepan

Colaborator: Raluca Stoica

 

Text oferit de curatorul Liviu Pripon:

 “Vizitatori de iarnă în grădina Muzeului de Istorie Naturală” dă posibilitatea publicului să se familiarizeze cu 20 de specii de păsări care se întâlnesc destul de frecvent, pe durata iernii, în oraşele din ţara noastră şi cu precădere în preajma hrănitorilor amenajate de iubitorii de natură. Dintre acestea, 16 specii au fost identificate în grădina muzeului şi multe dintre ele fotografiate.

Expoziţia prezintă păsările naturalizate, fotografiile lor, precum şi diferite activităţi din cadrul proiectului dedicat acestor vizitatori speciali, încercând să familiarizeze publicul cu nenumăratele specii de păsări care îşi duc traiul aproape neobservate pe lângă noi.

afis

Expoziţii anul 2014

Expoziţia: România ţara mea!

Locul de desfăşurare: Muzeul de Istorie Naturală Strada Cetăţii nr.1

Durata: 5.12.2014-31.03.2015

Program de vizitare: miercuri – duminică,  orele 10.00-18.00

Curator: Liviu Pripon, Gabriela Cuzepan

Text oferit de Liviu Pripon:

Expoziția temporară, intitulată România țara mea! vrea să aducă publicului o prezentare a valorilor naturale, embleme ale României, ce se găsesc, totodată, printre exponatele Muzeului de Istorie Naturală. Aceste valori reprezentate de: animale ce sunt răspândite doar pe teritoriul țării noastre, purtând numele de endemisme, animale care sunt reprezentate prin cele mai mari populații ori animale care poartă în denumirea științifică numele țării noastre sau au fost descoperite pentru prima oară aici, reprezintă o mândrie pentru români. În contextul în care multe dintre acestea nu le sunt familiare, pentru a fi mândri de ele, românii trebuie să le cunoască. În speranţa de popularizare a bogăţiilor naturale ale ţării am expus mai multe specii ce reprezintă monumente ale naturii; animale, plante și minerale a căror denumire este legată de România. În afară de acestea am prezentat animalele simbol care apar pe stema țării noastre, fapt ce denotă importanța acestora în istoria și cultura românească. Expoziția are și un caracter interactiv pentru că piesele ce nu se află în expoziţia permanentă sunt etalate, însă restul care sunt expuse deja au fost prezentate doar prin imagini. Aceste imagini sunt o invitație pentru vizitator de explora, apoi sălile unde se află animalele respective și a le descoperi în forma lor reală. Expoziția România țara mea! spre care facem invitația de a o vizita, se deschide pe 5 decembrie 2014, în preajma zilei noastre naționale și va dura până în data de 31 martie 2015, fiind deschisă publicului de miercuri până duminică, între orele 10-16.

posterBun.trimis-page-001

Expoziţia: Musafiri în colecţii 

Locul de desfăşurare: Muzeul de Istorie Naturală

Durata: 14.11.2014 – 31.01.2015

Vernisaj: Vineri, 14.11.2014, orele 12:00

Curator: Raluca Stoica

Colaborator: dr. Ioan Tăuşan (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu)

Text oferit de curatorul expoziţiei:

Activitatea muzeală este cunoscută mai ales prin expoziţii, comunicări pe baza patrimoniului, activităţi de restaurare, considerate de obicei ca fiind spectaculoase. Mai puţin cunoscut publicului larg este faptul că există insecte care se hrănesc cu obiectele muzeale, deci sunt „musafiri” ai patrimoniului muzeal, ai pieselor biologice naturalizate.  Respectivele insecte nu fac deosebire între gunoi şi operele de artă sau patrimoniul muzeal. Din punct de vedere al compoziţiei chimice, materialele de natură organică pot fi oricând atacate de aceşti dăunători biologici, dacă sunt condiţii favorabile pentru declanşarea atacului (temperatură, umiditate, mediu insalubru, etc.). Efectele sunt vizibile şi se manifestă printr-o deteriorare a structurii fizice şi chimice a pieselor, putând căpăta forme grave în cazul unor atacuri masive şi necontrolate. Aceşti „musafiri” au dobândit de-a lungul timpului mecanisme de adaptabilitate din ce în ce mai specializate, astfel încât combaterea lor reprezintă o provocare continuă.

Expoziţia ilustrează acest fenomen complex, întâlnit la patrimoniul de natură organică din toate instituţiile muzeale în care sunt prezente colecţii de ştiinţele naturii. În muzeul nostru, fenomenul este atent şi competent monitorizat, iar munca susţinută a conservatorului şi a muzeografului fac ca patrimoniul de natură organică de la sfârşitul secolului al XIX-lea să fie şi în prezent în stare bună de conservare. Expoziţia etalează piese a căror stare de conservare este afectată de insecte dăunătoare, material fotografic relevant şi prezintă succint metode de combatere a acestor dăunători.

afis musafiri A3

Expoziţia: Plante medicinale de pădure

Locul de desfăşurare: Muzeul de Arme şi Trofee de Vânătoare

Durata: 7.11.2014– 31.01.2015

Curatori: muzeograf dr. Ghizela Vonica

Colaboratori:voluntari Mihaela Andreea Sava, Aurelian Bordei

Numeroase dovezi arheologice atestă întrebuinţarea unor plante sub formă de pulberi şi lichide încă din perioada primelor comunităţi umane. Medicamentele acelor timpuri erau de origine minerală, animală şi vegetală, cu predilecţie plante medicinale. In zilele noastre, datorită dezvoltării industriei chimice şi farmaceutice, au fost introduse şi întrebuinţate medicamentele de sinteză, crezându-se că în viitor acestea vor înlocui cu timpul produsele vegetale. Studiile de statistică recente au evidenţiat că oamenii se îmbolnăvesc datorită consumului de substanţe chimice. Acest aspect a constituit motivul pentru care atenţia noastră s-a îndreptat de câţiva ani tot mai mult spre utilizarea medicamentelor care ni le oferă natura.

Expoziţia “Plante medicinale de pădure” face parte din proiectul educaţional “Plantele – panaceul sănătăţii” care a început din anul 2009 şi va putea fi vizitată începând cu 7 noiembrie 2014. Tematica acestei expoziţii temporare propune cunoşterea a 20 de plante medicinale şi întrebuinţările acestora, specii întâlnite în Pădurea Dumbrava Sibiului. Informaţiile plantelor expuse sunt completate cu materiale de herbar medicinal din patrimoniul Muzeului de Istorie Naturală Sibiu, dar şi cu cărţi specifice temei prezentate.

Text oferit de curatorul expoziţiei:  muzeograf dr. Ghizela Vonica

 

afis-page-001

Expoziţia: Drumul colecţiilor Muzeului de Istorie Naturală

Locația: Muzeul de Istorie Naturală

Durata: 16.05-31.10.2014

Vernisaj: 16 mai, orele 12:00

Curator: dr.Rodica Ciobanu

Muzeul Naţional Brukenthal desfăşoară în perioada mai-octombrie 2014 proiectul cultural “Drumul colecţiilor Muzeului de Istorie Naturală”. Proiectul este premergător aniversării în anul 2015 a 120 de ani de la deschiderea către public a muzeului care a devenit promotorul naturalismului transilvănean. În cadrul proiectului se vor organiza evenimente culturale care au drept scop redescoperirea oraşului prin intermediul muzeului şi realizarea unei hărţi a traseului urmat de colecţii până când acestea au ajuns în clădirea care găzduieşte astăzi Muzeul de Istorie Naturală. De asemenea proiectul include realizarea unei expoziţii temporare, ghidaje pe traseul cultural al colecţiilor, publicarea unei catalog, marcarea obiectivelor culturale de pe traseu prin amplasarea de plăcuţe cu coduri QR pe clădiri.

Primul eveniment din cadrul proiectului va avea loc în data de 16 Mai 2014 ora 12.00, când se va vernisa expoziţia temporară “Drumul colecţiilor la Muzeul de Istorie Naturală”. Vizitatorul expoziţiei va participa la o excursie desfăşurată, imaginar, de-a lungul a 46 de ani, timp în care s-au constituit şi mutat colecţiile Societăţii Ardelene de Ştiinţele Naturii (Siebenbürgischen Vereins für Naturwiessenschaften zu Hermannstadt) în Sibiu, care neavând un sediu propriu au folosit drept sediu/locaţie diferite clădiri din Sibiu. Vernisajul este o invitaţie nu numai la informare privind patrimoniul muzeal ci şi la cunoaşterea patrimoniul urbanistic, cultural al Sibiului vechi.

Vernisajul va fi precedat de prezentarea obiectivelor culturale ale traseului prin susţinerea unui ghidaj începând din muzeu şi continuând în centrul vechi al oraşului, prezentat şi din perspectiva dezvoltării naturalismului sibian. Expoziţia va fi deschisă spre vizitare pe perioada 16 Mai – 31 Octombrie 2014.

Vă invităm să descoperiţi traseul colecţiilor prin participarea la ghidajele organizate în perioada mai – octombrie 2014 de către Muzeul de Istorie Naturală. Vă rugăm să vă programaţi pe adresa: brukenthalnaturale@gmail.com sau la nr. de tel. 0269.436.545.

Proiectul cultural este inclus pe Agenda culturala 2014 a orașului Sibiu și este acțiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

drumul colectiilor_afis format A3

Expoziţia: COLECŢIONARII DE SIDEF

Locul de desfăşurare: Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu, Sala Multimedia
Str. Cetăţii, Nr. 1, Sibiu 550169, telefon: 0269 .101.782
Durata: 20.02. – 4.04.2014
Vernisaj: 20 Februarie, orele 13:00
Curator: Ana-Maria Păpureanu

Text oferit de curatorul expoziţiei:

Cochiliile colorate ale melcilor şi formele elegante ale scoicilor au captat atenţia omului încă din cele mai vechi timpuri. Au fost găsite, în Nordul Africii, cochilii aparţinând unor melci marini datând de peste 100.000 de ani utilizate ca mărgele. Aceste podoabe sunt printre cele mai vechi forme de artă şi cultură a omului în trecut. Frecvenţa, abundenţa, diversitatea, dimensiunea, şi ornamentaţia lor au transformat cochiliile în obiectul unui hobby care cu timpul a devenit o adevărată ştiinţă numită „conchology” în limba engleză, „conchologie” în limba germană sau „conchyliologie” în limba franceză. Nu există echivalent în limba română pentru această ştiinţă, astăzi ramură a Malacologiei (parte a zoologiei care se ocupă cu studiul moluştelor adică a melcilor, scoicilor şi cefalopodelor). În secolul al XVII-lea, în Europa, colecţionarea cochiliilor şi scoicilor era una dintre îndeletnicirile clasei sociale superioare. Cochilia melcului Conus Gloria-Mării (Conus gloriamaris Chemnitz, 1777) depăşea ca valoare operele de artă ale acelor timpuri, iar o cochilie a melcului marin Epitonium se achiziţiona cu echivalentul actual a peste 300.000 lei. Cochiliile acestor melci pot fi admirate în cadrul expoziţiei.

Expoziţia temporară Colecţionarii de Sidef îşi propune să aducă în atenţia publicului ştiinţa colecţionării şi studiului cochiliilor şi scoicilor – conchologia – dar şi pe cei care prin munca şi dedicaţia lor au contribuit la realizarea colecţiilor de acest fel aparţinând Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu. Colecţia malacologică a Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu, se numără printre cele mai vechi colecţii din ţară. Timp de peste 160 ani, colecţia a cunoscut o creştere continuă, astăzi numărând 515.220 exemplare, fiind cea mai mare colecţie aflată în patrimoniul muzeului.

Piesele expuse în expoziţie aparţin colecţionarilor Michael Bielz (1787 – 1866), Eduard Albert Bielz (1827 – 1898), Moritz von Kimakowicz (1849 – 1921), Richard von Kimakowicz (1875 – 1973) şi respectiv Carl Friedrich Jickeli (1898 – 1925). Michael şi Eduard Albert Bielz, tată şi fiu, au alcătuit o colecţie malacologică de peste 200.000 de piese. De asemenea, ei au denumit şi descris pentru prima dată la nivel mondial peste 20 de specii noi pentru ştiinţă, denumiri utilizate încă astăzi de către comunitatea ştiinţifică internaţională. Colecţia Kimakowicz, rezultatul a peste 70 de ani de pasiune transmisă din tată în fiu, adăposteşte 305.431 cochilii, printre care peste 50 de specii noi descrise şi denumite de cei doi colecţionari. Vor fi etalate pentru prima dată publicului astfel de piese aşa numitele holotipuri (exemplare caracteristice pentru acele specii) din colecţiile Bielz şi Kimakowicz.

La doar 19 ani, în 1870, sibianul C.F. Jickeli a întreprins o călătorie în Egipt, în Etiopia şi Alexandria. Aici, el a colectat moluşte din Marea Roşie, a studiat fauna malacologica a Etiopiei identificând specii noi. Specimene colectate de-a lungul expediţiei sale vor fi etalate în cadrul expoziţiei.

Numai pasiunile mari pot da naştere oamenilor mari (C.A. Helvetius 1715 – 1771), iar pasiunea colectării cochiliilor a contribuit substanţial la renumele internaţional al celor cinci sibieni. Muzeul de Istorie Naturală vă invită, prin această expoziţie temporară, să-i cunoaşteţi şi, poate, să le urmaţi exemplul şi să deveniţi un Colecţionar de Sidef.

Afisul expozitiei
Afisul expozitiei

Expoziţii anul 2013

Expoziţia : COLECŢIA DE BIJUTERII – VISUL ORICĂREI FEMEI 

Locul de desfăşurare : Muzeul de Istorie Naturală, Sala Multimedia, Sediul Central – Cetăţii 1

Durata : 29.11.2013 – 31.01.2014

Vernisaj : 29 noiembrie, orele 12: 00

Curatori : Dr. Rodica Ciobanu şi Dr. Dana Roxana Hrib

Partener: Angela Gabriela Popescu (Biblioteca Universităţii „Lucian Blaga” Sibiu)

Text oferit de curatorii expoziţiei:

Bijuteriile au reprezentat, în scurgerea timpului, ideea de frumos, căreia i s-a adăugat cea de bogăţie, miracol. Fiecare din aceste laturi au influenţat istoria omenirii în bine – dezvoltarea simţului estetic sau în rău – au dezlănţuit patimi, nenorociri. Aspectul economic, al pietrelor şi metalelor preţioase este cel care a dus la tezaurizarea, la colecţionarea d bijuterii. Structural mai emotive, femeile, au fost dintotdeauna tentate să tezaurizeze, să colecţioneze, să investească emoţional în bijuterii.

Pornind de la această constatare expoziţia „Colecţia de bijuterii – visul oricărei femei” va fi o incursiune în „lumea bijuteriilor” prezentând informaţii legate de semnificaţiile purtării bijuteriilor, de materialele din care sunt confecţionate etc.

În expoziţie vor fi etalate alături de bijuterii din Colecţia Tezaur a Muzeului de Istorie „Casa Altemberger”, pietre semipreţioase din Colecţia Geologică a Muzeului de Istorie Naturală (Colecţiile Brukenthal, Jikeli, Bielz) şi bijuterii din colecţii personale. Confecţionarea de bijuterii a devenit un hobby o modalitate de relaxare dar şi oportunitatea de a avea accesorii unicat. În acest sens, vor fi expuse şi piese din colecţia doamnei Angela Gabriela Popescu (Universitatea „Lucian Blaga”), care folosind pietrele semipreţioase şi-a confecţionat propria colecţie de bijuterii.

colectia de bijuterii print

Expoziţia: PEŞTII MARINI DIN SUPERMARKETURI

MARINE FISH IN SUPERMARKETS

Locul de desfăşurare: Sala Multimedia a Muzeului de Istorie Naturală

(Str. Cetăţii, Nr. 1, Sibiu 550169, telefon: (+40) 0369 101782).

Durata: 29.11.2013 – 31.01.2014

Vernisaj: 29 Noiembrie, orele 12:00

Curatorul: Liviu Răzvan Pripon, Asociaţia pentru ştiinţă, educaţie şi mediu MEROPS, Braşov.

Coordonator MNB: Ana-Maria Păpureanu

Expoziţia este parte din proiectul educaţional TU ŞTII PE CINE MĂNĂNCI? coordonat de  Muzeul de Istorie Naturală Sibiu, secţie a Muzeului Naţional Brukenthal din iniţiativa Asociaţiei pentru ştiinţă, educaţie şi mediu MEROPS reprezentată de domnul Liviu Răzvan Pripon.

 

Text oferit de curatorul expoziţiei:

Trăim într-o lume din ce în ce mai antropizată şi prin urmare comportamentul nostru a trecut şi el dintr-un context natural într-unul artificial. Continuăm să ne adaptam la mediul urban pe măsură ce ne inadaptăm la cel natural. Costul acestei tranziţii se reflectă direct în atitudinea noastră faţă de natură. Avem impresia că întreaga viaţă se desfăşoară în oraşe şi se rezumă la activităţile noastre de acolo.

Să luăm spre exemplu atitudinea noastră faţă de hrană. Relativ nu cu mult timp în urmă fiecare dintre noi trebuia să vâneze, să pescuiască sau să culeagă pentru a avea ce mânca. Chiar şi după ce am început să cultivăm plante sau să creştem animale, am păstrat conştiinţa resurselor pentru că eram în directă relaţie cu ele, cunoscându-le mecanismele vitale. Omul contemporan nu mai procedează astfel ci merge la cumpărături. El nu mai ştie câte ouă face o găină, câtă mâncare îi trebuie unui porc până să devină muşchiuleţ sau că pasta de ton a fost la un moment dat un peşte real. Acest om contemporan trăieşte cel mai adesea cu iluzia că undeva există un rezervor inepuizabil de resurse de unde magazinele se pot aproviziona continuu.

Proiectul educaţional TU ŞTII CE MĂNĂNCI coordonat de  Muzeul de Istorie Naturală Sibiu, secţie a Muzeului Naţional Brukenthal din iniţiativa Asociaţiei pentru ştiinţă, educaţie şi mediu MEROPS, îşi propune să contribuie la educaţia alimentară sustenabilă în folosul mediului natural şi a speciilor pe care omul le consideră hrană. A cunoaşte cu ce ne hrănim, înseamnă dincolo de efectul comercializării, a ne cunoaşte lumea în care trăim cu adevărat.

Am ajuns în prezent să nu mai ştim ce consumăm, nu cunoaştem numele sau biologia speciei respective. Pe rafturile magazinelor se găsesc produse de origine animală procesate, dar şi animale vii sau în forma lor naturală, cum este cazul peştilor, motiv pentru care subiectul acestei expoziţiei temporare educaţionale este acest grup. Luând peştii ca exemplu putem să trecem prin toate etapele tranziţiei de la animalul viu la produse cu grade variate de procesare.

Expoziţia temporară educaţională Peştii marini din supermarketuri este de fapt o reîntoarcere la cunoaştere, un exerciţiu de conştientizare, fără de care contribuim activ la degradarea naturii. Exponatele sunt plasate într-un context biologic, având în vedere ecologia fiecărei specii.

Tot ce este prea mult este duşmanul naturii (Hipocrate 460 – 370 î.Hr.), iar supraexploatarea biocenozei este o realitate actuală. Comportamentul nostru faţă de vieţuitoarele “hrană” şi habitatul lor este distructiv. Efectele acestui comportament le resimte Natura şi mai ales noi, vârful piramidei trofice.

Participând, contribuind şi susţinând educaţia alimentară, educaţia pentru/despre şi în natură păşim spre un stil de viaţă sănătos şi asigurăm viitorul generaţiilor ce ne urmează.

Natura şi educaţia sunt asemănătoare; educaţia transformă pe om şi, transformîndu-l, îi conferă o nouă natură (Menandru, 342 – 291 î.Hr.).

Vernisajul expoziţiei va fi urmat de o activitate educaţională susţinută de către domnul Liviu Pripon.

Poster Tu stii ce mananci

Expoziţia: ANOTIMPUL FLUTURILOR

Locul de desfăşurare: Muzeul de Istorie Naturală Sibiu, Sala Multimedia, Str. Cetăţii nr.1

Durata: 25 Iulie – 31 Octombrie 2013

Vernisaj: 25 Iulie 2013, orele 12

Curator: Gabriela Cuzepan

Parteneri: restaurator piatră Casandra Vidrighin, prof Maria Ciuntu, doctor Oana Bogorin Predescu

Text oferit de curatorul expoziţiei:

Muzeul de Istorie Naturală, departament al Muzeului Naţional Brukenthal, prin expoziţia temporară Anotimpul fluturilor îşi propune să prezinte specii de fluturi exotici şi de la noi din ţară într-un mod inedit. Colecţia de fluturi a muzeului este formată dintr-un număr impresionant de specii de fluturi (peste 36.000 de specimene). Prezenţa într-un număr atât de mare a fluturilor în colecţiile muzeului, se datorează colecţionarilor pasionaţi, naturalişti saşi membri ai Societăţii Ardelene de Ştiinţele Naturii – Siebenbürgischen Vereins für Naturwiessenchaften zu Hermannstadt dar şi altor specialişti precum: Karl Fuss, Dr. Daniel Czekelius, Eugen Worell, Victor Weindel, Heinrich Hann von Hannenheim, W. Weber, Rolf Weyrauch, Eckbert Schneider.etc. Unii dintre ei au fost preoţi, medici care prin pasiunea lor au contribuit la dezvoltarea naturalismului transilvănean şi au contribuit la cunoaşterea naturii din Transilvania în principal şi a altor ţinuturi.

Expoziţia temporară reuneşte specii de fluturi din America de Sud din ţări precum Peru, Brazilia, Columbia, Argentina şi din zone precum: regiunea Amazonului, munţii Anzi; din Cuba, Mexic; din Africa tropicală, Congo, Madagascar; din Japonia, Taiwan, India, Iran, Indonezia precum şi din Insulele Solomon, Insulele Manus, arhipelagul Malaiez, Sumatra. Sunt prezente şi specii de fluturi autohtoni, specii comune de: Papilio machon – fluturele coadă de rândunică şi Parnassius apollo – fluturele Apollo.

Ineditul expoziţiei este dat de prezentarea fluturilor alături de elemente de butaforie precum flori confecţionate din materiale textile realizate de doamna profesoară Maria Ciuntu, picturi realizate de Oana Bogorin Predescu şi fluturi din hârtie realizaţi în colaborare cu Casandra Vidrighin. Prin implicarea doamnelor profesor Maria Ciuntu şi doctor Oana Bogorin Predescu în realizarea expoziţiei se doreşte să se evidenţieze talentul, cunoştinţele, pasiunea şi abilităţile artistice ale membrilor comunităţii locale.

Vă invităm să redescoperiţi fluturii din colecţiile muzeului şi să vă bucuraţi de frumuseţea acestora!

Lucrările de pictură realizate de Oana Bogorin Predescu pot fi achiziţionate. Vă rugăm pentru detalii să sunaţi la nr.0746.089.794 sau sa ne scrieţi la adresa de mail: oana_bogorin@yahoo.com. Vă mulţumim!

anotimpul fluturilor 01

Expoziţia: Dinozaurii din gradina 

Muzeul Naţional Brukenthal anunţă deschiderea expoziţiei permanente în aer liber Dinozaurii din grădină la Muzeul de Istorie Naturală, sâmbătă, 18 Mai, orele 18:00

Curator: Prof.univ.dr. Sabin Adrian Luca
Parteneri: Pardon Caffe şi Salut Caffe
Sponsor: Athos Transport

Odată cu prima recunoaştere a fosilelor de dinozauri la începutul secolului al XIX-lea, scheletele fosilizate ale acestora au devenit atracţii majore în toate muzeele din lume, iar replicile dinozaurilor au devenit un loc comun al culturii universale
Entuziasmul publicului faţă de dinozauri a cunoscut primul val de audienţă în Anglia epocii victoriene când, în anul 1854, trei decade după descoperirea ştiinţifică a fosilelor de dinozauri, sculpturi ale acestora devenite celebre au fost dezvelite în Crystal Palace Park din Londra.
Proiectul Muzeului Naţional Brukenthal lansează o atracţie specială în grădina Muzeului de Istorie Naturală, o expoziţie permanentă în aer liber ce se doreşte a fi deopotrivă educativă şi recreativă. Cele şase exponate prezintă specimene de Hypsilophodon foxii, Tyranosaurus rex, Tryceratops, Diplodocus longus, Velociraptor and Pterosaurus, măsurând între 1 şi 8 metri în înălţime.

417808_574419722590631_560943883_n

Expoziţia: Oshibana – Arta verde

Expoziţia: Oshibama – Arta verde
Locul de desfăşurare: Muzeul de Istorie Naturală
Durata: 05 – 06.2013
Vernisaj: 15 mai, orele 13:00
Curator: Ghizela Vonica
Colaboratori: clasele a X-a şi a XII-a Secţia Grafică a Liceului de Artă Sibiu, coordonator prof. Anca Ioana Serfözö
Text oferit de curatorul expoziţiei:
Expoziţia „Oshibama – Arta verde” îşi propune să imortalizeze frumuseţea suavă a florilor şi să ne ducă cât mai aproape de creaţia naturii, propunând o incursiune în fascinanta lume a artelor verzi, prin îmbinarea într-o manieră creativă a plantelor presate cu tehnici specifice de grafică: desenul în creion, desenul în peniţă, pata de acuarelă, gravura şi tehnica mixtă.
Armonizarea prin artă este o formă de exprimare pentru comunicarea trăirilor personale în scopul dezvoltării fiinţei. În prezent, în multe ţări această artă reprezintă o terapie benefică persoanelor care au probleme în a se exprima verbal sau care, dimpotrivă, vorbesc cu uşurinţă despre sine, fără să progreseze vreodată. Cunoscută încă din Antichitate, Oshibama – Arta verde este potrivită pentru cei care doresc să-şi îmbunătăţească încrederea în ei, comunicarea şi exprimarea, mai ales acolo unde cuvintele dau greş. Sub aspect terapeutic, practica nu vizează aptitudinile sau talentul fiecăruia, ci este o simplă încercare aplicativă ce poate fi la fel de plină de semnificaţii ca o lucrare elaborată.
Elevii Liceului de Artă din Sibiu, coordonaţi de profesoara Anca Serfözö, au abordat arta descrisă mai sus prin diverse tehnici grafice / plastice ce au implicat folosirea mai multor tipuri de materiale suport precum: hârtia albă sau neagră, texturată, antichizată, realizată manual cu intervenţii surprinzătoare de plantelor presate în structura internă a acestora.

283697_573241872708416_702643278_n

Expoziţoa: Upcycled

Locul de desfasurare: Muzeul de Istorie Naturala, Str. Cetatii nr. 1
Durata: 25.04 – 26.05.2013
Vernisaj: 25 aprilie, orele 12:30
Curator: Dana Roxana Hrib
Text oferit de curatorul expozitiei:
Deschisa în spiritul motto-ului „Faptele mici pot transforma lumea”, expozitia este rezultatul unui experiment care a încercat sa demonstreze ca, prin intermediul creativitatii, deseurile sau produsele nefolositoare pot fi transformate în produse cu o calitate mai buna sau cu o mai înalta valoare pentru mediul înconjurator, putând avea chiar un rol decorativ.
Prima înregistrare a termenului upcycling dateaza din anul 1994, în discursul lui Reiner Pilz. De atunci, upcycling a devenit opusul termenului downcycling în procesul de reciclare, însemnând ca prin downcycling materialele si produsele sunt convertite prin reciclare în materiale noi cu o calitate inferioara, în timp ce prin upcycling materialele sunt convertite în produse superioare celui din care au facut initial parte.
Urmând aceasta idee, expozitia expune bijuterii si aranjamente decorative realizate din tacâmuri din plastic, containerele, capacele si cheitele de capac ale conservelor, resturi de material lemnos, sticlute, capace si pensule de oja, componentele metalice ale dischetelor, monede si piatra comuna.
Adresat în special femeilor, experimentul Upcycled lanseaza invitatia la o noua abordare a reciclarii în gospodarie, o abordare menita sa defineasca personalitatea feminina ca fiind moderna, în pas cu ritmurile actuale si creativa în propriile manifestari.

72104_509043879131173_947182704_n

Expoziţia: Legendele naturii

Expoziţia temporară:  LEGENDELE NATURII

Locul desfăşurării: Muzeul de Istorie Naturală Sibiu

– Strada Cetăţii nr. 1

– Sala multimedia a muzeului

Durata: Martie 2013 – Mai 2013

Vernisaj: 22 Martie 2013, orele 12

Curator: Ana-Maria Mesaroş

În natură totul este enigmă şi totul este cuvânt.

V. Hugo  (1802-1885)

Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu, departament al Muzeului Naţional Brukenthal, prin expoziţia temporară Legendele Naturii îşi propune să prezinte publicului latura legendară a exponatelor sale.

Patrimoniul vast al Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu, de peste un milion de piese, este, din acest punct de vedere, o adevărată culegere de legende precum cea a amfibianului care poate trece prin foc sau cea a şarpelui ce poate vindeca orice boală cu ajutorul veninului său. Întreaga legendă a acestor animale şi multe altele le puteţi descoperii în cadrul expoziţiei temporare.

Noi, oamenii, suntem atraşi de necunoscut iar cu ajutorul imaginaţiei şi inteligenţei noastre am încercat să ne explicam fenomenele naturii, originea animalelor şi plantelor, a întregului mediu înconjurător.

Un beneficiu secundar oferit vizitatorului acestei expoziţii temporare este acela al redescoperirii legendelor folclorice tradiţionale româneşti precum cele culese de către etnologul S. Fl. Marian (1847 – 1907) şi publicate în Ornitologie poporană română (Cernăuţi, 1883). Frumuseţea acestor legende populare constă tocmai în simplitatea lor, în inocenţa cu care anumite adaptări fizice sau comportamentale ale animalelor au fost explicate de omul de rând.

Din nefericire, actual, animalele devin legende nu datorită imaginaţiei şi forţei noastre creatoare ci din pricina nepăsării şi ignoranţei noastre cum este cazul zăganului.  În România, ultimul zăgan a fost împuşcat în anul 1938 la Pasul Turnu Roşu, lângă versantul de vest al Munţilor Cozia. Lingviştii consideră că numele acestei păsări „zăgan” este una dintre singurele denumiri de păsări rămase nealterate din străvechea limbă a dacilor. Astfel, prin expunerea acestor legende cu final trist, curatorul acestei expoziţii doreşte să atragă atenţia publicului asupra necesităţii conservării biodiversităţii.

Înainte de a beneficia de explicaţiile raţionale ale ştiinţei şi tehnicii actuale, noi, oamenii, am recurs la imaginaţia noastră, la folclor şi superstiţii, la legende.

Vă invităm să descoperiţi adevărul din spatele acestor legende.

Vernisajul expoziţiei începând cu ora 12 se doreşte a fi o activitate educaţională, clasele înscrise vor beneficia timp de 30 de minute de ghidaj gratuit în noua expoziţie temporară ca apoi următoarea jumătate de oră să asiste la o prezentare (gratuită) în sala multimedia a muzeului, dedicată Orei Pământului 2013: Schimbarea suntem noi! Fiecare eu, fiecare tu. Împreună., eveniment demarat anul acesta în data de 23 martie, manifestare susţinută de Muzeul Naţional Brukenthal – Muzeul de Istorie Naturală.

Cadrele didactice interesate să participe se pot înscrie la persoana de contact:

  • Ana-Maria Mesaroş

ana.mesaros@yahoo.com

anamaria.mesaros@brukenthalmuseum.ro

Tel.: 0369/101782 – Muzeul de Istorie Naturală Sibiu, contact Ana-Maria Mesaroş.

Temporary exhibition: LEGENDS FROM NATURE

Location: Natural History Museum Sibiu

– Cetăţii Street, no. 1

– Multimedia hall of the museum

Duration: March 2013 – May 2013

Opening: 22 March 2013, at 12 a.m.

Curator: Ana-Maria Mesaroş

In all things of nature, there is something of the marvelous.

Aristotle

The Natural History Museum in Sibiu, department of the BrukenthalNationalMuseum, through the temporary exhibition Legends from Nature, aims to display the mythical side of natural history museum objects.

With a heritage of over 1 million objects, the Natural History Museum in Sibiu is an anthology of legends that have animals as subject, like the one of the amphibian that can go through fire or the one of the snake that can heal any disease with its venom. The entire legend surrounding these animals can be discovered by visiting the temporary exhibition.

In general, our human nature is drawn to the unknown, this was also the case with natural phenomena or the origin of different species of animals. Legends were the early results of our attempts to explain, understand and relate to our natural surrounding.

 The Romanian folklore is an important source of legends referring to animals and plants. Visiting this temporary exhibition, the public can rediscover Romanian traditional legends collected by the renowned ethnologist S. Fl. Marian (1847 – 1907) Ornitologie poporană română (Cernăuţi, 1883). Religious connotations, simplicity, even innocence characterize these texts describing the morphological and behavioral adaptations of the local animals, as peasants, common people, with no scientifical background, wrote the legends.

Unfortunately, today, animals become legends due to our ignorance and carelessness. Animals are no longer subjects of creative imagination but headlines in a cruel reality – the danger of extinction. This is the case of the Bearded Vulture in Romania, the last specimen found in the Carpathians was shot in 1938. This bird was a legend even before this tragedy, as its Romanian name “zăgan” is one of the old Dacians bird names preserved until today. The curator of the temporary exhibition considers that it is imperative to present also these legends with unfortunate ending as a wakeup call towards the necessity of biodiversity conservation.

The Natural History Museum in Sibiu would like to invite you to visit the temporary exhibition Legends from Nature and discover the truth behind the myth.

The official opening of the exhibition, starting at 12 a.m., is intended as an educational activity, school classes willing to participate will receive a free guided tour in the new temporary exhibition (30 min.) then for the next half hour the students will attend a presentation dedicated to The Earth Hour 2013 : We are the change! Every me, every you. Together.

The event Earth Hour 2013 will take place on March 23, manifestation favored by the BrukenthalNationalMuseum with its department the Museum of Natural History.

 The teachers interested in participating are asked to contact:

  • Ana-Maria Mesaroş

 ana.mesaros @ yahoo.com

 anamaria.mesaros @ brukenthalmuseum.ro

Tel.: 0369/101782 – Natural History Museum Sibiu ask for Ana-Maria Mesaroş.

afis A3 naturale 001 print preview

EXPOZIŢII ANUL 2012

Expoziţia: Ştiaţi că?

De-a lungul timpului, omul nu a încetat sa îsi aplece atentia catre natura, sa observe si sa o analizeze astfel încât sa poata învata lucruri noi si sa evolueze cu ajutorul ei. Prin observatii a putut studia fenomene din natura, evolutia acestora, transformarile prin care trece planeta Pamânt, dezvoltarea organismelor, comportamentul acestora si adaptarile lor, precum si multe alte aspecte din mediul înconjurator. Numeroasele informatii obtinute în urma observatiilor si analizelor au putut fi adunate de-a lungul timpului, constituind subiectul lucrarilor stiintifice, al articolelor de studiu si publicatiilor de renume.

Toate acestea au ajutat la întelegerea si transmiterea mai departe a cunostintelor necesare pentru ca omul sa poata evolua, devenind sursa de inspiratie în confectionarea de mecanisme automate, structuri cu eficienta industriala ce imita sau preiau prin analogie performantele fiintelor vii. De asemenea, studiul naturii a dus la întelegerea importantei protejarii mediului înconjurator si conservarea acestuia mult mai bine si mai sustenabil.

În jurul nostru traiesc numeroase specii de organisme care prezinta o diversitate impresionanta. De aceea „fiecare specie ne poate învata ceva prin exemplul pe care îl da pentru supravietuire si perpetuare si, poate dincolo de acestea, prin misterul unei perfectiuni greu de explicat si al unei capacitati de comunicare pe care înca n-am reusi s-o descifram si s-o întelegem pe deplin.” (Dolfi Drimer).

Numeroase animale traiesc doar în anumite medii unde au reusit sa se adapteze foarte bine, precum unele organisme mici care îsi petrec aproape tot timpul fixate într-un loc sau organisme microscopice care pot supravietui multa vreme la temperaturi foarte ridicate, în stare uscata sau înghetata, pe când altele sunt mult mai active si mobile, dominând uscatul de la nivelul solului pâna în vazduh. În plus, animalele poseda si îsi dezvolta un comportament adecvat vietii în habitat, comportament care constant evolueaza si este influentat de cunoscuta selectie naturala.

Expozitia temporara Stiati ca? organizata de Muzeului de Istorie Naturala, sectie a Muzeului National Brukenthal, este o invitatie la observatie în lumea animalelor, la analiza si reflectie asupra faptelor stiute sau mai putin stiute ale acesteia. În aceasta expozitie sunt etalate moluste, artropode, insecte, amfibieni, reptile, pasari si mamifere, însotite de texte care prezinta si explica fapte mai putin cunoscute despre acestea.

Piesele expuse fac parte din colectiile Muzeului de Istorie Naturala din Sibiu.

Locul de desfasurare: Muzeul de Istorie Naturala

Durata: 14.12.2012 – 28.02.2013

Vernisaj: 14 Decembrie, orele 12.00

Curatori: Ana-Maria Mesaros si Gabriela Cuzepan

afis A3 naturale 002

Expoziţia: „Supersociatăţi: Fascinanta lume a furnicilor”

Numărând peste 12.500 de specii răspândite pe toate continentele cu excepţia Antarcticii, furnicile pot fi considerate printre cele mai spectaculoase insecte. Alături de albine şi termite, furnicile sunt organizate în societăţi supuse unor reguli stricte: structura ierarhică, divizarea muncii, grija pentru odrasle etc. Furnicile sunt adevăraţi „ingineri ai ecosistemelor”, deoarece reprezintă o componentă esenţială a acestora având roluri semnificative în menţinerea stabilităţii acestora.
Organizarea ireproşabilă a coloniilor şi strategiile utilizate în atac au reprezentat adevărate surse de inspiraţie pentru societatea umană. Mirmecologia, ştiinţa studierii furnicilor, a evoluat enorm de-a lungul timpului, oamenii de ştiinţă fiind intrigaţi de misterul mecanismelor care stau în spatele evoluţiei acestor vieţuitoare, dar şi de tipologia comportamentelor: mutualism, parazitism social, uzurpare etc. Dorită faptului că societatea umană a invadat teritorii importante din habitatele furnicilor, acestea adeseori „ne invadează” teritoriile noastre.
Astfel, din acest punct de vedere putem împărţi furnicile ca fiind fie specii folositoare (furnicile roşii de pădure) fie dăunători, atunci când prezenţa acestora ne pune în pericol sănătatea (furnica faraon). Din toate aceste considerente, vă propunem această expoziţie temporară în care exemplificăm: aspecte din viaţa furnicilor, date privind diversitatea speciilor, descriem speciile folositoare şi dăunătoare. Nu în ultimul rând, expoziţia prin exponatele etalate ce aparţin colecţiilor Muzeului de Istorie Naturală (Colecţia Societăţii, Colecţia Dr. Eugen Worell, Colecţia Arnold Müller) oferă informaţii şi despre nivelul de cunoaştere al furnicilor în cadrul Societăţii care a fondat muzeul.

Locul de desfăşurare: Muzeul de Istorie Naturală, Sala Multimedia

Durata: 10.08 – 10.11, 2012

Vernisaj: 10 August, orele 12.00

Curator: Ioan Tăuşan

Colaborator: Dr. Alex Wild (Universitatea din Illinois, S.U.A.)

Text oferit de curatorul expoziţie, Ioan Tăuşan.

Expoziţia: „Animale de Poveste”

Prin expoziţia temporară “Animale de poveste” Muzeul de Istorie Naturală vă invită să cunoaşteţi personajele metaforice din fabulele lui Esop, La Fonatin, Grigore Alexandrescu şi să descoperiţi care este mesajul acestora. Exponatele sunt personificate pentru a satiriza anumite moravuri şi deprinderi ale oamneilor cu scopul de a le îndrepta. Astfel, putem spune că scopul acestei expoziţii este unul moral educativ deoarece semnificaţia acestor fabule este cea care poate servi drept motto în viaţa noastră de zi cu zi – precum iubeşte-ţi aproapele, ajută-i pe cei în nevoie că şi tu la rândul tău vei fi ajutat sau perseverenţa este cheia succesului, mesaje ce au rezonanţă în comportamentul nostru indiferent de vârstă. Vizitatorul se poate regăsii şi identifica cu animalele personaje. De asemenea, pentru mulţi dintre noi aceste fabule sunt o incursiune în timp, la poveştile copilăriei pe care nu le uităm niciodată pentru că ele sunt cele care  ne-au hrănit imaginaţia, în ele regăseam eroii noştri şi mai ales pentru că ele ne erau spuse de cineva drag nouă. Chiar dacă o dată cu generaţiile, poveştile copilăriei s-au schimbat, alţi eroi ocupă acum universul creativ al copiilor, mesajul acestora este cel care contează, iar indiferent de vremuri personaje nelipsite din poveştile noastre sunt animalele.

Expoziţia temporară „Animale de poveste” este, în ansamblu: o vizită la Muzeul de Istorie Naturală unde putem vedea animale din diferite medii de viaţă, o oră de lectură şi o lecţie de viaţă.

Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu – secţia Muzeul de Istorie Naturală

Expoziţia temporară: Animale de poveste

Perioada: Iulie – Decembrie 2012

Vernisaj: 6 Iulie ora 12 Sala Multimedia a Muzeului de Istorie Naturală

Curatori: Mesaroş Ana-Maria, Cuzepan Gabriela.

Realizare afiş: Dana Roxana Hrib

Expoziţia: Plantele în tratarea bolilor de piele

Alimentele nesănătoase ne împovărează enorm organismul, iar împreună cu alte elemente cu efecte secundare (hormoni,aditivi alimentari) duc la apariţia unui număr ridicat de boli urbane. Hrana este de cele mai multe ori aleasă după aspect, gust, formă şi culoare şi nu ca un dar al naturii, ca un izvor real de energie şi sănătate. Realitatea însă ne arată că industrializarea şi lipsa respectului faţă de sănătatea noastră a îndepărtat produsele şi remediile naturale care asigură organismului un echilibru.

Într-un mediu poluat, prima barieră între om şi natură este pielea. Din acest motiv, afecţiunile pielii sunt cele mai frecvente boli care apar la oamenii de toate vârstele. Netratate, aceste afecţiuni se agravează şi afectează nu numai sănătatea fizică ci şi echilibrul emoţional, conducând la apariţia depresiei, anxietăţii şi la scăderea încrederii de sine.
“Plantele în tratarea bolilor de piele” face parte din proiectul educaţional “Plantele, panaceul sănătăţii” care a început cu trei ani in urmă. Tematica acestei expoziţii s-a născut din dorinţa elevilor de a cunoaşte sursa acestor afecţiuni, tot mai frecvent întâlnite la această categorie de vârstă. La realizarea acestei expoziţii au contribuit câţiva elevi a clasei a X-a A şi a XI-a A de la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr conduşi de prof. biologie Cristina Muntean şi coordonat de curatorul de botanică, drd. Ghizela Vonica de la Muzeul de Istorie Naturală. Informaţiile de natură medicală au fost realizate în colaborare cu ajutorul medicului pediatru Ramona Ţeposu, de la Spitalul oraşului Agnita.
Pe parcursul proiectului, elevii au observat că atunci când apelăm la remediile naturiste, nu se ţine cont de calitatea acestora sau de modul de administrare. Din păcate nu este suficient să urmăm o terapie naturistă, de aceea este foarte important să cerem sfatul specialiştilor asupra modului de administrare. Pentru acest lucru, participanţii din cadrul proiectului au enumerat principalele afecţiuni ale pielii, au identificat plantele medicinale în teren şi au căutat remedii naturiste, multe dintre ele uitate de terapeuţi. Toate acestea se pot vedea în cadrul expoziţiei „Plantele în tratarea bolilor de piele ”, organizată la Muzeul de Istorie Naturală şi vernisată în data de 18 mai 2012, ora 13.
 
Locul de desfăşurare: Muzeul de Istorie Naturală, Str. Cetăţii nr.1
Durata: 18- 30 iunie
Vernisaj: 18 mai 2012, ora 13:00
Curator: Ghizela Vonica
Colaboratori: Clasele a X-a A şi a XI-a A de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” conduşi de prof. biologie Cristina Muntean
Text oferit de curatorul expoziţiei, Ghizela Vonica
Realizare afiş: Dana Hrib.

Expoziţia: „Maeştrii Zborului”

Odată ce ai încercat zborul, vei păşi totdeauna pe pământ cu ochii ridicaţi spre cer, acolo unde ai fost şi vei dori mereu să te întorci.

Leonardo da Vinci (1452-1519)

Omul a cucerit văzduhul prin intelect având ca model creaţile naturii dar viteza maximă a avioanelor este limitată de regulile simple ale aerodinamicii. Păsările, minuni inginereşti create de natură, nu se subscriu acestor reguli în totalitate, ceea ce demonstrează încă o dată complexitatea lor. Capacitatea păsărilor de a zbura le-a permis să se răspândească în întreaga lume, adesea în locuri precum insule izolate şi Antartica, unde numeroase alte animale nu pot ajunge.

În timpul migraţiei lor, anumite păsări trebuie să străbată fără oprire distanţe enorme în trecerea lor peste ocean sau peste munţi. Astfel, păsările care traversează Marea Nordului sau Mediterana parcurg fără întrerupere 600-700 km, iar cele care trec Golful Mexic, aproape 1.000 km. Dar recordul zborului “fără escală” aparţine culicului şi ploierului, care străbat 3.300 km traversând marea pentru a ajunge din continentul nord-american în insulele Hawai.

Păsările pot atinge înălţimi considerabile, raţele urcând până la 800 m, berzele la 900 m, cocorii şi  rândunelele la 2.000 m, acvilele la 3.000 m, în timp ce în regiunile muntoase condorii şi vulturii pleşuvi zboară la o înălţime de 7.000 m deasupra nivelului mării (Attenborough 1998, The Life of Birds).

Maestrul incontestabil al zborului este şoimul călător care poate coborî asupra prăzii cu 389 km/h (2005, Smithsonian Air & Space magazine). Îşi poate urmări prada la viteze de 112 km/h. Cât despre viteza medie a celorlalate păsări, aceasta variază în majoritatea cazurilor între 40 şi 70 km/h.

Atunci când ne referim la zbor, automat suntem înclinaţi să menţionăm specii de păsări, deoarece această adaptare extraordinară este asociată în special cu păsările. Dar nu toate păsările zboară (struţul, pasărea Kiwi) existând şi alte grupe de animale cu care păsările împart spaţiul aerian.  De asemena, păsările nu sunt primele animale care au dezvoltat capacitatea de a zbura ci insectele, care au cucerit văzduhul cu 200 milioane de ani înaintea lor (Attenborough 1998, The Life of Birds).

Prin această expoziţie temporară ne propunem să evidenţiem evoluţia zborului trecând prin toate etapele şi enumerând caracteristicile fiecărei grupe de vieţuitoare adaptate acestui mod de locomoţie: zborul Pterosaurian, zborul Insectelor, zborul Avian (păsărilor) şi zborul Chiropterelor (liliecilor). 

Curatori: colectivul

Durata: 29.02.2012 – 30.04.2012

Vernisaj: 29.02.2012, ora 12

Realizare afiş: Dana Hrib

Text oferit de curatorii expoziţiei.

EXPOZIŢII ANUL 2011

EXPOZIŢIA „Mineraloterapia de la surse la remedii”

La aproape un secol de la obţinerea primului medicament de sinteză „antipirina”, medicina se dovedeşte, prin preparatele farmaceutice actuale, de foarte multe ori neputincioasă în faţa multor boli. Pornind de la Constatarea că ramuri ale terapeuticii cristaloterapia, litoterapia devin tot mai actuale a fost una dintre motivaţiile organizării acestei expoziţii. S-a constatat că în multe cazuri corpul omenesc răspunde mai bine la terapeutici naturiste precum litoterapia, cristaloterapia, homeopatia etc. Să fie oare o reîntoarcere la începuturi când totul a fost mineral şi apoi vegetal…?

Puţini dintre noi ştiu că multe din medicamentele actuale (purgative, pansamente gastrice, substanţe pentru radiografii etc.) conţin minerale care dacă astăzi sunt sintetice, primele lor forme de utilizare a fost naturală. Astfel, în expoziţie prezentăm câteva aspecte ale terapeuticii alopate şi homeopate bazate pe minerale, ale cristaloterapiei, etalând alături de minerale în stare naturală – sursa, preparate homeopate şi alopate – remediile. Exponatele fac parte din patrimoniul Muzeului de Istorie Naturală şi al Muzeului de Istoria Farmaciei.

Gruparea exponatelor s-a făcut după elementul chimic care a determinat folosirea mineralelor ca substanţe de bază în preparate farmaceutice alopate şi homeopate. Preparatele alopate – cuprinde preparate medicamentoase (s-au expus borcane cu substanţe şi preparate farmaceutice de sec. XVII şi XIX) şi sursele lor mineralele. Preparatele expuse se foloseau conform terapeuticii alopate care întrebuinţează substanţe ce au efecte contrare simptomaticii bolii tratate. Preparatele homeopate – expuse cuprind, de asemenea, remediile având ca substanţă de bază tot mineralele, dar în acest caz, prepararea s-a făcut după metoda terapeuticii homeopate în care se folosesc substanţe care au efecte asemănătoare simptomaticii bolii dar în doze extrem de mici.

Cristaloterapia – terapia bazată pe cristale, de preferat speciile cele mai pure, neprelucrate este reprezentată prin „uneltele” cu care operează cristaloterapiştii cristale alături de bijuterii cu astfel de cristale dar şlefuite.

De asemeni, am prezentat pentru fiecare cristal respectiv mineral expus, în limita materialului muzeografic disponibil, afecţiunile fizice şi psihice pentru care sunt recomandate, indicaţii de întreţinere şi respectiv purificare.

Fiecărui element chimic, care de fapt a constituit elementul central pentru gruparea exponatelor, îi este prezentat elementul alchimic. Semnele alchimice ilustrează o perioadă dintre cele pitoreşti şi mai misterioase ale ştiinţei, respectiv alchimia evului mediu. Aceste semne, de inspiraţie mitologică sau astrologică, sunt simboluri folosite de alchimişti pentru desemnarea unor substanţe cunoscute şi folosite în combinaţii numai de ei cunoscute. Ele constituiau un cod al alchimiştilor prin care se asigura secretul preparatelor în faţa profanilor.

Este binecunoscut că organismului uman şi nu numai lui îi sunt necesare săruri minerale care sunt incluse în alimente iar când acestea nu le conţin intervin practicile terapeutice. În trecut mineralele erau folosite atât pentru hrănirea cât şi pentru vindecarea trupului şi a sufletului. Prin această expoziţie atragem atenţia vizitatorului că natura ne poate hrăni, vindeca, adăposti cu condiţia să-i fie cunoscute, respectate şi păstrate legile ce o guvernează.

Curatori: Rodica Ciobanu şi Ana Maria Mesaroş 

Durata: 9.12.2011 – 15.02.2012

Vernisaj: 9.12.2012, ora 12

Realizare afiş: Dana Hrib

Text oferit de curatorii expoziţiei.

EXPOZIŢIA „Colocatarii văzuţi şi nevăzuţi”

Unul din scopurile înfiinţării, în 1894, a Muzeului de Istorie Naturală a fost acela de educare şi informare a comunităţii. Consecvenţi acestui scop s-a realizat expoziţia„Colocatarii văzuţi şi nevăzuţi” prin care se contribuie la  pentru educarea publicului larg pentru un mediu şi o viaţă sănătoasă. În mediul nostru de viaţă acasă, la locul de muncă suntem înconjuraţi de „colocatari”, de cele mai multe ori întreţinuţi de noi, ale căror cicluri de viaţă ne pot îmbolnăvi, pot produce daune materiale considerabile.

În expoziţie sunt prezentaţi câţiva dintre aceşti locatari: limacşii, furnicile, moliile, şobolanii cenuşii etc.

Pentru că dorim ca această expoziţie să fie şi educativă prezentăm pentru fiecare „colocatar” metode de prevenire şi combatere.

Omul, căruia îi place să creadă că e singurul locuitor al căminului său, își împarte de fapt casa cu numeroase alte organisme, precum diferite insecte, viermi, rozătoare, ciuperci, bacterii, etc, cu care stabilește o serie de relații interspecifice. În funcție de avantajele sau dezavantajele acestora în raport cu omul, adică dacă îi sunt în vreun fel benefice, sau mai degrabă incomode ori chiar nocive , ele sunt clasate în categoria agenților folositori, supărători sau dăunători.

Agenți folositori

Se numesc folositori acele organisme care îi sunt omului într-un fel sau altul utile. În această categorie se regăsesc în primul rând adversarii organismelor dăunătoare (de exemplu: dușmani naturali, paraziți, parazitoizi), dar și organisme , care prin comportamentul lor își modifică habitatul în avantajul omului (de exemplu galeriile râmelor).

Agenți supărători

Supărători denumi acele organisme care de fapt nu îi provoacă pagube omului, cu toate acestea el percepându-le ca fiind incomode. Câțiva locuitori sau musafiri nedoriți precum crustaceele terestre Porcellio scaber , urechelnițele, peștișorii argintii, muștele de fructe, viespile sau anumite specii de furnici intră în această categorie. Prin răspândire în masă și unii agenți supărători pot deveni dăunători.

Agenți dăunători

Dăunătorii sunt considerați aceia, care sunt într-o măsură mai mică sau mai mare contraproductivi și păgubitori pentru om. Ei devin prejudiciabili deoarece fac concurență omului la hrană , apoi ca și distrugători ai biomasei importante pentru acesta  (de exemplu : dăunători ai culturilor de plante ) sau ca purtători de agenți infecțioși.

Mai trebuie adăugat că natura nu cunoaște și nu face diferența între agenți folositori, supărători sau dăunători. O clasificare a organismelor într-una din clasele de mai sus menționate se poate face numai dintr-o perspectivă antropocentrică (umană) și nu este îndreptățită din punct de vedere biologic. Din punctul de vedere al omului, un animal este perceput ca folositor sau dăunător numai pe baza rațiunilor și considerentelor  economice. (sursa Dăunătorii.info)

Curatori: Ana Maria Mesaroş, Ionuţ Tăuşan, Rodica Ciobanu

Durata: 9.12.2011 – 15.02.2012

Vernisaj: 9.12.2011, ora 12

Realizare afiş: Dana Hrib

Text oferit de curatorii expoziţiei.

EXPOZIŢIA „Biomimetica sau brevetele naturii” 

Bionica, este o ştiinţă relativ tânără, ea a luat naştere în 1960, cu prilejul unui simpozion internaţional cu tema: “Prototipurile vii ale sistemelor artificiale, cheia tehnici noi, iar primele lucrări de bionică încep să apară în primii ani ai celui de-al  şaptelea deceniu în SUA şi în Rusia.

Primele preocupări “bionice” au apărut în perioada Renaşterii, care prin studiile unor savanţi, precum cele ale lui Leonardo da Vinci, au relevat analogiile existente între creaţia omului şi cea a naturii, avantajele tehnice rezultate din imitarea sau prelucrarea modelelor naturii. După cum se ştie, zborul păsărilor sau înotul peştilor au sugerat marelui artist al Renaşterii modele pentru primele planoare, paraşute, submersile.

Primul aspect practic al bionicii l-a constituit confecţionarea unor mecanisme automate care imitau performanţele fiinţelor vii: oameni, animale şi plante.

Mai apoi, datorită progreselor automaticii, s-a făcut trecerea de la mecanismele mimetice pur decorative (cutii muzicale, ceasuri cu cuc, păpuşi sau animale mecanice), la mecanismele inspirate din natură dar cu eficienţă industrială, ele transferând modele din sistemul natural în cel tehnic pe baza analogiilor.

Pornind iniţial de la cercetarea creierului omenesc, de la “misteriosul” sistem de ghidaj al liliecilor, păsărilor, peştilor şi delfinilor, de la perfecţionarea unor organe anatomice, de la uimitoarele structuri ale plantelor, biomimetica a ajuns la concluzia că natura oferă o sursă inepuizabilă de idei şi sugestii pentru îmbunătăţirea şi chiar revoluţionarea tehnicii şi ca studiu tehnologic al organismelor, al capacităţii fiinţelor vii de a oferi modele industriale, va avea uriaşe perspective. Însă între tehnică şi natură nu se poate stabili un paralelism absolut, aşa cum nu se poate stabili analogii perfecte între organismele create de natură şi mecanismele fabricate de om.

Legat de brevetele împrumutate de la organismele vii ele nu au putut fi preluate decât după anumite descoperiri asemănătoare care au fost realizate de tehnică în mod cu totul independent de biologie.

Secretul radarului liliecilor nu a fost pătruns decât atunci când s-a descoperit şi folosit ultrasunetul. Un alt exemplu este cel al inginerului Kramer care a depus mai întâi o licenţă pentru o carcasă de vas cu o rezistenţă scăzută la înaintare, abia după aceea şi-a dat seama că pielea delfinului funcţionează după acelaşi principiu.

Mii de avioane cu aripi fixe străbat aerul, în timp ce taina zborului ramat rămâne necunoscută.

Matematicienii au învăţat maşina să distingă literele şi conceptele, dar până astăzi nu ştim cum îndeplineşte creierul acelaşi travaliu.

Dorim să prezentăm în expoziţia Biomimetica sau Brevetele Naturii câteva modele preluate de la natură, şi care au putut fi transpuse în mod original în tehnică concretizându-se în numeroase produse atât utile omului dar şi mult mai benefice pentru natură. Expoziţia este una de tip documentar, în care exponatul (animal, plantă) este însoţit de explicaţia modelului care l-a inspirat sau de aplicaţiile practice care vor putea fi realizate preluându-se principiile de funcţionare, structura acestuia, etc. Piesele expoziţiei fac parte din colecţiile Muzeului de Istorie Naturală. 

Expoziţia: Biomimetica sau Brevetele Naturii

Durata: Octombrie – Noiembrie, 2011

 Vernisaj: Vineri, 21 Octombrie, orele 13.00

 Curator: Gabriela Cuzepan

 Cu sprijinul: Revistei National Geographic Romania

 Colaboratori: colectivul

EXPOZIŢIA Cătina – „Ginsengul românesc”

Expoziţia temporară „CĂTINA- GINSENGUL ROMÂNESC” este a doua expoziţie din cadrul proiectului “PLANTELE- PANACEUL SĂNĂTĂŢII”, ce a debutat în  aprilie 2010 la Muzeul de Istorie Naturală. Această expoziţie are ca scop informarea publicului larg privind principiile unui mod de viaţă sănătos apropiat de natură în care plantele reprezintă nu numai hrana ci şi remediu. Maxima „eşti ceea ce mănânci” şi – a dovedit viabilitatea în prezent mai mult decât în trecut în condiţiile în care terapiile clasice nu mai vindecă bolile.

Tema expoziţiei este cătina albă (Hippophaë rhamnoides L.), deoarece această plantă medicinală şi alimentară, întâlnită în flora spontană a României s-a redescoperit a fi foarte valoroasă. Este una dintre plantele cu întrebuinţări multiple şi valorificabilă în întregime (fructe, frunze şi rădăcini). În expoziţie, vor fi etalate atât produsele naturiste obţinute din cătină dar şi remediile pentru care sunt recomandate în medicina umană şi animală. Alături de produsele din cătină – aliment şi medicament – sunt etalate, din patrimoniul Muzeului de Istoria Farmaciei, flacoane farmaceutice, presă  de plante, percolator pentru obţinerea tincturii, mojar cu pistil, etc. Produsele naturiste comercializate pe piaţă la acest moment şi produsele pe bază de cătină oferite spre degustare completează tematica acestei expunerii. Informaţiile genrale cu caracter medical referitoare la intrebuinţarea produselor naturiste pe bază de cătină sunt oferite de medicul pediatru, Dr. Ramona Ţeposu de la Spitalul Orăşănesc Agnita, colaboratoare în cadrul acestui proiect.

Menţionăm că demersul acestei expoziţii se doreşte a fi unul educaţional şi informaţional pentru publicul vizitator şi nu poate suplini consultaţia medicului.  

Curatori: Ghizela Vonica

Colaboratori: dr. Ramona Ţeposu

Perioada: 2 Septembrie – 1 Octombrie 2011

Text prezentare expoziţie: Ghizela Vonica

Realizare afiş: Ghizela Vonica

Promovare: Dana Hrib, Gabriela Cuzepan

EXPOZIŢIA „Împreună” 

Expoziţia este o prezentare a proiectului  internaţional “TINERII ÎMPREUNĂ PENTRU COMUNITATE ŞI DIVERSITATE”, finanţat de către Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, prin programul de susţinere a activităţilor de tineret, P2.
Expoziţia este organizată de Muzeul de Istorie Naturală din cadrul Muzeul Naţional Brukenthal, şi Asociaţia  “Dram Center 07 “, cu colaborarea Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Sibiu – Centrul de Tineret Răşinari. Expoziţia prezintă, în ordine cronologică, imagini din cadrul activităţilor desfăşurate în acest proiect precum şi produse ale atelierelor de lucru. În expoziţie vor fi etalate icoanele pictate pe sticlă şi afişele realizate în cadrul acestor ateliere precum şi instantanee din cadrul tuturor activităţilor desfăşurate în timpul proiectului.
Proiectul, care se finalizează cu această expoziţie, a fost iniţiat şi implementat de Asociaţia “Dram Center 07 “ Sibiu şi a avut ca scop dezvoltarea personală prin iniţierea de activităţi în folosul tinerilor şi a comunităţii.  Proiectul s-a desfăşurat în perioada 15 – 21 august 2011 în cadrul Centrului de Agrement pentru Tineret Sadu, al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Sibiu.
La proiect au participat 35 de tineri din judeţul Sibiu (Sibiu, Răşinari, Cisnădie, Sălişte) şi din localitatea Bălţi, Republica Moldova. La acest proiect a colaborat şi Muzeul Naţional Brukenthal prin activitatea muzeografului Ghizela Vonica.
De-a lungul proiectului tinerii au devenit din consumatori ai unor produse “de-a gata”, producători de bunuri culturale (pictură, spectacole, produse gastronomice, etc.), şi au experimentat lucrul în colectiv şi împărtăşirea experienţelor cu cei din jur.

Curatori: Ghizela Vonica, Constantin Sâmbeteanu (Preşedinte al Asociaţiei “Dram Center 07” Sibiu)

Colaboratori:  Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Sibiu – Centrul de Tineret Răşinari

Partener: Asociaţia “Dram Center 07 “

Perioada: 30 August – 1 Octombrie 2011

Text prezentare expoziţie: Ghizela Vonica

Promovare: Dana Hrib, Gabriela Cuzepan

 

EXPOZIŢIA „Fluturii în Natură şi Artă” 

Fluturii exotici, o temă expoziţională foarte apreciată de vizitatorii Muzeului de Istorie Naturală din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu, vor fi prezentaţi începând cu data de 8 iunie şi până la sfârşitul lunii august într-o expoziţie temporară inedită.

Rezultat al colaborării dintre muzeograful entomolog Gabriela Cuzepan şi 9 elevi ai clasei a XI-a B, Secţia Grafică, sub coordonarea doamnei profesoare Anca Ioana Serfözö, expoziţia aduce în atenţia publicului larg atât frumuseţea miraculoasă a fluturilor exotici creaţi în atelierul naturii cât şi talentul elevilor care au dat interpretare artistică acestei teme în lucrări create în atelierele şcolii.

Realizate în tehnică mixtă (tuşuri colorate, creioane colorate, pasteluri, cărbune, culori acrilice), cele peste 150 de lucrări ale tinerilor artişti ilustrează o mică parte din vasta colecţie de fluturi din patrimoniul muzeului, dintre care 395 de exemplare sunt expuse. Fluturi fac parte din colecţia entomologică a lui Daniel Czekelius şi Eugen Worell, pasionaţi entomologi care şi aceştia au fost atraşi la rândul lor de frumuseţea fluturilor iar prin colectările lor au dorit să păstreze şi să arate lumii o parte din frumuseţea acestora.

Muzeul Naţional Brukenthal a fost distins în anul 2010 cu Premiul Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural – Europa Nostra, pentru programul de pedagogie muzeală „Descoperind Muzeul” în cadrul căruia au fost deschise 18 expoziţii ale elevilor, cea de faţă fiind a 7-a realizată în colaborare cu Liceul de Artă din Sibiu.

Curatori: Gabriela Cuzepan

Colaboratori: prof. Anca Ioana Serfözö (Liceul de Artă Sibiu)

Perioada: 8 Iunie – 31 August 2011

Text prezentare expoziţie: Dana Hrib, Gabriela Cuzepan

Realizare afiş: elevii Liceului de Artă Sibiu

Promovare: Dana Hrib, Gabriela Cuzepan

 

EXPOZIŢIA „Jocuri şi jucării din plante la Muzeul de Istorie Naturală”

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Muzeul de Istorie Naturală a organizat o mini-expoziţie a jucăriilor şi jocurilor din plante, dedicată copiilor dar şi oamenilor “copii mari”. Deschiderea expoziţiei a avut loc pe data de 1 iunie. 

Proiect de pedagogie muzeală realizat împreună cu inv. Voina Bianca, Sc. gen.nr.2 Sibiu

Jocul şi jucăriile sunt legate de vârsta copilăriei şi influenţează dezvoltarea psihică şi fizică a copilului şi capacităţile adultului. Jocul şi jucăriile sunt legate de nivelul de dezvoltare ale societăţii, mediului în care creşte copilul. În trecut jucăriile erau mai mult legate de natură, de activităţile agricole desfăşurate de adulţi şi chiar de către copii mai mari. Prin joc, se exersează îndeletnicirile, activităţile ce le vor desfăşura atunci când vor fi adulţi. De aceea de cele mai multe ori jocurile se rezumă la mânuirea uneltelor de mână miniaturale.

Expoziţia „Jucării din plante” evidenţiază această realitate. Multe din jucăriile expuse se regăsesc în inventarul oricărei gospodării rurale din secolul trecut. Jucăriile etalate în expoziţie au fost confecţionate de prof. dr. C. Dragulescu, fost curator botanică al Muzeului de Istorie Naturală şi de către elevi clasei a II-a de la Şcoala Gen. nr. 2, îndrumaţi de înv. Bianca Voina, în workshopul din cadrul „Târgului educaţional pentru copii şi adulţi- Edukas”, desfăşurat la Bibloteca Astra în perioada 26-28 mai 2011.

Expoziţia se doreşte a fi o pledoarie pentru reîntorcerea la natură, stimularea creativităţii, inventivităţii copiilor. Confecţionarea jucăriilor, jocurile pentru cei mai mulţi dintre adulţi sunt legate de imaginea bunicilor, de copilărie. Jucăriile produse industrial, foarte ieftine, au făcut ca această tradiţie să nu mai fie transmisă de la o generaţie la alta chiar şi pentru copii din mediul rural. Această expoziţie doreşte a întregi bagajul de cunoştinţe, experienţe transmise între generaţii.

Curatori: Ghizela Vonica

Colaboratori: Voina Bianca (Şcoala Gen.nr.2 Sibiu)

Perioada: 1-15 Iunie 2011

Text prezentare expoziţie: Ghizela Vonica

Realizare afiş: Ghizela Vonica

Promovare: Ghizela Vonica, Gabriela Cuzepan

 

EXPOZIŢIA ”Culoarea în natură”

„Natura este arta lui Dumnezeu” (Thomas Browne 1605-1682)

Plantele cu care ne hrănim, florile multicolore care ne încântă privirea, cerul, aerul, marea, pădurile toate sunt vegheate de blândeţea şi puterea luminii. Lumina, descompusă, generază cele şapte culori fundamentale ale curcubeului, numite şi ton cromatic: roşu, orange (portocaliu), galben, verde, albastru, indigo şi violet. Aceste culori, unde electromagnetice, percepute de ochiul nostru în toate nuanţele şi intensităţile posibile, acţionează asupra organismului nostru. Culoarea accentuează puterea de memorare a omului prin trăirile pe care le induce. Ne amintim toata viaţa de un peisaj montan, un tablou celebru, o persoană, mai ales prin intermediul culorilor care ne-au fermecat la primul impact cu acestea.

Culorile joacă un rol important în natură, fiind folosite pentru a atrage, pentru camuflaj sau pentru a atenţiona alte vieţuitoare. Culoarea în natură însemană recoltă, marchează sezonul de împerechere, face trecerea de la un anotimp la altul, de la primele nuanţe de verde ale primăverii până la roşul intens şi tonurile de maro ale toamnei. De fapt nu culorile în sine, ci valorile cromatice obţinute prin combinarea, dispunerea, armonizarea şi echilibrarea valorilor diferitelor tonuri şi nuanţe cromatice sunt cele care au transformat natura într-o operă de artă desăvârşită.

Studiul culorilor, armonia lor, impactul asupra vieţii a preocupat o pleiadă de cercetători care şi-au adus contribuţia la cunoaşterea mecanismului vederii în culori, la interpretarea interacţiunii dintre om şi culoare şi a influenţei culorilor asupra psihicului, a puterii de memorare, a stării de sănătate.

Prin intermediul exponatelor dorim să vă oferim nu numai un răsfăţ vizual dar şi o şedinţă de cromoterapie (terapia prin culori).

Curatori: Ana-Maria Mesaroş, Gabriela Cuzepan, Rodica Ciobanu

Colaboratori: Raluca Stoica, Ionuţ Tăuşan

Perioada: 18 Februarie – 7 Aprilie 2011

Text prezentare expoziţie: Ana-Maria Mesaroş

Realizare afiş, promovare: Gabriela Cuzepan

EXPOZIŢII ANUL 2010

EXPOZIŢIA „Schimbul trei în natură”

„Noaptea este numai neputinţa ochiului” (Butulescu V.)

În basmele şi mitologia românească Raiul este văzut ca o grădină verde, în care nu se face niciodată noapte, foarte asemănătoare “Insulelor Fericiţilor” din mitologia greacă, dar acest lucru se datorează simţurilor reduse ale omului, pentru că noaptea reprezintă paradisul pentru multe vieţuitoare. Aceste specii au fost pentru mult timp învăluite în mister. Astfel, ca orice pasăre răpitoare de noapte, în multe superstiţii ale diferitelor popoare, bufniţa anunţa moartea într-o casă dacă se arăta deseori prin prejma ei, dar în realitate aceasta doar a preluat ”schimbul trei” în reducerea populaţiilor de rozătoare din natură. Un alt animal care este de serviciu noaptea, ca prădător de vârf, este lupul. Botul lupului este asociat cu moartea, cu intrarea în lumea de dincolo şi cu timpul devorator. Iar pentru că lupul vede în întuneric, el este şi simbol al luminii şi este asociat cu eroul războinic. În cultura tradiţională românească, lupul are o imagine ambiguă, între benefic şi malefic, fapt consemnat şi comentat de studiile de etnologie. Aspectul înspăimântător al liliecilor a creat o serie de legende şi mituri de-a lungul timpului. Probabil singurii care au văzut în lilieci ceva bun au fost chinezii. În chineza, “liliac” înseamnă şi “bucurie”. În perioada antica chinezii au observat că liliecii se hrănesc cu insecte, împiedicând răspândirea malariei. În Europa, în perioada medievala, în folclorul tradiţional liliecii erau atribuiţi vrăjitoriei şi întruparea Răului. Dragonii şi demonii erau adeseori pictaţi cu aripi de liliac. Asocierea cu vampirii a apărut în secolul al XVIII, când au fost identificate anumite specii de lilieci din America de Sud care se hrăneau cu sânge.

Venirea nopţii nu înseamnă sfârşitul  vieţii, ci din contră, începutul unei noi etape al ciclului său.

Noaptea nu contează care sunt culorile blănii sau a aripilor, ci care sunt adaptările tale de a zbura sau a vedea în marea de întuneric şi astfel natura  le-a oferit animalelor adevărate „lanterne”: feromoni, ecolocaţie sau ochi de felină.

În noapte pândesc vieţuitoare care au inspirat multe legende sau filme de groază dar dacă le privim la lumină ne dăm seama că aspectul lor este rezultatul acestui stil de viaţă şi ele sunt pe cât de înspăimântătoare pe atât de inofensive.

Lipsa luminii nu este un duşman pentru multe specii ci o adevărată binecuvântare, care le protejează de prădători cum este cazul unor specii marine şi a multor mamifere mici, cărora natura nu le-a dat alte arme pentru a se proteja împotriva prădătorilor care pândesc ziua.

Noi, oamenii, nu putem admira acest spectacol cu ochiul liber, dar îl putem auzii: strigătul bufniţelor, zborul zgomotos al insectelor, chiţăitul şoriceilor, foşnetul tufelor când apare un arici, cântecul greierilor, o adevărată simfonie.

Natura nu doarme, deoarece natura înseamnă viaţă, iar viaţa este puls, mişcare, suflet.

Pentru realizarea acestei expoziţii temporare am apelat la servicile speciilor nocturne aparţinând următoarelor colecţii:

o      Colecţia de Echinoderme a Societăţii Ardelene;

o      Colecţia de Artropode a Societăţii Ardelene;

o      Colecţia de Peşti a Societăţii Ardelene;

o      Colecţia de Amfibieni a Societăţii Ardelene;

o      Colecţia de Reptile a Societăţii Ardelene;

o      Colecţia de Păsări a Societăţii Ardelene;

o      Colecţia de Mamifere a Societăţii Ardelene;

o      Colecţia entomologică Dr. Eugen Worell;

o      Colecţia entomologică a Societăţii Ardelene;

o      Colecţia de Ortoptere transilvănene şi palearctice „Arnold Müller”.

Expoziţia a fost verinsată pe 18 mai 2010.

Curatori: Ana-Maria Mesaroş, Rodica Ciobanu

Colaboratori: Raluca Stoica, Ionuţ Tăusan, Gabriela Cuzepan

Perioada: Mai 2010 – Februarie 2011

Text prezentare expoziţie: Ana-Maria Mesaroş

Realizare afiş: Raluca Stoica

Promovare: Gabriela Cuzepan

 

EXPOZIŢIA „Plantele – panaceul sănătăţii. remedii naturiste în tratarea bolilor hepato-biliare”

„Cei mai mulţi oameni au, ca şi plantele, proprietăţi ascunse, pe care întâmplarea face să fie descoperite” F. Rochefoucauld (1613-1680)

Sãnãtatea reprezintã darul cel mai frumos şi cel mai util cu care ne-a înzestrat natura. Cum oamenii au trãit milioane de ani într-o intimã comunitate cu natura, cu fauna şi cu vegetaţia ei, este cât se poate de normal, ca tocmai din acest cadru aceştia sã-şi extragã nu numai cele necesare pentru ca sã se adãposteascã, sã se îmbrace şi sã se hrãneascã, ci şi pe acelea trebuincioase pentru a-şi conserva sãnãtatea.  Animalele au fost primii medici pe care i-a format natura. Din acest motiv, oamenii, observând cu atentie ce fac aceşti colocatari ai cadrului natural de existenţã, în scopul de a rezista asaltului continuu al bolilor pentru a-şi pãstra sãnãtatea şi pentru a se însãnãtoşi, au considerat util de a-i imita şi, pe calea unor îndelungi tatonãri, fãcute pe propria piele, au intrat progresiv în posesia unor mijloace terapeutice, pe care le-au folosit milenii de-a rândul, transmiţându-le din generaţie în generaţie. Aceste mijloace terapeutice alcãtuiesc în esenţã medicina naturistã, respectiv aceastã ancestralã şi tradiţionalã medicinã care a primit astfel girul experienţei şi al probei aspre a timpului, singurele care, în final, valideazã eficienţa unor remedii.

Aşa s-a ajuns la folosirea unor anumite plante ca agenţi terapeutici, apoi a mierii şi a altor produse de stup, a soarelui, aerului şi apei, a izvoarelor şi nãmolurilor tãmãduitoare, a mãrii, muntelui, pãdurii, argilei, precum şi a altor mijloace terapeutice. Medicamentele de sintezã au incredibilele lor performante, dar şi-au dezvãluit pe parcurs şi inerente laturi negative, constând din reacţii secundare de o mare varietate, prin dependenţã, intoxicaţii şi chiar prin moarte. Tot acestora li se datoreazã şi aşa-numita boalã medicamentoasã. De aceea nu trebuie sã ne surprindã renaşterea în paralel a medicinei naturiste, ca şi a practicilor tradiţionale de tratament, care au intrat din nou pe primul plan al preocupãrilor medicale pentru sãnãtate.

Fitoterapia, adicã tãmãduirea bolilor pe calea plantelor medicinale reprezintã, indiscutabil, metoda cea mai veche de vindecare a bolilor, de care s-a folosit omul, în cursul istoriei sale multimilenare. Chiar în zilele noastre, mai mult ca oricând, numãrul celor care preferã pachetele aromatice cu plante uscate, în locul flacoanelor şi ambalajelor de tot felul, care mai de care mai sofisticate, conţinând medicamente sintetice, este foarte mare, cu atât mai mult cu cât medicaţia fitoterapicã nu se mai reduce doar la ceaiuri şi maceraţii, ci cuprinde o gamã tot mai largã de produse farmaceutice, dintre care se pot mentiona glicozizii, alcaloizii, tincturile, extractele ca şi esenţele de tot felul. Medicina naturistã în general şi fitoterapia în particular se adreseazã mai direct inimii şi simţurilor umane, nu se adreseazã bolii, ci bolnavului. Plantele medicinale sunt mai uşor de tolerat decât medicamentele de sintezã şi practic ele nu prezintã incompatibilitãţi sau reactii adverse decât în cazuri foarte rare. Plantele în general şi acelea medicinale în particular, simbolizeazã energia solarã condensatã. Ele capteazã forţele necunoscute ale pãmântului, ca şi pe cele ale soarelui, le tezaurizeazã, iar din alchimia lor rezultã virtutile tãmãduitoare. Plantele medicinale, fie cã se exprimã prin rãdãcini, rizomi, bulbi, tije, ramuri, flori sau fructe, reprezintã în esenţã forţele benefice ale Naturii. Raportarea la scopul medical era aproape permanentă, iar oamenii “căutau plantele de leac cum căutau izvoarele”. Astfel unele plante au fost botezate cu denumiri sugerând virtuţiile tămăduitoare atribuite contra diferitelor boli: dalac (Paris quadrifolia) – boală molipsitoare a vitelor (transmisibilă și omului) manifestată prin abcese pulmonare, gastrointestinale și prin simptome de colaps, pojarniţa sau sunătoarea (Hypericum elegans) – tratarea depresiei, măselarniţă (Hyoscyamus niger) – durerile de dinţi, orbalţ (Actaea spicata) – boală infecţioasă manifestată prin inflamarea şi înroşirea pielii, prin dureri şi stare febrilă.

Ţara noastrã reprezintã graţie reliefului şi condiţiilor pedoclimatice ce o caracterizeazã, o imensã farmacie verde. Experienţa poporului român în arta vindecării trebuie considerată drept cea mai veche formă de observaţie atentă a naturii, a proprietăţilor vindecătoare ale plantelor, extractelor de organe, substanţelor şi apelor minerale. Etnoiatria românească este o mărturie a rolului acestor observaţii făcute cu mult rafinament, intuiţie ingenioasăp şi deprindere pentru experiment. Elementele etnoiatriei pot fi regăsite în cele mai vechi vestigii ale medicinei de pe teritoriul ţării noastre, în perioada comunei primitive, a statului geto-dacic şi a medicinei provinciale din Dacia romană. Prima farmacopee românã, apãrutã la Bucuresti în 1862, cuprindea 300 de remedii simple, dintre care 217 erau de origine vegetalã.

După ce timp de milenii, fitoterapia a fost singura furnizoare de „medicamente”, dezvoltarea modernă explozivă din secolele XIX-XX a făcut din acest străvechi domeniu, o cenuşăreasă a medicinii, o alternativă oferită de o rudă săracă. Uriaşa amploare a medicamentelor de sinteză şi marile promisiuni legate de ele, au aruncat fitoterapia într-un con de umbră. Însă natura are legile ei, iar marile succese ale farmaceuticii moderne, de necontestat, au fost presărate cu destule eşecuri, unele uriaşe.

Fitoterapia cunoaşte un nou avânt pe plan mondial în ultimii 20 de ani. „Relansarea” ei a apărut ca o tendinţă de combatere a totalitarismului şi conservatorismului ştiinţific. Fitoterapia împreună cu celelalte domenii naturopate îşi recâştigă locul pierdut. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, cu siguranţă că fitoterapia se va îmbina armonios cu realele cuceri farmaceutico-medicale moderne.

Tema acestei expoziţii temporare se adresează plantelor utilizate în tratatrea afecţiunilor ficatului. Boala de ficat reprezintă o problemă de sănătate în România din mai multe motive: este frecvent întâlnită în populaţie, afectează populaţia tânără, aptă de muncă, hepatitele cronice pot evolua către ciroză, se pot complica cu cancer de ficat, hepatita virală se poate transmite de la o persoană la alta, riscul fiind mult mai mare decât pentru SIDA, tratamentul pentru hepatită cronică şi ciroză hepatică este scump şi de lungă durată. O mai bună informare a populaţiei referitoare la bolile de ficat este necesară din motivele menţionate, aceasta contribuind la o ingrijire mai corect, pe criterii medicale, cu şanse de vindecare sau cel puţin ameliorare a bolii. Un pacient informat este mult mai uşor de ingrijit, acceptă mult mai firesc investigaţiile şi tratamentul, şi respectă mai fidel regimul alimentar. Boala nu ţine cont de vârstă, iar educaţia sanitară este necesară indiferent de etate.

Curatori: Ghizela Vonica, Ana Maria Mesaroş

Colaboratri: medic Ramona Ţeposu, SRL Ganesha, Magazinul KRYIA

Perioada: 15 Aprilie – 14 Mai 2010

Text prezentare expoziţie: Ana-Maria Mesaroş

Realizare afiş: Raluca Stoica


EXPOZIŢIA ”El şi ea în lumea vie”

„Animalele împart cu noi privilegiul de a avea suflet” Pitagora

Urmărind vietăţile din jurul nostru constatăm că şi ele  formează cupluri şi îşi arată afecţiunea, indiferent de dimensiunea sau mediul lor de viaţă. Aceste momente ating apogeul în perioada de reproducere când nu ne mai referim la animalul sau planta respectivă cu apleativul de „exemplar” ci le diferenţiem în mascul şi femelă, „el” şi „ea” în lumea vie. S-a demostrat că sexele s-au separat pentru prima dată la alge acum 1200 de milioane de ani. Acesta a fost primul pas în evoluţia şi apariţia fenomenului de dimorfism sexual sau a diferenţelor specifice dintre masculul şi femela aceleaşi specii.

Termenul de dimorfism sexual înglobează mai multe elemente: diferenţe de culoare, mărime, aspect exterior, morfologie internă, existenţa unor organe suplimentare, deviaţii ale comportamentului, toate acestea contribuind la perpetuarea, supravieţuirea şi creşterea diversităţii speciilor.

Este un adevărat spectacol să admiri parada nupţială a păunului, dansul fluturilor multicolori, să vezi masculul de ghidrin cum îşi construieşte cuibul şi îngrijeşte ponta, să auzi orăcăitul brotăceilor care cântă pentru femelele lor, să fii martorul unei lupte titanice dintre masculii de cerb, să descoperi că şi plantele au un el şi o ea. Atât oamenii cât şi animalele sărbătoresc găsirea perechii prin dans, cântec, grijă şi afecţiune, chiar şi cadouri, aşa cum face şoimul rândunelelor.

Dacă ar fi să scriem o carte despre dimorfismul sexual în lumea vie nu ar fi suficientă o viaţă de om. Muzeul de Istorie Naturală îşi propune să prezintă o filă din acest domeniu vast şi să puncteze aspectele esenţiale ale acestuia prin intermediul expoziţiei temporare „El şi ea în lumea vie”.

„Atunci când omul nu a mai părut deştept i s-a adăugat numele de Homo sapiens” (Johan Huizinga – Homo ludens) şi a fost comparat cu animalele. Asemănările dintre comportamentul uman şi cel al animalelor este izbitor, chiar putem spune că de foarte multe ori am plagiat. Exemplele sunt multiple, dar ceea ce ne uneşte incontestabil este dorinţa de perpetuare a speciei, de reproducere, de a socializa. Există numeroase animale care sunt considerate solitare dar atunci când este în joc continuitatea speciei comportamentul lor se schimbă radical. Indiferent de ce organism vorbim întotdeauna se formează cuplul „el” şi „ea”, mascul şi femelă, cei doi precursori ai vieţii. Pentru noi oamenii „el” este imaginea puterii, siguranţei, iar „ea” este întruchiparea frumuseţii, fiinţa firavă care necesită protecţie. Natura nu a respectat tiparele şi a creat un el şi o ea total diferiţi.

Muzeul de Istorie Naturală aduce în atenţia dumneavoastră câteva dintre cuplurile lumii vii, din cele mai variate medii de viaţă: căluţul-de-mare – masculul însărcinat cu naşterea şi creşterea viitoarei generaţii, ghidrin – peştele care îşi construieşte cuib, şoimi şi bufniţe – partenerele sunt de două ori mai mari ca masculii, moliile – masculul care simte „parfumul” femelei de la kilometrii distanţă, păsările care definesc întrutotul noţiunea de dimorfism sexual, animale care oferă „cadouri” perechilor lor precum fluturii şi şoimul rândunelelor, călugăriţa care îşi consumă perechea, uimitoarele cupluri ale plantelor.

Prin această expoziţie sperăm să ajungem cu toţi la aceeaşi concluzie:  „când natura se hotăreşte să zămislească o făptură cu adevărat frumoasă, pare să-şi dea silinţa să o facă desăvârşită”. (Valdes, A.P.)

Curatori: Ana Maria Mesaroş, Gabriela Cuzepan, Ghizela Vonica

Perioada: Februarie-Martie 2010

Text prezentare expoziţie: Ana-Maria Mesaroş

Realizare afiş: Gabriela Cuzepan



 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s