Conservarea și restaurarea

Protejarea patrimoniului cultural este definită de ansamblul care asigură identificarea, cercetarea, inventarierea, conservarea, restaurarea și valorificarea, în vederea accesului tuturor la cultură și transmiterea patrimoniului generațiilor viitoare. Aceste măsuri coexistă în viața muzeului, sunt strâns legate și nu pot exista una fără cealaltă.

Conservarea și restaurarea cuprind toate activitățile de păstrare a patrimoniului din expozițiile și depozitele muzeale. Aceste activități sunt realizate de către personalul de specialitate – conservator sau restaurator, după caz.

Conservarea înseamnă totalitatea măsurilor care au scopul de a prelungi existența bunurilor culturale și implică activități specifice și complexe pentru asigurarea unei stări cât mai apropiată de cea inițială a diferitelor materiale componente, asigurarea stabilității microclimatului (lumina, temperatura, umiditatea), ambalarea, transportul în condiții de securitate etc. Aceasta operează cu elemente exterioare obiectului și este realizată de către conservator. Cu alte cuvinte, se realizează o conservare preventivă, adică se desfășoară permanent cu scopul de a contracara acțiunea tuturor factorilor care duc la deteriorare.

Alături de conservarea preventivă există și un alt tip de conservare, cea curativă, care se ocupă cu studiul cauzelor și mecanismelor, aplicarea metodelor de prevenire și tratamentul de stopare al degradării; aceasta nu operează întotdeauna cu elemente exterioare lucrării, astfel trece într-un domeniu foarte specializat: restaurarea (Fig. 1).

poze blog_intro restaurare

Fig. 1. Scoică fosilă – Callista italica, localitatea Panc (HD), Badenian (Colecția Paleontologie, nr. inv. 32289): A – piesa fragmentată înainte de restaurare, B – aspect după restaurare.

Restaurarea cuprinde două etape: conservarea – o serie de măsuri de păstrare a obiectului în stare bună (întreținere, obiectul se păstrează în forma în care a ajuns); și restaurarea propriu-zisă – menită să redea aspectul inițial al obiectului, păstrând în același timp valoarea obiectului de martor al vremii sale. Obiectul se aduce la starea inițială prin lucrări de curățare, consolidare, impregnare, completare (Fig. 2 – A), integrare cromatică (Fig. 2 – B), acționând asupra efectelor și nu asupra factorilor de degradare care le provoacă.

poze blog_intro completare și integrare cromatică

Fig. 2. Broasca țestoasă leopard – Stigmochelys pardalis, Africa (Colecția August von Spiess, nr. inv. VT749): A – în timpul lucrărilor de completare, B – aspect după integrarea cromatică.

În activitatea sa, restauratorul este îndrumat de principiile restaurării, descrise pe scurt în continuare:

  1. Primum non nocere (”în primul rând, să nu faci rău”lat.): Se păstrează în totalitate părțile originale din obiect. Intervențiile nu trebuie să înlăture, să diminueze, să falsifice părți ale obiectului;
  2. Compatibilitatea materialelor: Se folosesc materiale similare cu originalele sau care au proprietăți fizico-mecanice cât mai apropiate;
  3. Se utilizează materiale experimentate, testate în condiții controlate pentru determinarea incompatibilităților și efectelor secundare;
  4. Se utilizează materiale reversibile, care pot fi îndepărtate ulterior; cele nereversibile se folosesc numai în situații limită;
  5. Lizibilitatea intervențiilor: toate intervențiile asupra obiectului să fie observabile prin examinare directă sau prin intermediul documentației.
  6. Restaurarea se oprește unde începe ipoteza: Nu se fac completări dacă lipsește mai mult de 50% din original;
  7. Evoluția stării obiectului se urmărește prin efectuarea de controale periodice.

 

Bibliografie

  1. Mârza Eva – Muzeologie generală, Alba Iulia, 2004
  2. Moldoveanu Aurel – Conservarea preventivă a bunurilor culturale, ediţia a IV-a, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2011
  3. Hotărârea de Guvern  Nr. 1546 din 18 decembrie 2003 pentru aprobarea Normelor de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate
  4. Legea nr. 311 din 8 iulie 2003 a Muzeelor şi a colecțiilor publice, republicată
  5. Legea nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind Protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată şi actualizată
Reclame